HomeActualități Românești

Deputatul Ben Oni Ardelean critică noile măsuri economice ale Guvernului României –„Legea austerității”

Deputatul Ben Oni Ardelean critică noile măsuri economice ale Guvernului României –„Legea austerității”

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 296/2023, cunoscută și sub denumirea de „Lege a austerității”, și în absența unui studiu de impact efectuat de

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 296/2023, cunoscută și sub denumirea de „Lege a austerității”, și în absența unui studiu de impact efectuat de către autorități privind efectul acesteia, măsurile fiscal-bugetare nu sunt în măsură să genereze o creștere a veniturilor bugetare și, implicit, reducerea deficitului bugetar, comentează deputatul Ben Oni Ardelean cu privire la măsurile adoptate recent de Guvernul României.

În septembrie, deputatul Ben Oni Ardelean a lansat o nouă platformă politică de centru-dreapta – Mișcarea Speranței – „singura platformă politică bazată pe demnitate, libertate și responsabilitate”, potrivit acestuia.

„Există așadar un mare semn de întrebare cu privire la eficiența acestor măsuri în atingerea obiectivului  propus, de majorare a veniturilor fiscale. Mai mult decât atât, în contextul unei „economii deprimate”, printre măsurile bugetare asumate, se regăsesc câteva puncte nevralgice, menite să îngrijoreze majoritatea angajaților din Romania”, continuă deputatul:

  • Desființarea unor funcții/posturi din instituții publice sau din cadrul operatorilor economici, care au, oricum, deficit cronic de personal;
  • Tăierea sporurilor pentru ore suplimentare şi ore lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale;
  • Tăierea voucherelor de vacanţă;
  • Tăieri de sporuri pentru condiţii de muncă, fără ameliorarea condiţiilor;
  • Tăieri de cuantumuri la indemnizaţii de hrană/norme de hrană/tichete de masă – sunt doar câteva dintre măsurile care vor avea repercusiuni negative și care vor conduce implicit la disfuncționalități majore ale instituțiilor și anumitor domenii de activitate.

Citește și “Mișcarea Speranței” – O nouă platformă politică ambițioasă de centru-dreapta în România

În concret, intervine o REORGANIZARE FORȚATĂ la nivel național, fără a fi impusă de o lipsă a eficienței angajatului, de o modificare tehnologică intervenită la nivelul instituțiilor publice sau ale operatorilor economici, sau de orice altă condiție necesară, o reorganizare ce încalcă astfel drepturile deja câștigate ale angajaților prin contracte individuale, care generează o diminuare pe verticală a salariilor și care, mai presus de toate, împovărează bugetul de stat cu despăgubiri pe care acesta va trebui sa le plătească, cu titlul de daune, către salariați, ca efect al modificării unilaterale  a unor contracte de munca încheiate în mod LEGAL.

Deși se evocă laitmotivul stopării risipei bugetare, în fapt, aceste măsuri nu consolidează nici pe departe sustenabilitatea financiară a României, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, ci mai degrabă vor conduce la dezechilibre economice majore, cu efect de domino la nivelul României, o țară mult prea greu încercată , dar care încă mai speră la un viitor mai bun și mai drept.

Un studiu efectuat recent de Novel Research, arată că Peste 60% dintre angajații români sunt îngrijorați că noile măsuri fiscale propuse de Guvern le-ar putea afecta veniturile.

Conform sondajului, 8 din 10 angajați cred că noile măsuri vor avea efecte negative asupra prețurilor și vor accentua și mai mult inflația. Aproape jumătate dintre cei care au participat la studiu sunt de părere că România nu este deloc stabilă, din punct de vedere fiscal.

„Faptul că în rândul populației urbane, pe care noi am studiat-o, o populație urbană ocupată, un procent atât de mare are o astfel de percepție, încrederea în autoritățile statului și în Guvern și capacitatea de a face reforme este extrem de scăzută”, spune Marian Marcu Sociolog.

Ce modificări îi îngrijorează pe angajații români

Dintre toate modificările anunțate de Guvern, măsurile ce privesc TVA-ul unic de 19% și creșterea taxării tichetelor de masă cu 10% sunt motive de îngrijorare pentru cei mai mulți dintre angajați. 26% dintre ei se tem că, în acest context, nu vor mai primi deloc tichete de masă de la angajator.

Mircea Coșea, specialist în economie: „Cum poți să iei o măsură de impozitare a tichetelor de masă, când acestea sunt atât de importante în momentul de față?”

Cristina Chiriac, doctor în economie: „Să justifice aceste măsuri, cu cât se reduce deficitul, ca să înțelegem și noi de ce aceste măsuri sunt luate pe repede-înainte. Mulți dintre antreprenori au contracte și livrează diverse servicii pentru export, iar aceste contracte se încheie de obicei pe un an și orice fel de perturbare pe un an calendaristic, evident afectează”.

Tribuna.US

Foto: Mișcarea Speranței

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0