Democrații nu se tem de Brett Kavanaugh. Democrații se tem de Constituție

Democrații nu se tem de Brett Kavanaugh. Democrații se tem de Constituție

Protestele din era Trump și dramoleta din cazul Kavanaugh arată că avem nevoie de mai puțină „democrație”
Cecile Richards îl atacă pe Brett Kavanaugh: „Foarte înfricoșător” că bebelușii ar putea fi protejați de avort
Una dintre femeile care l-au acuzat de agresiune sexuală pe judecătorul Kavanaugh admite că a mințit, căutând atenție
Democrații nu sunt partidul femeilor, ci partidul exploatării femeilor pentru câștiguri politice
Acuzațiile lui Julie Swetnick împotriva lui Brett Kavanaugh prezintă grave carențe

Sigur, o parte din furia îndreptată împotriva nominalizării judecătorului Brett Kavanaugh de către președintele Trump la Curtea Supremă este o fanfaronadă partizană, menită să împace baza activă a partidului.

Cu toate acestea, cei mai mulți dintre democrați aveau să devină isterici cu privire la această alegere, pentru că orice alegere conservatoare urma să ia Constituția mult prea literal pentru gusturile lor.

Pentru cei care se bazează pe statul administrativ și constrângere ca instrument politic – forțând oamenii să adere la organizații politice, forțându-i să susțină avortul, forțându-i să subvenționeze sacramentele progresiste din punct de vedere social, forțându-i să creeze produse care le subminează credința – asta reprezintă o mare problemă.

Unii, cum ar fi fostul guvernator al Virginiei, Terry McAuliffe, s-au complăcut în retorica ipocrită la care ne-am așteptat în era Trump, susținând că Brett Kavanaugh ar „amenința viața a milioane de americani în deceniile viitoare”. Dar aproape niciuna dintre obiecțiile venite din partea liderilor democrați nu au fost nici măcar aparent despre aptitudinile lui Kavanaugh ca jurist sau, la drept vorbind, despre interpretarea sa a Constituției.

„Mai exact”, potențianul candidat la președinție, senatorul Kamala Harris (D-Calif.), a susținut că „nominalizarea lui Kavanaugh ca înlocuitor al judecătorului Anthony Kennedy, reprezintă o amenințare existențială la adresa sănătății a sute de milioane de americani”. Cu siguranță, fostul Procuror General al Californiei înțelege că „îngrijirea medicală” nu este un drept constituțional, ci mai degrabă o preocupare politică a cărei forme este încă dezbătută de parlamentari – și probabil va fi dezbătută zeci de ani.

Ceea ce a vrut Harris să spună, probabil, este că Brett Kavanaugh este o amenințare existențială la adresa practicii de forțare a americanilor să cumpere produse de pe piața privată împotriva voinței lor. Întâmplător, Kavanaugh a susținut Obamacare ca judecător de recurs din motive jurisdicționale, deși nu agreea programul din motive politice. (A scris că legea nu are o „limită principială”). A făcut asta pentru că are mult mai mult respect pentru lege decât are Harris.

Principalul contracandidat la prezidențiale, senatorul Bernie Sanders, a cărui doctrină colectivistă contrazice în mod direct obiectivul Constituției de restrângere a puterii statului și de împuternicire a individului, se îngrijorează cu privire la „drepturile muncitorilor, sănătate, protecția mediului și siguranța armelor”. Și ar trebui să fie îngrijorat.

Kavanaugh, împreună cu judecătorul Neil Gorsuch, este un critic al deferenței față de Chevron, practică ce le permite agențiilor administrative să ignore taxele lor juridice și libertatea de a interpreta autoritatea statală în orice fel doresc. Puține lucruri subminează agenda socialistă mai mult decât limitarea capacității agențiilor de reglementare de a stăpâni deciziile economice ale americanilor.

Senatorul democrat Kirsten Gillibrand de New York, un alt potențial optimist  prezindențial, a spus că în Brett Kavanaugh „nu se poate avea încredere pentru protejarea drepturilor femeilor, muncitorilor sau pentru a stopa fluxul de bani corporativi în campanii”.

Pentru a „proteja” drepturile femeilor înseamnă menținerea avortului legal la nivel federal, fără restricții reale. Pentru Gillibrand și alții, drepturile inventate sunt sacre, întrucât alte precedente, cum ar fi stoparea „fluxului de fonduri corporatiste” – ceea ce înseamnă dreptul la liberă exprimare condificat de decizia Citizens United – ar trebui să fie convenabil decantat.

Nu există absolut niciun principiu călăuzitor pentru nimeni, în afară de preferința politică.

Mi se pare că printr-o altă justiție originalistă ne apropiem de o perioadă în care majoritatea socialistă va respinge pur și simplu instanța ca un impediment antic în calea progresului. Vedem deja că acest lucru vine nu numai de la progresiști, ci și de la presupuși moderați. Tocmai de aceea partizanii anulării legilor, ca Ezra Klein, se plâng de poziția „antidemocratică” a curții.

Prin „antidemocratic”, el nu se referă la avortul legalizat de curte sau la căsătoria între persoane de același sex fără consimțământul statelor; se referă la faptul că a oprit recent guvernul federal de a forța oamenii să acționeze în moduri pe care el și mulți alții le aprobă.

Normalizarea ideii conform căreia Constituția ar trebui să fie subordonată voinței trecătoare a politicii și a concepțiilor progresiste cu privire la „justiție” provine de la președintele Barack Obama, care în 2008 a promis să nominalizeze judecători care împărtășesc „cele mai profunde valori, cele mai esențiale preocupări, cele mai largi preocupări a cum funcționează lumea și profunzimea și amploarea empatiei”.

Stânga a salutat această poziție ca dovadă a unui temperament atent și moral, când în realitate este o poziție ideologică permisivă, prin care judecătorii pot crea în mod arbitrar legi și pot să-și subordoneze datoria constituțională viziunii personale asupra lumii.

Bineînțeles, există o serie de dezbateri legitime despre modul în care ar trebui să interpretăm Constituția. Și nu toți judecătorii sunt politici în toate problemele. Și nu toți conservatorii sunt puri. Dar stânga e cea care acum îmbrățisează argumente relativiste cu privire la intenția și scopul Constituției.

Mi-aș fi dorit ca instanța supremă să fie mai puțin importantă. Dar în acest moment, este una dintre singurele instituții care păstrează ordinea constituțională. Și tocmai de aceea stânga este pe punctul de-a o lua razna din nou.

David Harsanyi
The Daily Signal
Sursa: The Daily Signal

COMMENTS

WORDPRESS: 0