Narațiunea falsă care numește GOP-ul drept partidul revoltei va fi, dacă va avea succes, o „cămașă însângerată“ a secolul XXI, care va determina viito
Narațiunea falsă care numește GOP-ul drept partidul revoltei va fi, dacă va avea succes, o „cămașă însângerată“ a secolul XXI, care va determina viitorul politicii americane, analizează TheFederalist.
Al doilea proces de destituire a lui Donald Trump va începe săptămâna viitoare. Dar în joc este mai mult decât moștenirea lăsată de Trump.
Majoritatea covârșitoare a republicanilor sunt hotărâți să se opună demiterii, indiferent de sentimentele lor personale față de Trump. Poate că unii încă mai consideră că o condamnare ar putea merita, dacă ar pune definitiv capăt carierei lui politice. Dar chiar și ei s-ar putea să înțeleagă că a se alătura democraților care vor scalpul lui Trump ar fi malpraxis politic și o trădare față de alegătorii lor.
Dar nu viitorul lui Trump este cu adevărat miza în dezbaterea privind evenimentele din 6 ianuarie. Oricât de condamnabil și infracțional a fost comportamentul mulțimii în acea zi și oricât de deranjante au fost greșelile lui Trump, scopul destituirii nu are de-a face cu pedepsirea lui sau cu întrebarea dacă ar fi posibil din punct de vedere legal ca el să candideze din nou la președinție în 2024. În prezent, în joc este viitorul întregului partid republican.
După cum indică limbajul pe care ei au ales să-l folosească, sfera largă a acuzațiilor și măsurile pe care le plănuiesc ca răspuns – dincolo de punerea sub acuzare – democrații au obiective mai ambițioase decât continuarea umilirii sau descalificarea lui Trump pentru o viitoare cursă prezidențială. Amplificarea retorică a unei revolte periculoase a unei gloate într-o „insurecție“ completă este mai mult decât hiperbolă politică.
Transformând retroactiv revolta de la Capitoliu într-o rebeliune armată condusă de suprematiști albi și apoi conectând-o nu doar cu Trump, ci cu toți cei care au participat la mitingul său din 6 ianuarie, au susținut contestarea rezultatelor alegerilor din 2020, sau chiar cu cei care l-au votat, obiectivul acțiunii este mai amplu decât par să înțeleagă încă majoritatea politicienilor GOP.
Ceea ce au făcut adversarii lui Trump este să lanseze o campanie care urmărește să trateze „insurecția“ nu doar ca un punct culminant adecvat pentru administrația Trump, ci și ca prismă prin care Partidul Republican să apară ca lipsit de loialitate, autoritar și violent.
Astfel, toți acei membri ai Camerei și ai Senatului care au votat pentru contestarea rezultatelor Colegiului Electoral pot fi etichetați drept complici la insurecție. Folosind acest procedeu, același lucru poate fi aplicat retroactiv și celor care nu au fost siguri de rezultatele alegerilor, chiar dacă s-au opus contestației din 6 ianuarie din Congres.
Accentul pe care l-au pus conservatorii asupra cenzurii Big Tech și părtinirii presei mainstream, după 6 ianuarie, este cel puțin parțial o recunoaștere a mizelor implicate în dezbaterea actuală. Reducerea la tăcere a lui Trump și a altora din partidul de dreapta de către Twitter, eliminarea aplicației Parler și apelurile intensificate de „reformare“ a republicanilor, precum și de eliminare a canalului de știri Fox News, sunt toate de rău augur.
La fel și încercările democraților de a folosi revolta pentru a justifica o vastă extindere a demersurilor de spionare a cetățenilor americani, care pare să aibă drept scop discreditarea disidenței sub masca termenului terorism intern.
Amplificarea evenimentelor din 6 ianuarie la nivelul unei insurecții presupune transformarea celor câteva sute de insurgenți într-o conspirație teroristă internă deplină, chiar dacă există puține dovezi care să susțină acuzația respectivă.
De aici și încercarea de a pretinde, așa cum a afirmat recent New York Times, că Trump și republicanii și-au concentrat în mod greșit atenția asupra pericolului reprezentat de Antifa și de violența comisă în numele mișcării Black Lives Matter, în loc de presupusa amenințare din partea suprematiștilor albi.
Având în vedere numărul mult mai mare de răniți și daune provocate în timpul sutelor de revolte BLM, în comparație cu singulara acțiune impulsivă de la Capitoliu, această acuzație nu stă în picioare. Totuși, prin asocierea republicanilor cu terorismul, afirmația își atinge scopul de a aduce prejudiciul necesar oponenților democraților.
Dar ceea ce mulți nu realizează este că, dacă problema definitorie a politicii americane devine apărarea democrației împotriva insurecției trumpiste, acest lucru, mai degrabă decât temerile legate de demografie sau chiar de cenzura pe internet, poate fi factorul care îi va bloca pe republicani într-o poziție minoritară permanentă, ce va determina rezultatul alegerilor din 2024 și nu numai.
Democrații știu că nu se pot baza pe o candidatură împotriva lui Trump sau COVID (cu un candidat ținut ascuns și astfel protejat de la a face gafe) pe viitor. Dar transformarea revoltei într-o „insurecție“, și a celor sceptici cu privire la rezultatele alegerilor în rebeli sediționiști, le-ar permite să facă exact acest lucru.
Din această perspectivă, procesul de destituire nu este doar un act de răzbunare. Este o modalitate de a face din războiul cultural cu privire la Trump o caracteristică permanentă a politicii americane.
Revolta a oferit oponenților lui Trump ceva care ar putea justifica retorica isterică pe care o foloseau de patru ani încoace. Democrații susțineau că administrația lui Trump este primul pas înspre tiranie încă dinainte de a fi fost ales.
Faptul că drepturile lor au rămas intacte pe tot parcursul mandatului său nu i-a împiedicat niciodată să utilizeze afirmații revoltătoare că ar fi nazist și autoritar. Dar abia după atacul asupra Capitoliului au găsit ceva care ar putea face să pară că fricile lor se bazează și pe altceva decât hiper-partidism.
Acesta este motivul pentru care efortul de a transforma o indignare publică reală cu privire la revoltă într-un traumatism național la nivelul atacurilor din 11 septembrie este atât de crucial pentru viitorul politicii americane.
A candida împotriva unui partid vinovat de insurecție este genul de oportunitate cu care nu te întâlnești prea des. Republicanii au făcut așa ceva de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, folosind ca armă resentimentul continuu împotriva democraților care fie sprijiniseră Confederația, fie se opuseseră războiului civil și reconstrucției.
Spectrul „cămășii însângerate“ a costului acelei insurecții reale a menținut GOP la putere pentru 44 din 52 de ani, până când schisma republicană dintre Theodore Roosevelt și William Taft a dus la alegerea lui Woodrow Wilson în 1912.
În luna care a trecut de la revoltă, narațiunea falsă a unei „insurecții“ a devenit „cămașa însângerată“ a democraților pentru secolul XXI. Ceea ce contează acum este modul în care republicanii răspund la provocarea pe care o reprezintă pentru viitorul lor.
Citește și Democrații se folosesc de recenta revoltă de la Capitoliu pentru a-și consolida puterea
Acesta este motivul pentru care este imperativ ca riposta la punerea sub acuzare să nu fie doar un argument procedural privind pedepsirea incorectă a unui președinte cu destituirea, după ce a părăsit funcția. Republicanii nu pot spera să se sustragă de la această problemă nici alăturându-se democraților în a-l condamna pe Trump, chiar dacă ar considera că a avut un comportament demn de cenzură.
Nu numai că acest lucru nu va funcționa, ci divizările pe care le va promova în cadrul GOP vor fi la fel de fatale pentru viitoarele lor speranțe electorale.
În schimb, singurul răspuns posibil la atacul democraților este să respingă acuzația că ceea ce s-a întâmplat în 6 ianuarie a avut caracterul unei insurecții sau al unei sedițiuni. Chiar dacă contestarea rezultatului Colegiului Electoral a fost slab motivată și imposibilă din punct de vedere constituțional, protestul pro-Trump la care președintele și-a ținut discursul nu a fost nici ilegal, nici o amenințare la adresa democrației, oricât de nechibzuite sau necumpătate au fost remarcile sale.
Numărul restrâns de persoane care au venit să-l susțină pe Trump și au încălcat legea – în loc de simpla exercitare a dreptului la protest, precum și cei care au participat la protestele „în mare parte pașnice“ ale BLM ce s-au transformat în revolte și jafuri – merită o pedeapsă severă.
Dar comportamentul lor nu poate fi considerat un lucru care să-i poată discredita pe toți cei ce l-au aplaudat pe Trump în acea zi sau au dorit un rezultat diferit la alegerile din noiembrie 2020.
Nu trebuie să avem o părere bună despre comportamentul postelectoral al lui Trump, sau să acceptăm toate pretențiile exagerate de fraudă pe care le-a promovat, pentru a înțelege că transformarea unui protest, indiferent cât de grav e considerat, într-o rebeliune, este un act de răutate politică care vizează discreditarea opoziției legitime, nu o apărare a Constituției.
Dacă republicanii nu reușesc să respingă aceste acuzații false, vor plăti prețul politic pentru înmânarea democraților unei „cămăși însângerate“, cu care aceștia să-i atace pentru multe cicluri electorale viitoare.
Tribuna.US
COMMENTS