Dependența Americii de China alimentează o viitoare criză

Criza lanțurilor de aprovizionare din America este departe de a se fi încheiat. Cozile permanente din porturile de pe Coasta de Vest au determinat transportatorii să își redirecționeze încărcăturile către est. Drept urmare, navele cu containere așteaptă acum în larg în porturi precum New York, Houston și Savannah pentru a le veni rândul să descarce.

Ceea ce a declanșat inițial fenomenul rafturilor goale, necunoscut până recent, a fost pandemia COVID-19 și o serie de politici greșite, implementate pentru a „opri răspândirea virusului“, analizează Brent Sadler pentru Heritage Foundation.

Dintr-o dată, era prea puțin personal la docuri și depozite și prea puțini camionagii, creând ceea ce Lori Fellmer din cadrul National Industrial Transportation League a numit „un scenariu de groază“.

Dar actualele probleme din porturile și rafturile magazinelor noastre indică un adevăr și mai îngrijorător: prosperitatea și bunăstarea americană au devenit mult prea dependente de China și de capriciile Partidului Comunist Chinez (PCC).

Nu numai că această țară furnizează o cantitate imensă din bunurile noastre de consum și comerciale, produse medicale, produse farmaceutice și materii prime vitale, ci controlează și o mare parte din flota maritimă mondială și din capacitățile de construcție de nave comerciale.

Prin urmare, politicile interne ale Beijingului exercită o influență extraordinară atât asupra industriei maritime mondiale, cât și asupra producției și distribuției exporturilor chinezești. Acest lucru creează o dublă vulnerabilitate pentru Statele Unite.

Citește și Marele zid de oțel și amenințarea globală reprezentată de China

Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite din 2021, China deținea 7.318 nave comerciale cu o greutate de peste 1.000 de tone – 13,6% din tonajul total mondial.

În plus, 94% din totalul de nave comerciale construite în 2019 au fost realizate de doar trei națiuni: China, Coreea de Sud și Japonia. Un război în Asia ar pune în pericol aceste șantiere navale, afectând dramatic piețele internaționale și Statele Unite.

Îngrijorări similare au determinat recent Congresul să adopte Legea CHIPS, o încercare defectuoasă de a încuraja producția internă de semiconductori. Din nefericire, producția și resursele necesare în domeniul construcțiilor navale nu pot fi strămutate pe teritoriul nostru.

În anii 1980, Congresul a înființat Commission on Merchant Marine and Defense pentru a determina nevoile națiunii în materie de transport maritim. Cel de-al doilea raport al acesteia către Congres a recomandat ca SUA să-și asigure o flotă de 650 de nave de marfă transoceanice, capabile să-i satisfacă nevoile militare și economice pe timp de război.

De atunci, economia americană a crescut cu 479%, iar populația sa s-a mărit cu 133%. Dar, în prezent, numărul navelor comerciale sub pavilion american – cele pe care se poate conta cu adevărat în caz de criză – este de doar 180, dintre care 157 ar putea fi utile din punct de vedere militar.

Această cifră reprezintă doar o fracțiune din ceea ce era necesar cu zeci de ani în urmă, când piața americană era mult mai restrânsă ca dimensiune.

Problemele Americii privind lanțul de aprovizionare încep de cealaltă parte a Pacificului. Nu doar politicile COVID ale Washingtonului sunt problematice. Politicile „zero-COVID“ ale Chinei au instituit lockdown-uri în douăzeci și cinci de orașe, cel mai recent în Shenzhen și Shanghai, un oraș cu patruzeci de milioane de locuitori și zonă ce găzduiește mulți dintre producătorii mondiali.

Aceste lockdown-uri se propagă în toată China, provocând șocuri logistice la fabricile din amonte pe fluviul Yangtze, la Wuhan, și în porturi precum Tianjin și Shenzhen, care transbordează marfa prin Shanghai. Acest lucru înseamnă că produsele aflate în drum spre piețele americane sunt și mai mult întârziate.

Deși politica zero-COVID este folosită ca justificare pentru blocarea lanțurilor de aprovizionare, PCC s-a dovedit dispus să își folosească puterea industrială și în scopuri politice.

Australienii s-au trezit cu un embargo asupra oțelului pentru că s-au opus pretențiilor teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud. Filipinezii sunt pedepsiți cu un embargou asupra bananelor pentru că au respins invadarea de către China a zonei Scarborough Shoal.

Turismul sud-coreean a fost afectat de interdicțiile de călătorie impuse de China pe motiv că Seulul găzduiește sistemul american de apărare antirachetă. Iar lituanienilor li s-a aplicat un embargou chinezesc total pentru că au deschis o reprezentanță diplomatică folosind denumirea „Taiwan“ în loc de „Taipei“.

Războiul din Ucraina a sporit îngrijorările legate de lanțul de aprovizionare cu materii prime, cum ar fi fosfații pentru îngrășăminte și gazul de neon, care este esențial în fabricarea microcipurilor.

În competiția pentru accesul la aceste resurse, China are navele și mijloacele economice necesare pentru a se asigura că nevoile sale sunt satisfăcute. Consumatorii americani nu le au.

Citește și Opinie: Dependența Americii de China este un dezastru iminent

Această situație este gravă deoarece, de prea mult timp, instituții precum U.S. Maritime Administration, însărcinate cu asigurarea accesului nostru la piețe, au rămas tăcute sau s-au dovedit incapabile să ia măsurile necesare.

Acum, este imperativ să abordăm problema utilizării de către China a unor politici interne, precum zero-COVID, care pot afecta lanțurile internaționale de aprovizionare.

Un prim pas este construirea unei mai mari reziliențe a lanțurilor noastre globale de aprovizionare – în special cele importante pentru susținerea unei economii pe timp de război.

O parte a soluției constă în colaborarea cu parteneri de transport maritim din țări prietene – cum ar fi Germania (Hapag-Lloyd, 253 de nave), Danemarca (A.P. Moller Maersk, 730 de nave), Coreea de Sud (HMM, 100 de nave), Elveția (MSC, 730 de nave), Franța (CMA-CGM, 566 de nave) și Taiwan (Evergreen Line, 205 nave) – pentru a asigura accesul la transportul maritim comercial și la piețele externe.

De asemenea, trebuie să abordăm potențialul Chinei de a constrânge și intimida marinarii filipinezi și indieni care formează majoritatea echipajelor navelor comerciale ce mențin economia americană pe linia de plutire.

În ultimul rând, dezvoltarea industriei transportului maritim și a construcțiilor navale pe plan intern este esențială atât pentru nevoile de securitate națională, cât și pentru economia americană.

Industria maritimă americană trebuie să fie capabilă să concureze la nivel mondial. Acest lucru necesită politici favorabile investițiilor și inovațiilor necesare, colaborând în același timp cu partenerii din țările aliate pentru a deveni mai puțin dependenți de lanțul de aprovizionare chinezesc.

Statele Unite au nevoie de o flotă comercială mai mare pentru a rămâne competitive la nivel mondial. De asemenea, țara noastră are nevoie de mai multe șantiere de construcții și reparații navale care să asigure accesul la piețele externe și să sprijine națiunea și Forțele Navale pe timp de război.

După cum atestă rafturile goale, ceea ce deținem acum este extrem de inadecvat.

Traducere și adaptare
Tribuna.US