Până la data de 30 septembrie 2021, cetățenii nerezidenți mai pot călători în Regatul Unit în baza cărții de identitate, informează Ministerul Afaceri
Până la data de 30 septembrie 2021, cetățenii nerezidenți mai pot călători în Regatul Unit în baza cărții de identitate, informează Ministerul Afacerilor Externe.
După această dată, intrarea va fi posibilă doar în baza pașaportului (simplu electronic sau simplu temporar) pentru această categorie de cetățeni, ca urmare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Cetățenii români care intră sub incidența Programului de Înregistrare a Cetățenilor UE (EU Settlement Scheme) vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind cartea națională de identitate valabilă până la data de 31 decembrie 2025.
Cetățenii români nerezidenți pot călători spre/tranzita prin Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în scop turistic/vizită pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză. Cu toate acestea, cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.
Cetățenii UE, inclusiv cetățenii români, nu trebuie să declare sosirea/perioada de ședere autorităților britanice, în calitate de turiști, se mai arată pe site-ul oficial el MAE.
Tribuna.US
COMMENTS