HomeFamilia în Societate

De ce există atât de mulți tineri nefericiți?

De ce există atât de mulți tineri nefericiți?

Dennis Prager, autor, realizator radio și fondatorul Prager University, analizează declinul emoțional și social al tinerilor din Statele Unite și nu n

Dennis Prager, autor, realizator radio și fondatorul Prager University, analizează declinul emoțional și social al tinerilor din Statele Unite și nu numai.

Analiza lui Dennis Prager pleacă de la o serie de statistici:

  • În America, între anii 1946 și 2006, rata de suicid a crescut de patru ori pentru bărbații cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani și s-a dublat pentru femeile din aceeași categorie de vârstă.
  • În 1950, rata sinuciderilor era de 11.4 la 100.000 de americani. În 2017 a ajuns la 14.
  • Potrivit lui Grant Duwe, director de cercetare și evaluare la Departamentul de Corecție din Minnesota, în anii 1980 au existat 32 de atacuri armate în masă (pe care le definește drept incidente în care patru sau mai multe persoane sunt ucise public cu arme în decurs de 24 de ore). În anii 1990, erau 42. În prima decadă a acestui secol, 28. În toții anii ’50, când existau mai puține controale a armelor, a existat doar un atac în masă armat. Cu 50 de ani înainte, în 1900, nu a existat niciunul.
  • Reuters Help a raport că în 2019, „Gândurile sinucigașe, depresia severă și rata de autovătămare din rândul studenților de colegiu din SUA s-au dublat în mai puțin de un deceniu”. Unul dintre autorii studiului făcut la nivel național a declarat că „Asta sugerează că se întâmplă ceva grav în viețile tinerilor americani”.

Aceste date nu sunt aplicabile doar americanilor. Potrivit analistului social Kay Hymowitz, „Singurătatea, ne spun experții în sănătate publică, ucide la fel de mulți oameni precum obezitatea și fumatul… Germanii suferă de singurătate, francezii la fel, iar scandinavii – cei mai fericiți oameni din lume, potrivit Raportului Mondial de Fericire al ONU – suferă de aceeași singurătate. Premierul britanic Theresa May a înființat un „Minister al Singurătății”. Japonia, o țară aflată în criza unei epidemii de kodokushi, tradusă în „moarte de singurătate”.

Deși oamenii din ziua de azi au mai mulți bani, îngrijire medicală mai bună, o sănătate mai bună, o locuință mai bună și mai multă educație, trăind mai mult decât în orice alt moment al istoriei – în special tinerii – sunt mai nefericiți decât în orice alt moment de când a început colectarea acestor date.

Care sunt cauzele?

Există o serie de cauze. Creșterea consumului de droguri și abuzul de medicamente prescrise și interacțiunea umană tot mai mică din cauza consumului constant de telefon mobil reprezintă explicații valide pe scară largă.

Explicațiile mai puțin valide includ concurența, gradul de anxietate, capitalismul și inegalitatea veniturilor. Și abia apoi există și temerile că din cauza încălzirii globale au un viitor sumbru sau nici un viitor.

Dar cea mai mare cauză poate fi pierderea aproape completă a valorilor și a sensului în ultima jumătate de secol.

Să începem cu valorile.

America – și o mare parte din restul Occidentului, dar ne vom limita doar la America – a fost fondată pe două seturi de valori: iudeo-creștine și americane. Această combinație a creat cea mai liberă, cea mai plină de oportunități și cea mai bogată țară din istoria lumii. Nu, nu e un șovinism. Este un fapt. Și a fost privită ca atare în întreaga lume. Acesta este motivul pentru care Franța a oferit Americii – și numai Americii – Statuia Libertății. Acesta este motivul pentru care oamenii din fiecare țară de pe glob au vrut să migreze în America – și încă își doresc.

Cea mai importantă dintre valorile americane era menținerea unui guvern minimal. Acest lucru a permis instituțiilor neguvernamentale – Kiwanis International, Rotary International și Lions Clubs International, cluburilor de carte, Boy Scouts și Girl Scouts, societăților de muzică și bineînțeles, bisericilor – să le ofere americanilor prieteni și ajutor celor mai nevoiași dintre ei. Dar cu cât guvernul a devenit mai mare, multe dintre aceste grupuri neguvernamentale s-au diminuat sau au dispărut, pur și simplu.

Un alt set de valori este ceea ce se numește valorile „clasei de mijloc” sau „burgheze”. Acestea includ căsătoria înainte de primul copil; crearea unei familii; obținerea unui loc de muncă astfel încât individul să se autosusțină și să-și susțină familia; autodisciplina; patriotismul.

Toate acestea sunt acum atacate de elitele Americii, cu următoarele efecte:

Unul din 5 tineri americani nu are niciun contact cu tatăl (fără a-i include pe tații decedați).

În 2011, 72% dintre copiii negri au fost născuți de mame necăsătorite. În 1965, erau 24%. În 2012, 29% dintre copiii albi au fost născuți de mame necăsătorite. În 1965, erau 3.1%.

Majoritatea nașterilor a mileniștilor sunt ale mamelor necăsătorite. Cu toate acestea, potrivit unui studiu Cinga din 2018, părinții singuri sunt, în general, cei mai singuratici americani.

Căsătoria și familia sunt cele mai mari resurse de fericire pentru majoritatea oamenilor. Și totuși, procentul adulților americani care nu s-au căsătorit niciodată este la un nivel istoric. Există tot mai mulți americani care nu se vor căsători sau care se vor căsători atât de târziu încât nu vor avea copii. În 1960, 9% dintre negri cu vârsta de 25 de ani și mai mari, nu au fost căsătoriți niciodată. În 2012, erau aproape 40%.

Dar cea mai mare problemă rămâne până la urmă pierderea sensului din viața tinerilor.

Tribuna Românească

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0