S-a scris mult recent – în sfârșit – despre remarcabilul fiasco în masă al instituțiilor de elită ale Americii care au căutat să suprime orice investi
S-a scris mult recent – în sfârșit – despre remarcabilul fiasco în masă al instituțiilor de elită ale Americii care au căutat să suprime orice investigație sau chiar orice curiozitate pe tema originii virusului COVID-19 într-un laborator din Wuhan, China.
În prezent știm că o astfel de posibilitate este, de fapt, una foarte reală și mulți oameni de știință, jurnaliști și comentatori se străduiesc să se lepede de lipsa totală de interes manifestată inițial în această privință și să se implice în încercările de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat și de ce (evitând, în majoritatea cazurilor, orice recunoaștere a nechibzuinței lor anterioare), analizează Robert W. Merry într-un articol The American Conservative.
Dar unele implicații ale poveștii sordide nu au beneficiat de prea multă atenție. Ce spune lucrul acesta despre capacitatea Americii de a face față provocărilor multiple și în creștere la adresa statutului său de lider global? Poate o țară profund preocupată să evite a-i fi imputate orice sentimente negative față de alte popoare și alte națiuni – acele noțiuni malefice de „rasism“ și „xenofobie“ – să facă față provocărilor ce apar inevitabil din partea altor popoare și națiuni?
Astfel de întrebări devin și mai importante atunci când se împletesc cu un alt set de întrebări, legate de curentul cultural aferent de autoflagelare națională, care devine tot mai popular în gândirea și discursul american: Ce fel de națiune își distruge propria moștenire și istorie națională? Sau se etichetează ca fiind fundamental mârșavă și se definește ca fiind născută în păcat și intrinsec incapabilă să se ridice deasupra acelei stări de fapt?
Ce fel de națiune încearcă să evidențieze acest punct de vedere separând elevii în grupuri etichetate drept „victime“ și „opresori“, în baza acțiunilor strămoșilor lor?
O astfel de națiune nu este bine echipată pentru a evita amenințările și provocările reprezentate de alte națiuni, și nici bine poziționată pentru a cere tinerilor săi bărbați și femei să lupte și, eventual, să moară, pentru onoarea națională și interesul național.
Asemenea întrebări și gânduri se nasc în mod natural după lunile de negare frenetică a faptului că pandemia de coronavirus ar fi putut avea vreo legătură cu Institutul de Virologie din Wuhan sau cu alte laboratoare din apropiere.
Un moment decisiv în derularea narațiunii l-a constituit publicarea remarcabilului articol din Vanity Fair al lui Katherine Eban, „The Lab-Leak Theory: Inside the Fight to Uncover Covid-19’s Origin“. De la Eban și alții aflăm că negarea a fost promovată parțial de oameni motivați de frică că o examinare amănunțită a problemei ar putea da pe față propriile lor cercetări „gain-of-function“ – demersuri pentru a face coronavirusul mai infecțios și mai letal.
Eban creionează o imagine a oamenilor de știință, precum Peter Daszak, care a condus o agenție nonprofit ce direcționa fonduri federale din SUA către cercetări gain-of-function în China, făcând tot posibilul să abată atenția de la orice suspiciune de scurgere dintr-un laborator. În mod clar, mulți oameni de știință aveau motive ascunse care acum, retrospectiv, explică acțiunile lor.
Articolul lui Eban folosește termeni precum „conflict de interese“, „total neștiințific“ și „miroase a mușamalizare“ în descrierea eforturilor, la niveluri înalte din sectorul științei și guvernării, de a se asigura că teoria scurgerii din laborator era discreditată ca „extrem de irațională.“
Dar asta nu explică de ce mass-media mainstream, renunțând la orice formă de gândire independentă sau instinct de investigare, au făcut corp comun insistând că s-a dovedit a nu fi așa și că subiectul este închis.
Nu explică cum a ajuns mass-media să atace de comun acord orice indiciu că lucrurile ar putea sta altfel. New York Times, The Washington Post, NBC News, CNN, The Guardian, Daily Beast, „PolitiFact“ al Institutului Poynter, și multe alte canale de știri s-au grăbit să promoveze teoria „nu-poate-fi-adevărat“. De ce?
Pare să fie rezultatul unei frici extreme a tot mai multor americani că cineva, undeva, ar putea fi vinovat de rasism sau xenofobie, în sensul larg definit de către cei cu astfel de temeri. Prin urmare, ipoteza scurgerii dintr-un laborator nu ar putea fi corectă deoarece asta ar putea activa sentimentele anti-chineze subiacente.
Dar ce se întâmplă cu știința sau chiar și cu cogniția umană normală doar, atunci când căile de cercetare sunt închise de teama existenței unor gânduri rele undeva?
Clișeul rasismului era larg răspândit în timpul freneziei spiritului de turmă. Charles Cooke de la National Review i-a criticat pe adepții teoriei scurgerii din laborator ca fiind „dependenți de rasism și xenofobie“. Leana Wen de la Washington Post era îngrijorată că „speculații nedovedite“ (care, întâmplător, sunt punctul de plecare al oricărei cercetări științifice) ar putea „intensifica atacurile rasiste … [și] spori ura anti-asiatici.“
Reporterul New York Times Apoorva Mandavilli a postat un tweet (pe care l-a șters ulterior) în care afirma că teoria scăpării virusului COVID dintr-un laborator „avea rădăcini rasiste“. Iar când unii jurnaliști, luând în cele din urmă în serios varianta laboratorului, au citat lucrările anterioare ale fostului reporter al Times Nicholas Wade, un scriitor socialist pe nume Andre Damon l-a etichetat rapid pe Wade drept rasist.
Unii s-au opus mentalității obosite reprezentată de astfel de citate. Zaid Jilani a sugerat în Newsweek că tweet-ul doamnei Mandavilli ar putea fi „emblematic pentru un mod de gândire mai amplu în rândul jurnaliștilor americani, dintre care mulți și-au considerat misiunea ca fiind pur și simplu să se opună oricărei poziții adoptate de administrația Trump … lustruindu-și în același timp acreditările anti-rasiste și anti-imperialiste prin refuzul de a da vina pe un guvern străin pentru pandemie.“
Iar jurnalistul Glenn Greenwald a întrebat cu malițiozitate: „Poate cineva să-mi explice de ce se consideră rasist să mă întreb dacă virusul a scăpat dintr-un laborator chinez, dar … nu se consideră rasist să insist că a infectat oamenii datorită piețelor de animale din China?“
Dar nu avem de-a face doar cu o chestiune de discurs adecvat și gânduri caritabile în sfera globală. Zilele trecute, titlul principal din Seattle Times, despre o știre AP pe tema recentului summit NATO de la Bruxelles, declara: „Liderii NATO se alătură SUA pentru a face față amenințărilor reprezentante de ruși și chinezi.“
Iar Wall Street Journal a menționat în articolul său despre summit că în cele 79 de paragrafe ale comunicatului NATO China era menționată de douăzeci de ori, „o noutate față de summit-urile [NATO] din trecut, când Beijingul abia era menționat“.
Ziarul cita din comunicat, „Influența tot mai mare a Chinei și politicile sale internaționale pot constitui provocări pe care trebuie să le abordăm…. Ne vom ocupa de China în vederea protejării intereselor de securitate ale alianței.“
Cuvinte mari. Dar cum ar putea America să direcționeze NATO la a ține sub control puterea crescândă a Chinei când nu poate genera nici măcar un acord comun pentru o revizuire amănunțită a originii COVID, de teamă să nu rănească sentimentele delicate ale unora?
Citește și Fauci în 2012: Avantajul cercetării virusurilor liliecilor merită asumarea unei pandemii
Comunicatul NATO reprezintă conștientizarea din ce în ce mai clară a unei realități geopolitice pe care mulți experți în politică externă au identificat-o de câțiva ani deja – și anume, faptul că America și China par să se afle în curs de coliziune datorită determinării chinezilor de a pune capăt dominației Americii în Asia de Est și de a prelua ea însăși acel rol.
Să sperăm că acest curs poate fi schimbat pașnic și coliziunea evitată. Dar dacă nu va fi așa, putem fi siguri că poporul chinez, și cu siguranță liderii și elitele lor, nu vor fi preocupați de sentimentele rănite ale americanilor cauzate de modul în care ei ne caracterizează.
Iar chinezii nu sunt angajați momentan în nicio analiză internă cu privire la abuzurile regimului sau la erorile istorice, deși abuzurile și erorile au existat din belșug în istoria Chinei, și chiar și în prezent, și uneori au fost oribile. China este prea ocupată cu planurile mărețe de a depăși America pe plan economic, tehnologic și militar, astfel încât să poată răsturna sistemul global condus de americani și să-l înlocuiască cu unul mai favorabil Chinei.
În această luptă geopolitică de proporții, China se concentrează pe realitate. America nu, după cum se vede din prostescul spirit de turmă manifestat în privința originii COVID.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS