HomeActualități Americane

Democrata Tulsi Gabbard propune interzicerea bărbaților biologici în sportul feminin 

Democrata Tulsi Gabbard propune interzicerea bărbaților biologici în sportul feminin 

Rep. Tulsi Gabbard (D-HI) a inițiat de curând un act legislativ care specifică faptul că Titlul IX, care protejează persoanele împotriva discriminării

Rep. Tulsi Gabbard (D-HI) a inițiat de curând un act legislativ care specifică faptul că Titlul IX, care protejează persoanele împotriva discriminării pe criterii de sex în cadrul programelor de educație cu finanțare federală, ar trebui să fie aplicat pe baza sexului biologic al unei persoane, cel stabilit la naștere de către un medic, informează The Daily Wire.

Gabbard a prezentat recent proiectul de lege bipartisan, supranumit „Protect Women’s Sports Act“, împreună cu reprezentantul Markwayne Mullin (R-OK).

Propunerea legislativă urmărește să protejeze „intenția protecțiilor instituite de Titlul IX, stabilite pe baza sexului, reafirmând distincțiile biologice de gen între bărbați și femei în sport“.

Proiectul de lege ar împiedica ca organizațiile ce permit persoanelor de sex biologic masculin să concureze împotriva femeilor să primească finanțare federală.

„De la crearea sa, Titlul IX s-a confruntat cu diverse provocări, rezultând adesea soluții nuanțate sau situaționale la circumstanțe“, se arată într-un comunicat de presă emis de cei doi membri ai Congresului.

„Inclusiv luarea în considerare a corectitudinii faptului ca o persoană de un anumit gen să facă parte dintr-o echipă desemnată pentru un alt gen, atunci când nu există o astfel de echipă disponibilă pentru persoana în cauză, de exemplu hochei de câmp feminin sau fotbal masculin. Acest proiect de lege protejează intenția protecțiilor instituite de Titlul IX, stabilite pe baza sexului, reafirmând distincțiile biologice de gen între bărbați și femei în sport.“

„Titlul IX a fost o prevedere istorică promovată de congresmena statului Hawaii, Patsy Mink, pentru a oferi șanse egale femeilor și fetelor în sporturile de liceu și colegii“, a explicat Rep. Gabbard într-o declarație inclusă în comunicat.

„A dus la o schimbare generațională care a avut impact asupra unei mulțimi de femei, creând pentru fete și femei oportunități majore, care nu existaseră înainte.“

„Cu toate acestea, eficacitatea Titlului IX este diminuată de unele state care interpretează greșit Titlul IX, creând incertitudine, dificultăți nejustificate și oportunități pierdute pentru sportivele de sex feminin“, a continuat Gabbard.

„Legislația noastră protejează intenția inițială a Titlului IX, care se baza pe distincția biologică generală între sportivii de gen masculin și feminin datorită sexului biologic.

Este esențial ca moștenirea lăsată de Titlul IX să continue să asigure femeilor și fetelor din sport posibilitatea de a concura și de a excela în condiții de concurență echitabile.“

„Titlul IX a fost conceput pentru a oferi femeilor și fetelor șanse egale de a reuși, inclusiv în sport“, a spus Rep. Mullin.

„A permite persoanelor biologic-masculine să concureze în sporturile feminine diminuează această egalitate și afectează intenția inițială cu care a fost creat Titlul IX. În calitate de tată cu trei fete implicate în sport, vreau ca ele să poată concura în condiții echitabile.

Sunt mândru să inițiez acest proiect de lege care va proteja integritatea sportului feminin și se va asigura că sportivele de gen feminin pot concura în condiții corecte.“

Sports Illustrated oferă câteva detalii de context pentru această propunere de lege:

Deși regulile NCAA permit femeilor transgender să participe în sporturile feminine, aceasta nu este prima dată când legislația reprezintă un obstacol. Diferite ramuri ale guvernului au avut divergențe asupra subiectului chiar anul acesta.

În aprilie, Idaho a interzis participarea sportivilor trans în sportul feminin, deși statul este dat în judecată de Boise State track și de atleta Lindsay Hecox.

În luna mai, Biroul pentru Drepturi Civile al Departamentului de Educație a decis că permisiunea acordată sportivilor transgender de a concura în sporturile de liceu din Connecticut a încălcat drepturile civile ale sportivelor de sex feminin.

Cu toate acestea, Curtea Supremă a decis în iunie că discriminarea pe bază de identitate de gen este clasificată alături de discriminarea pe criterii de sex, în temeiul Legii drepturilor civile.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0