HomeActualități Americane

DeSantis: Îl pot învinge pe Biden în cursa pentru președinție; l-aș fi concediat pe Fauci

DeSantis: Îl pot învinge pe Biden în cursa pentru președinție; l-aș fi concediat pe Fauci

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a reacționat în sfârșit la comentariile fostului președinte Donald Trump, după ce luni de zile a fost atacat de c

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a reacționat în sfârșit la comentariile fostului președinte Donald Trump, după ce luni de zile a fost atacat de cel cu care pare tot mai probabil că va concura pentru nominalizarea din partea republicanilor la alegerile prezidențiale din 2024, analizează Ryan Saavedra pentru Daily Wire.

DeSantis a vorbit în cadrul unui interviu cu Piers Morgan la emisiunea „Piers Morgan Uncensored“.

El a luat atitudine după ce fostul președinte a lansat multiple atacuri la adresa sa începând de la încheierea alegerilor, încercând inclusiv să îi atribuie apelative denigratoare, promovând acuzații nefondate potrivit cărora DeSantis ar fi un abuzator și susținând că l-ar avea în spate pe miliardarul democrat George Soros.

DeSantis a fost blamat de fostul președinte chiar și după ce acesta a criticat ancheta Parchetului din Manhattan asupra lui Trump, numind-o „un exemplu de urmărire a unei agende politice și de utilizare a instituției pe post de armă“.

Guvernatorul Floridei a reacționat:

„Nu știu cum stă treaba cu a cumpăra tăcerea unei vedete porno cu privire la o presupusă aventură. Nu mă pot pronunța asupra acestui lucru“.

Trump a răspuns pe rețelele de socializare:

„Ron DeSanctimonious va afla probabil cum stă treaba cu acuzațiile și poveștile false cândva în viitor, după ce va mai îmbătrâni, va deveni mai înțelept și mai cunoscut, când va fi acuzat pe nedrept și ilegal de o femeie, sau chiar de colege de clasă „minore“ (poate chiar de un bărbat!)“.

În timpul interviului cu Morgan la reședința guvernatorului din Tallahassee, DeSantis a indicat mai clar decât până acum că intenționează să intre în cursa pentru președinție.

„Dacă ar fi să candidez, candidez împotriva lui Biden. Da, amândoi (el și Trump) am fi în competiție pentru nominalizarea republicană, dar atenția mea se va concentra asupra lui Biden, deoarece consider că a dezamăgit această națiune“, a explicat DeSantis.

„Cred că oamenii vor o schimbare. Cred că vor un nou început și o nouă direcție, așa că vom fi foarte clari în această privință. Mi-am petrecut mult timp ca guvernator al Floridei luptând împotriva a ceea ce se întâmplă“.

Citește și – Alegeri 2024: Trump vs DeSantis – o confruntare de la distanță

Întrebat dacă este convins că îl poate învinge pe Biden într-o cursă prezidențială, DeSantis a răspuns: „Da”.

Morgan a scris într-un articol de opinie despre respectivul interviu că este „clar că guvernatorul s-a săturat de atacurile constante ale lui Trump și s-a simțit pregătit să îl înfrunte“.

Când a fost întrebat despre diferențele dintre el și Trump, DeSantis a afirmat că sunt mai multe.

„Abordarea față de COVID a fost diferită. Eu l-aș fi concediat pe Fauci“, a spus DeSantis. „Cred că și-a asumat prea multă autoritate și a făcut mult rău“.

„De asemenea, în ceea ce privește abordarea mea în materie de conducere, aleg personal care are agenda poporului și care împărtășește agenda noastră“, a continuat el.

„Dacă cineva vine cu propria agendă, e eliminat. Pur și simplu nu vom permite așa ceva. Prin urmare, modul în care ar trebui să guvernăm, după părerea mea, înseamnă să nu ne dăm zilnic în spectacol, să ne concentrăm pe imaginea de ansamblu și să stabilim obiective clare, cred că este extrem de important să se facă asta“.

DeSantis a ironizat apelativele peiorative ale lui Trump la adresa sa: „Nu știu cum se scrie cea cu sanctimonious“.

„Nu știu ce înseamnă mai exact, dar îmi place, e un cuvânt lung, are multe vocale“, a spus el.

„Trecem peste asta. Adică, nu mă interesează cum mi se spune, cât timp se recunoaște că sunt un învingător, pentru că asta am reușit să facem în Florida, să obținem multe victorii și și să ridicăm cu adevărat acest stat“.

„Pentru mine, toate aceste atacuri sunt doar zgomot de fond“, a spus el.

„Nu mă interesează să lupt cu oamenii pe rețelele de socializare. Nu îi ajută cu nimic pe cei pe care îi reprezint. Lucrul pe care noi ne concentrăm efectiv este să obținem victorii, zi de zi, iar dacă m-aș implica în toate luptele de culise, nu aș putea fi un guvernator eficient. Pentru mine nu face sens așa ceva“.

DeSantis a declarat că a avut o relație bună cu Trump, care a pornit de la faptul că i-a luat constant apărarea președintelui în legătură cu acuzațiile false potrivit cărora campania sa ar fi colaborat cu Rusia în 2016.

„Apăream în emisiuni și îi luam apărarea pe vremea când nu era popular și era oarecum riscant din punct de vedere politic, dar am considerat că așa era corect, și de asemenea, am considerat că are idei bune pentru țară“, a detaliat el.

„După ce am devenit guvernator, în ultimii doi ani în care el a fost președinte, am lucrat foarte bine împreună. Avea un interes în Florida și a colaborat bine cu noi“.

Citește și – ANALIZĂ | Ce șanse are Donald Trump să revină la Casa Albă în 2024?

DeSantis a afirmat că lucrurile s-au schimbat dramatic după succesul obținut în alegerile de la jumătatea mandatului, când valul roșu anticipat nu s-a materializat în întreaga națiune așa cum mulți au crezut că se va întâmpla.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui să ne dorim ca țării să îi meargă bine“, a continuat DeSantis.

„Îmi doresc ca și altor republicani să le meargă bine. Aș vrea ca ei să mă eclipseze. Am setat un standard excelent în Florida, toți ar trebui să ridice nivelul“.

DeSantis a declarat că orice lider ar trebui să privească la Părinții Fondatori ai Americii pentru a identifica tipul de caracter necesar pentru a fi președinte.

„Nu înseamnă că nu faci niciodată o greșeală în viața personală, dar ce caracter ai?“, a explicat el.

„Un bun exemplu este George Washington, pentru că a pus întotdeauna Republica mai presus de interesul său personal. Când am câștigat Revoluția Americană, Washington și-a predat sabia. Regele George al III-lea a spus că este cel mai puternic om din lume dacă renunță la putere. Cred că elementul important e modul în care îți îndeplinești îndatoririle și tipul de caracter pe care îl manifești“.

„Haideți să punem țara pe primul loc, în loc să ne îngrijorăm de vreo persoană anume… la urma urmei, treaba mea e să reprezint aspirațiile oamenilor care m-au ales“, a spus el.

„Nu sunt eu pe primul loc, după cum spunea Ronald Reagan, ‘nu există limite cu privire la ceea ce poți realiza dacă nu-ți pasă cine primește creditul’“.

DeSantis a menționat că nu a luat o decizie finală referitor la candidatura sa la președinție în viitoarele alegeri.

„O luăm pas cu pas. Și vom vedea apoi care e decizia potrivită, dar ceea ce pot să vă spun deja este că mulți realizează că țara nu merge în direcția bună și consideră că, dacă am reuși să aplicăm la nivel național ceea ce am reușit să facem în Florida, putem readuce America pe drumul cel bun și înapoi la temeliile pe care a fost fondată“, a declarat el.

„Iau acest lucru foarte în serios. Mă simt onorat că vin oameni la mine și îmi cer să fac asta, sau mă îndeamnă să o fac. Așa că rămâneți cu ochii pe noi“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0