Fără Înviere, pur și simplu luptăm pentru o împărăție căzută. Din cauza Învierii, ne luptăm ca oamenii să poată auzi cuvântul lui Dumnezeu Au dispă
Fără Înviere, pur și simplu luptăm pentru o împărăție căzută. Din cauza Învierii, ne luptăm ca oamenii să poată auzi cuvântul lui Dumnezeu
Au dispărut zilele în care politica se concentra în mare parte pe argumente despre bugetele apărării, reducerile de taxe sau standardul de aur. Astăzi, se pare că fiecare nouă problemă politică fierbinte este infuzată cu din ce în ce mai multă semnificație spirituală – și amenințare spirituală.
Stânga și Dreapta nu dezbat doar dacă copiii ar beneficia de grădiniță subvenționată de stat; duc un război pentru a stabili dacă copiii ar trebui să fie influențați să-și urască corpurile concepute divin, rostul biologic și să le respingă pe ambele pentru promisiunile înșelătoare că mutilarea organelor lor le va aduce satisfacție.
În tandem, societatea se confruntă cu ideea dacă copiii ar trebui să fie educați și disciplinați de către părinți sau de către reprezentanții statului. Cultura noastră le spune tinerilor că mariajul este opresiv și că a avea copii este o piedică în calea realizării de sine, iar generația mea este atentă la acest limbaj.
Ne luptăm dacă mamei ar trebui să i se permită legal să fie încurajată social să-și omoare copilul – iar tabăra pro-avort nu mai scandează „sigur, legal și rar”, ci încearcă în mod deschis să legalizeze uciderea copiilor născuți la termen care supraviețuiesc avorturilor nereușite.
Ne luptăm cu o evanghelie falsă care spune că relele acestei lumi nu sunt cauzate de răzvrătirea omenirii împotriva Creatorului său, ci de „inechități” care ar putea fi rezolvate cu suficientă discriminare inversă. Respingându-l pe Dumnezeu, societatea noastră post-liberală și-a construit propria religie cu păcate de moarte, pocăință și justiție falsă – dar fără har.
Războiul Cultural contează în moduri care sunt mai evidente și mai conturate teologic decât oricând înainte în memoria noastră colectivă.
Fără Învierea pe care o sărbătorim în duminica de Paște, însă, Războiul Cultural nu contează. Fără speranța lui Hristos înviat, pur și simplu luptăm pentru a conduce o lume decăzută. Doar din caza Învierii Lui ne luptăm pentru sufletele oamenilor.
Cu toate acestea, o parte din proliferarea acestei Evanghelii este apărarea libertății părinților de a-și instrui proprii copii în ea. Înseamnă să ne asigurăm că un copil are oportunitatea de a se naște, de a experimenta o demonstrație umană a iubirii lui Dumnezeu din partea părinților săi și de a permite cunoașterii lui Hristos să trăiască în inima lui. Susține capacitatea pastorilor de a spune adevărul congregațiilor lor.
Înseamnă protejarea copiilor, pe cei pe care Hristos însuși i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, de minciunile conform cărora respingerea sexului tău și deformarea corpului îți vor repara sufletul. Această minciună vine direct din Iad, la fel care orice alt lucru care promite să ofere ceea ce numai Hristos poate da.
Vorbește împotriva evangheliilor false și a profeților mincinoși, care spun că păcatul nostru provine nu din răzvrătirea față de Dumnezeu, ci din lupta marxistă pentru putere a omului împotriva semenului său și că poate fi răscumpărat nu prin milostenia sacrificială a lui Dumnezeu, ci numai prin reparații rasiale și flagelatoare de sine.
Biblia nu le poruncește creștinilor să candideze la funcții publice sau să voteze. Dar ne poruncește să ne ținem ferm de ceea ce este bun, să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos și să ne ferim de învățăturile false.
Când vedem ceea ce apostolul Pavel numește în Efeseni „răutatea spirituală în locurile înalte” care folosește tactici politice pentru a dărâma exemplul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu privire la propria Sa iubire în familie, pentru a-i îndemna pe cei care caută mântuirea să caute împlinirea spirituală respingându-și sinele creat sau pentru a-i învăța pe copii să se urască unii pe alții pe baza culorii pielii, cu siguranță ar trebui să ne unim împotriva ei – nu în ciuda cetățeniei noastre cerești, ci datorită ei.
Dacă Hristos nu ar fi înviat niciodată, păcatele noastre ne-ar înrobi în continuare și nu am avea nicio speranță de care să ne agățăm atunci când ne confruntăm cu răul. Orice bătălie pe care o ducem în această viață nu ar avea consecințe decât aceea de a decide o luptă violentă pentru puterea pământească. Dar pentru că Hristos a înviat, ne luptăm cu răul în această lume cu speranța că Hristos ne va folosi ca instrumente în mântuirea sufletelor Sale, pentru slava Lui și bine nostru.
După un text de Elle Reynolds pentru Federalist
Tribuna.US
COMMENTS