Un semn deprimant al vremurilor politice este faptul că partizanii de stânga și de dreapta sunt dispuși să distrugă normele și instituțiile politice p
Un semn deprimant al vremurilor politice este faptul că partizanii de stânga și de dreapta sunt dispuși să distrugă normele și instituțiile politice pentru a obține ceea ce vor. Cel mai recent exemplu vine din partea democraților care îndeamnă administrația Biden să ignore ordinul judecătoresc federal de săptămâna trecută referitor la medicamentul pentru avort mifepristone, analizează echipa editorială WSJ.
Într-un alt articol, WSJ a explicat îndoielile cu privire la decizia judecătorului Matthew Kacsmaryk. Ordinul său de blocare a medicamentului la nivel național este, de asemenea, excesiv înainte de a se lua în considerare măcar fondul. Dar judecătorul a amânat executarea ordinului său cu o săptămână pentru a da timp administrației Biden să facă apel. Curtea de Apel a celui de-al Cincilea Circuit se va pronunța cu privire la ordonanța națională și la meritele juridice ale cazului.
Dar acest proces legal obișnuit nu este suficient pentru mulți democrați, care cer ca o agenție federală să ignore un ordin judecătoresc care nu le convine.
„Consider că Administrația pentru Alimente și Medicamente are autoritatea de a ignora această hotărâre, motiv pentru care îi cer din nou președintelui Biden și FDA să facă exact acest lucru”, a declarat vineri senatorul de Oregon Ron Wyden.
„FDA, medicii și farmaciile pot și trebuie să își vadă de treabă ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat și să mențină mifepristonul accesibil femeilor din întreaga Americă. Dacă nu o vor face, consecințele interzicerii celei mai comune metode de avort în fiecare stat vor fi devastatoare”.
Wyden s-a poziționat tot mai mult spre stânga în ultimii ani, dar în calitate de președinte al Comisiei de Finanțe a Senatului are o putere reală. Reprezentanta New York-ului, Alexandria Ocasio-Cortez, a declarat, de asemenea, că FDA ar trebui să ignore decizia instanței.
Acest lucru este periculos pentru statul de drept, iar Democrații nu ar trebui să creadă că vor fi singurii politicieni care vor prelua doctrina Wyden Nullification Doctrine. Democrații din sud au făcut apel la o „rezistență masivă” la ordinele judecătorelti în anii 1950, după hotărârea Curții Supreme de Justiție privind desegregarea școlară în cazul Brown vs Board of Education. Este acesta acum modelul Wyden-AOC?
Chiar dacă hotărârea judecătorului Kacsmaryk va fi confirmată în apel, nu va fi sfârșitul problemei. Hotărârea sa este procedurală, iar FDA poate aproba din nou medicamentul respectând îndeaproape Legea privind procedura administrativă.
Celălalt răspuns adecvat este politic. Wyden este unul dintre numeroșii democrați care au prezis sfârșitul avortului legal după decizia Curții Supreme de Justiție de anul trecut în cazul Dobbs. Dar Dobbs s-a dovedit a fi un câștig electoral pentru democrați, deoarece aceștia fac campanie împotriva unei interdicții, în timp ce republicanii sunt divizați și nesiguri cum să răspundă. Decizia judecătorului Kacsmaryk este un cadou politic pentru stânga care ar putea sfârși prin a ajuta un regim de avort mai liberal în multe state, dacă nu la nivel național.
Am mai avertizat în legătură cu această doctrină de sfidare a deciziile judecătorești și este încurajator faptul că administrația Biden rezistă până acum. Dar există riscul ca administrația să cedeze sub presiunea progresistă dacă deciziile juridice nu vor fi în favoarea sa. Dacă o va face, SUA va face încă un pas uriaș spre o politică fără lege.
Tribuna.US
COMMENTS