Diferențele dintre o educație laică și una religioasă

Oricine analizează actualul război civil din America își dă seama că este, în mare măsură, un război între credincioși și necredincioși.

Stânga disprețuiește protestanții evanghelici, catolicii tradiționali și evreii ortodocși din motive întemeiate: ei reprezintă tot ceea ce detestă Stânga; și deși există, desigur, conservatori laici care se împotrivesc Stângii, cea mai mare și mai eficientă opoziție vine din partea creștinilor și evreilor conservatori, sugerează Dennis Prager într-un articol Daily Signal.

Diferențele încep din copilărie. Majoritatea copiilor de credincioși – în special cei care frecventează școli tradiționale creștine și evreiești – sunt crescuți cu valori diferite decât majoritatea copiilor seculariști.

Iată câteva exemple:

1. Educația religioasă: Luptă cu tine însuți. Educația seculară: Luptă cu societatea.

Am studiat în yeshiva (școala evreiască ortodoxă, unde jumătate din zi studiam Biblia și alte discipline religioase în ebraică, iar cealaltă jumătate studiam materii laice în engleză) de la grădiniță până în clasa a XII-a. Am aflat foarte devreme că cea mai mare problemă din viața lui Dennis Prager o reprezintă Dennis Prager. În aproape toate școlile laice și în școlile confesionale liberale, copiii învață că cea mai mare problemă din viața lor este societatea americană – de fapt, orice altceva decât ei înșiși.

Care dintre aceste învățături credeți că produce o ființă umană mai conștientă de propriile defecte, cu mai multă stăpânire de sine și, în general, o persoană mai bună?

Care dintre ele credeți că are ca rezultat o ființă umană mai plină de furie și mai puțin fericită?

2. Educația religioasă: Deprindeți înțelepciunea. Educația seculară: Niciun transfer de înțelepciune.

Nu mă îndoiesc că majoritatea copiilor crescuți cu Biblia și alte scrieri evreiești sau creștine au mai multă înțelepciune decât aproape orice profesor laic sau alt intelectual laic. Da, există persoane seculare care au înțelepciune (înțelepciunea iudeo-creștină continuă uneori să aibă influență pentru o generație sau două), dar nu-mi vine în cap nici măcar o singură instituție seculară care să denote înțelepciune.

De aceea instituțiile cele mai lipsite de înțelepciune și care cred și predau cele mai multe prostii sunt universitățile – ele sunt, în definitiv, cele mai laice instituții din societatea noastră.

3. Educația religioasă: Oamenii nu sunt, în esență, buni. Educația seculară: Oamenii sunt, prin definiție, buni.

„Înțelepciunea începe“, ne învață atât Psalmii, cât și Proverbele, „cu frica de Dumnezeu“. Cu alte cuvinte, dacă nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai înțelepciune. Dar există un alt mod de a afirma cum și unde începe înțelepciunea. Înțelepciunea începe prin a recunoaște cât de stricată este natura umană. Sau, pentru a o spune pe scurt, nu poți fi înțelept dacă crezi că oamenii sunt, prin definiție, buni. Poți fi o persoană drăguță, bună și bine intenționată dacă ai asemenea considerente, dar nu poți fi înțelept. Fără îndoială, cel mai probabil ești naiv.

Convingerea că oamenii sunt prin definiție buni, o convingere pe care nici iudaismul, nici creștinismul nu au declarat-o vreodată, este un obstacol major în calea formării unei societăți bune. În primul rând, părinții care cred acest lucru nu își vor disciplina copiii atât de mult pe cât ar trebui. Ei vor presupune, așa cum au făcut deja trei generații de părinți americani, că un copil nu are nevoie decât de dragoste.

Apoi, oamenii care consideră că natura umană este bună sunt mult mai puțin dispuși să pedepsească infractorii, deoarece vor da vina pentru crimă, furt, viol și alte rele comise, pe circumstanțele economice, pe părinți și pe societate – pe orice altceva decât pe incapacitatea infractorului de a-și ține sub control natura viciată.

4. Educația religioasă: Zile sfinte. Educația seculară: Nu există zile sfinte.

Copiii credincioșilor respectă anumite zile sfinte – Sabatul în fiecare săptămână și alte zile sfinte din calendarele lor religioase. Perioade regulate dedicate Transcendentului au un impact major asupra dezvoltării copilului.

Copilul secularist are sărbători seculare, dar ele nu înseamnă mare lucru pentru majoritatea tinerilor americani. 4 iulie este o zi liberă în care faci grătar. Halloween-ul lipsit de sens a ajuns să fie mai important decât Crăciunul plin de semnificații. Ziua Președinților nu are nicio însemnătate. Iar Ziua Recunoștinței este tot mai des declarată drept Ziua Genocidului Popoarelor Indigene.

Citește și Educație pentru binele comun

5. Educația religioasă: Prieteni plus comunitate. Educația seculară: Prieteni, dar fără comunitate.

În lumea modernă, singurătatea este o pandemie mai severă decât cea de COVID-19, atât de gravă încât Regatul Unit are acum un ministru al Singurătății care să încerce să combată problema.

Aceasta este, în mare măsură, o altă consecință a secularismului. Copiii credincioșilor evrei și creștini (inclusiv mormoni) cresc având alături o mulțime de prieteni și o întreagă comunitate religioasă, datorită școlii confesionale și datorită sinagogii sau bisericii din care fac parte.

Care este echivalentul secular comunitar al bisericii, sinagogii și școlii confesionale? În afara sportului (care este valabil doar în cazul celor ce fac parte dintr-o echipă), nu există altceva.

6. Educația religioasă: Obligația de a-ți onora părinții. Educația seculară: Nu există o astfel de obligație.

Copiii de evrei și creștini sunt învățați Cele Zece Porunci, dintre care una este „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta“. Este de la sine înțeles că mulți copii seculariști își cinstesc părinții, dar o fac doar dacă doresc. Copiilor de credincioși li se spune să-și onoreze părinții indiferent dacă le convine sau nu – ceea ce este important, pentru că foarte puțini copii au întotdeauna chef să-și onoreze mama și tatăl.

Există o altă pandemie în America – cea a copiilor adulți care au decis să nu mai vorbească niciodată cu unul sau cu ambii părinți. Aș paria o sumă mare de bani că puțini dintre acești copii adulți sunt credincioși evrei sau creștini.

Există multe alte trăsături care disting educația religioasă de cea laică. Dar una iese în evidență: copiii credincioșilor sunt, în general, mai fericiți.

Este o educație mai bună decât cealaltă? Voi decideți.

Traducere și adaptare
Tribuna.US