HomePulsul Comunității

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), acord de colaborare în sprijinul românilor de pretutindeni

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), acord de colaborare în sprijinul românilor de pretutindeni

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu s-a aflat astăzi la Timișoara, unde a semnat acordul de parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, r

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu s-a aflat astăzi la Timișoara, unde a semnat acordul de parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, reprezentată de Rectorul Prof. Univ. Dr. Marilen Pirtea.

Documentul îi vizează în special pe tinerii noștri care trăiesc în afara granițelor, dar studiază în cadrul UVT.

“Mă bucur că am mai pus încă o cărămidă la consolidarea eforturilor Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru a întări legătura cu românii din afara granițelor, astfel încât să protejăm și să conservăm cât mai bine identitatea românească.”, a transmis demnitarul român în cadrul evenimentului.
.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0