Deutsche Welle: Câștigătorii și perdanții unei noi păci istorice

Deutsche Welle: Câștigătorii și perdanții unei noi păci istorice

Cine-s câștigătorii și perdanții normalizării convenite de statul evreu și EAU, care implică și suspendarea proiectatelor anexări israeliene? De ce acum? Și ce înseamnă acordul pentru regiune, SUA și relațiile globale?

De la încheierea acordurilor de pace dintre israelieni pe de o parte, Egiptul președintelui Sadat și Iordania regelui Hussein pe de alta au trecut multe decenii. Israelienii așteaptă de un secol normalizarea raporturilor dintre Căminul național al poporului evreu și lumea arabă. Comunitățile evreiești de pretutindeni o așteaptă din vremi imemoriale pe cea dintre urmașii patriarhilor Avraam, Iaacov și Ismael.

Taberele pro și contra

De ce au salutat acest acord, la unison, atât președintele SUA, șefi de stat arabi ca egipteanul al-Sisi, cât și premierul israelian Beniamin Netanyahu alături de liderii principalelor organizații evreiești mondiale, ca și de șeful de facto al Emiratelor Arabe Unite, prințul moștenitor din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed?

Ce anume a făcut tocmai acum inevitabil acordul zis “Avraam”, după numele “tatălui popoarelor”, după cum îl desemnează textul bliblic, patriarhul fiind comun celor două înrudite seminții semite, evreiască și arabă? Trezirea generală la realitatea dușmanilor comuni. Al căror dușman le devine dușmăniților prieten.

Cuplate cu actuala campanie electorală americană, necesitatea apărării regionale și globale de tot mai puternicii vrăjmași comuni a determinat încheierea acestui acord. Se știe sau ar trebui să se știe cine sunt acești vrăjmași comuni, care ar vrea să-l vadă rapid debarcat pe actualul președinte al SUA, cotat ca prea aprig susținător al statului evreu, al arabilor amenințati de iranieni și al unei Americi puternice.

Sunt adversarii implacabili ai oricărei păci negociate în Orientul Mijlociu, care să nu desființeze statul evreu. E vorba, în primul rând, de Iranul fundamentalist-islamic al ayatolahilor, o teocrație expansionistă cu intense ambiții de putere regională și globală. Ca și de aliații statali și teroriști ai Teheranului, între care grupările Hamas și Hezbollah. E vorba de Frăția Musulmană susținută de Qatar și de o Turcie membră a NATO, dar nu mai putin expansionistă și îndoctrinată islamist decât Iranul actual și cu la fel de nemăsurate ambiții de lider al lumii islamice.

Ar fi fost, deci, nefiresc, ca aceste regimuri și grupări să nu condamne virulent acordul, calificat de Iran și Turcia în exact aceiași termeni în care naziștii vituperaseră înțelegerile care au pus capăt primului război mondial: ca un “cuțit înfipt în spate”. În “spinarea germanilor”, susținuse Hitler. În a musulmanilor, afirmă acum, in corpore, Ankara și Teheranul.

Or, realitatea este că acordul suspendă cel puțin vremelnic o prezumtivă anexare israeliană de teritorii, admisă, în prealabil, spre supărarea palestinienilor și europenilor, de administrația Trump.

Iranului (curtat și ajutat mai nou de China întru anemierea SUA) și Turciei li se alătură jihadiștii șiiți și suniți care prigonesc din principiu toate grupurile etnice și religioase străine sau heterodoxe în raport cu Islamul integrist, inclusiv pe creștinii din Orientul Mijlociu. De aceiași parte s-au plasat forțele urând valorile comune, occidentale, împărtășite de americani și de israelieni, valori către care tind să se îndrepte unele conduceri arabe dornice să scape de economii unidimensionale, strict dependente de aparent revoluta materie primă care e țițeiul.

Acordul și palestinienii

Deși istoric, acordul nu e un capăt de drum. E mai degrabă un reînceput, după eroicul debut făcut cu prețul propriei vieți de egipteanul Anwar el Sadat în anii 70 ai veacului trecut, înainte de a fi ucis de jihadiștii înaintași ai teroriștilor care au asasinat în masă americani, la 11 septembrie 2001.

Încheiat după îndelungi tratative secrete, acordul nu-i include pe palestinieni, un neam încă, din nefericire, captiv unei elite ticăloase, corupte și lașe, precum și ideologiei sinucigașe, a violenței și intoleranței etnice și religioase, proprii liderilor săi. Din unghiul lor, vestea bună a acordului ar trebui să vizeze vremelnica sau, potrivit președintelui Trump, “durabila” suspendare a planurilor israeliene de anexare a 30 la sută din așa-numitul teritoriu cisiordanian. Revendicat de palestinieni, al căror lider de autoritate autonomă, Mahmud Abbas, a calificat înțelegerea drept “o trădare”, acest ținut, care n-a fost suveran decât în antichitatea evreiască, nu în modernitate, e situat, din unghi israelian, în biblica Iudee și în Samaria, acordate de Dumnezeu poporului evreu pe malul apusean al Iordanului.

Vestea proastă ar fi că, din cauza incompetenței, corupției, intransigenței și inflexibilității liderilor proprii, aliați cu extremiști și îndoctrinați ideologic până în vîrful unghiilor, palestinienii par să fi pierdut o dată în plus un tren extrem de important.

Locomotiva lui ar fi fost recunoașterea dreptului evreilor la un stat propriu și ar fi tras vagoane conținând un acord de pace, o înțelegere teritorială adecvată, masive ajutoare apusene și o dezvoltare care să le dăruiască palestinienilor accesul la modernitate și independența de tirani feudali, de aliați duplicitari și de șantaj extremist. Cum, susținuți practic necondiționat de UE, liderii palestinienilor au continuat să refuze acceptarea dreptului evreilor la un stat propriu, bazându-se pe îndelungatul lor “drept” inoficial de veto împotriva oricărui tratat musulman cu israelienii, acordul actual le-a sustras, practic, acest “drept”.

Acordul și europenii

Unul respectat prea mult și perdant de către europeni. Comunitatea se vădește, o dată în plus, diplomatic irelevantă și rău așezată în relațiile cu actorii regionali, între care un Liban important pentru Bâtrânul Continent, dar controlat de Hezbollah, nu de vreun guvern legitim, care să poată fi ajutat de UE cu un real folos pentru europeni.

Lipsită de un fundal militar credibil și bazată excesiv pe împăciuitorism și ipocrizie impropriu numite “Realpolitik”, diplomația europeană a încasat prin acest acord israeliano-arab o nouă lovitură grea. Una care o lasă în offside nu în ultimul rând în raporturile ei cu SUA și Israelul, ci și cu Iranul și aliații Teheranului.

În acest context, e benefică și promițătoare reacția ministerului german de externe. Șeful diplomației germane, Heiko Maas, a salutat “istoricul acord”, dar, atent să nu-i supere prea rău detractorii, a elogiat simultan și suspendarea anexărilor, reiterându-și sprijinul pentru “o pace durabilă” întemeiată pe o “negociată soluție a celor două state”.

De ce acum: dimensiuni americane și globale

Dincolo de semnificațiile regionale apusene și istorice ale unui tratat de pace, al treilea care, cu acceptul implicit al saudiților, urmează să fie încheiat cu arabii în istoria statului evreu modern, acordul are ample dimensiuni economico-politice americane și globale.

Pentru președintele Trump e un foarte notabil succes diplomatic. Unul de care are enormă nevoie într-o campanie electorală în care a pornit cu un handicap serios, pentru că pandemia, recesiunea și propriile nechibzuințe, mai ales verbale, i-au răpit avantajul acumulat printr-o economie înfloritoare și fermitatea fără precedent manifestată față de China comunistă în primii săi trei ani de mandat.

Încât Trump ar vrea să-și fidelizeze electoratul majoritar, proisraelian, din SUA, între care numeroșii alegători creștini sioniști, constituind baza sa de putere. Lor, mai degrabă decât electoratului evreiesc care votează în majoritate, prin tradiție, cu democrații, le promite Trump ameliorarea sensibilă nu doar a situației statului evreu, ci și a destinului prigoniților creștini din Orient Appropiat și Mijlociu.

La rândul lor, speriați de eventualitatea ca la putere, la Washington, să reacceadă, după alegerile din noiembrie, o administrație de tip Obama, prea concesivă față de Iran și, ca atare, prea puțin sensibilă față de nevoile de securitate ale entităților amenințate de iranieni din Peninsulă, emirii conduși de liderul din Abu Dhabi au hotărât să-i dea o diplomatică mână de ajutor șefului statului american. Căci e clar că soarta noului acord arabo-israelian ca și raporturile din cea mai volatilă regiune a lumii vor depinde, în bună măsură, de rezultatele alegerilor americane.

Petre M. Iancu
DW.com

COMMENTS

WORDPRESS: 0