Într-un amplu discurs la o cină găzduită de Fundația Heritage, guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, l-a luat în vizor pe președintele Bi
Într-un amplu discurs la o cină găzduită de Fundația Heritage, guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, l-a luat în vizor pe președintele Biden și alte „elite“ din Washington D.C., informează Hank Berrien într-un articol Daily Wire.
Iată ce a afirmat cu privire la mandatul de vaccinare emis de el:
„Acesta este, practic, un abuz de putere federală și utilizarea în mod neconstituțional a guvernului federal. … Dacă cei din guvernul federal reușesc să scape nepedepsiți pentru asta, vor face și altele“, adăugând, „Avem un partid unic la Washington, D.C., și se ocupă de ei înșiși mai mult decât de restul cetățenilor americani“ și „Nimeni nu a fost niciodată tras la răspundere. Dacă faci parte din clubul din D.C., nu dai seama pentru nimic. Altfel nu se explică cum de încă are Fauci slujbă?“
„În timp ce alte state au ținut oamenii închiși în case, Florida a continuat să-i susțină. Nu am predat hățurile în mâna Dr. Fauci“, a afirmat DeSantis. „Am hotărât că statul Florida va fi un stat liber; că nu vom permite ca statul nostru să devină o distopie fauciană în care libertățile oamenilor să fie restricționate și mijloacele de trai distruse“.
„În septembrie, SUA au raportat aproximativ 194.000 de noi locuri de muncă la nivel național; Ponderea Floridei a fost de 84.500 dintre ele“, a subliniat DeSantis. El a promis că va încerca să adopte o legislație prin care să se înființeze o organizație Election, Crimes and Integrity care să protejeze împotriva fraudelor electorale.
El a menționat, de asemenea, „Săptămâna viitoare vom organiza o sesiune specială a legislativului din Florida pentru a ne asigura că în acest stat nimeni nu trebuie să aleagă între vaccinare și locul de muncă“.
Vorbind despre mandatul de vaccinare al lui Biden, el a opinat: „Acest lucru distruge complet structura socială a țării noastre. Îi face pe oameni să nu mai aibă încredere niciodată în niciunul dintre cei ce dau acum ordine. … În realitate, ceea ce face Biden nici măcar nu are legătură cu vaccinarea – vaccinarea este poate elementul care scoate în evidență problema – dar, practic, este vorba despre un abuz de putere federală și despre utilizarea în mod neconstituțional a guvernului federal.
…Dacă cei din guvernul federal reușesc să scape nepedepsiți pentru asta, vor face și altele. Anul viitor, sau poate peste doi ani, va fi ceva de care chiar îți pasă. Deci este important să luăm atitudine; este important să spunem nu. Fără mandate, fără restricții, nu vă vom permite să ne anulați libertățile“.
DeSantis a spus că, pentru prima dată în istorie, în statul Florida sunt înregistrați mai mulți alegători republicani decât democrați.
Citește și O clasă guvernantă unită împotriva poporului american
Apoi a atacat elitele din D.C.:
„Biden reprezintă realmente punctul culminant al – sau, mai degrabă, lovitura de grație, sperăm a – acestei clase politice înrădăcinate care a distrus mult țara noastră în ultima generație. Și nu doar democrații sunt de vină. Există un partid unic în Washington, D.C., care se îngrijește de sine însuși mai mult decât de restul poporului american. …
Clasa noastră conducătoare nu crede că [există] ceva special la cetățenia americană. De aceea ar lua în considerare plata unor despăgubiri către persoane care au traversat ilegal granița, pentru că ei consideră că oamenii au dreptul să vină, indiferent ce spun legile și Constituția Statelor Unite. …
Aceste elite au făcut mai mult decât oricine pentru a facilita ascensiunea Chinei. Adevărul este că dacă nu ar fi făcut toate aceste lucruri pentru China, ea ar fi mult mai slabă astăzi. Clasa conducătoare a SUA a fost cel mai bun prieten al Chinei, iar acum îi vedem ca fiind de departe cel mai mare dușman al nostru.
… Vă gândiți ce va face China în următorii trei ani? Vor analiza ezitarea lui Biden; oamenii ăștia sunt cu adevărat tenace. Se vor asigura că beneficiază din plin de pe urma eșecurilor lui Biden, și nu doar ale lui. Sunt o grămadă acolo care greșesc. Și problema este că nimeni nu a fost niciodată tras la răspundere. Dacă faci parte din clubul din D.C., nu dai niciodată socoteală. Altfel cum se explică prezența lui Fauci în funcție, în continuare?“
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS