Scufundarea Moscovei

Scufundarea Moscovei

Recentul atac al forțelor ucrainene asupra crucișătorului rus Moskva („Moscova“) a dus la scufundarea navei amiral a flotei ruse de la Marea Neagră. Se pare că ucrainenii au lovit nava cu două rachete, provocând incendii care ulterior au dus la explozia magaziilor de muniție.

Scufundarea Moscovei a fost o mare reușită propagandistică pentru Ucraina, dar nu va afecta cursul războiului. Rusia își consolidează armata, aducând noi trupe din nord, chiar și din Siberia, analizează Jed Babbin într-un articol American Spectator.

Este prea devreme pentru a începe să enumerăm lecțiile pe care le-am învățat din acest război, dar avem o mulțime de date din care ne vom trage în cele din urmă concluziile. Sunt date actuale – posibil realități – dar unele ar putea fi infirmate de dezvăluiri ulterioare.

Primul aspect este mult prea evident pentru a avea nevoie de alte analize. În mod clar, Rusia a supraestimat abilitățile armatei sale și a subestimat capacitatea Ucrainei de a se apăra. Forțele rusești – constituite din aproximativ 175.000 de soldați, tancuri, avioane și artilerie – au fost suficiente pentru a invada Ucraina, dar nu pentru a ocupa țara, care are aproximativ dimensiunea Franței. Rusia nu era pregătită sau capabilă să-și susțină logistic trupele.

Soldații au rămas fără alimente și combustibil, iar moralul lor este la un nivel jalnic. Li s-a spus că vor obține o victorie rapidă, lucru care s-a dovedit complet eronat.

În mod cert, Rusia nu și-a învățat lecția în urma campaniei sale eșuate din Afganistan, între 1979-1989. Acolo, cadrele armate de rang inferior – cei care luptau practic în război – nu puteau lua nicio decizie semnificativă fără a obține aprobarea comandantului superior. Aparent, același lucru este valabil și în Ucraina.

Dacă nu poți acorda libertatea de a lua decizii în timp real maiorilor, căpitanilor, locotenenților și sergenților tăi, armata ta nu poate da randament în luptă.

Un alt aspect este tot o lecție neînvățată în urma episodului Afganistan. Sistemele de arme americane – cum ar fi lansatoarele de rachete antiaeriene Stinger pe care le-am furnizat mujahedinilor din Afganistan – pot fi atât de eficiente din punct de vedere tactic încât pot avea un efect strategic.

Noi – și unii dintre aliații noștri NATO, în special Marea Britanie – am furnizat Ucrainei rachete antiaeriene Stinger și Starstreak. Am furnizat și rachete antitanc Javelin, pe care ucrainenii le-au folosit cu rezultate tactice și strategice importante împotriva tancurilor rusești și a altor vehicule blindate.

Scufundarea Moscovei ne oferă alte câteva date de reper. În primul rând, chiar și după aproape două luni de război fără succes, mult prea sigura de sine marină rusă a permis navei sale amiral să navigheze fără nave de escortă care să o protejeze. Portavioanele noastre circulă în formațiune de luptă și sunt protejate de crucișătoare cu sisteme antirachetă, precum radarul Aegis și racheta Standard – capabile să respingă un atac cu rachete.

Moscova nu avea sistemul de apărare corespunzător pentru a se apăra de atacuri cu rachete precum cel inițiat de ucraineni împotriva sa. Multe dintre navele noastre mai mari – și toate portavioanele noastre – dispun de sistemul CIWS („Close-in Weapon System“ cunoscut sub numele de „sea-whiz“), un tun automat de 20 mm ghidat de radar care trage de aproximativ 4.500 de ori pe minut și poate respinge atacurile cu rachete.

Cu toate acestea, succesul atacului asupra Moscovei scoate în evidență vulnerabilitatea celor mai importante nave de război pe care le deținem. Cu tot respectul față de tovarășii mei aviatori din Marină, acest lucru ar putea însemna că era transportoarelor nucleare se apropie cu rapiditate de sfârșit.

De ani de zile suntem conștienți de strategia Chinei de a împiedica portavioanele noastre să se apropie la distanța necesară de țintele terestre chineze prin crearea unei rețele de rachete anti-navă și avioane capabile să atace ambarcațiunile de suprafață și submarinele.

Fiecare navă Aegis poate transporta mult mai puține rachete Standard decât numărul celor deținute de chinezi, capabile să scufunde nava respectivă. Chinezii au atât de multe rachete anti-navă încât ar putea trece atât de rachetele Standard, cât și de CIWS. Conform faimoasei afirmații a lui Stalin, cantitatea are propria ei calitate.

Pierderea unui portavion în urma unui atac cu rachete chinezești ar ucide pe toți sau majoritatea celor 5.000 până la 6.000 de marinari de pe el, un risc pe care Marina noastră nu și-l asumă. Racheta chinezească Dong Feng-21 are o rază de acțiune estimată la o mie de mile, cu mult peste raza de acțiune a aeronavelor lansate de pe un portavion.

Marina americană a încercat să dezvolte un avion de luptă cu rază lungă de acțiune, la începutul anilor 1990: A-12. Dar programul A-12 nu a reușit să producă decât procese. Aeronava F-35, pe care Marina și Forțele Aeriene se bazează, ar fi capabile de această rază de acțiune, dar nu prezintă suficientă încredere pentru astfel de misiuni.

Trupele și vehiculele rusești au fost extrem de vulnerabile la atacurile ucrainene încă de la începutul invaziei. Ucrainenii și-au apărat capitala, Kievul, și alte orașe mari, cu un curaj și o tenacitate surprinzătoare, inclusiv femei și bărbați în vârstă punând mâna pe arme și alăturându-se soldaților ucraineni. Președintele Volodymyr Zelensky a fost o sursă de inspirație pentru ei și pentru întreaga lume liberă.

La începutul invaziei, Zelensky a respins oferta președintelui Biden de a fi evacuat împreună cu familia sa, spunând că „am nevoie de muniție, nu de transport“.

Spre meritul lui Biden – și al altor câțiva lideri NATO – ei au trimis muniție și alte echipamente militare, cum ar fi rachete Javelin. Dar nu le-a trimis ucrainenilor lucrul de care au cea mai mare nevoie: avioane de luptă și sisteme anti-aeriene sofisticate.

Se pare că slovacii ar fi trimis Ucrainei un sistem anti-aerian rusesc S-300, de pe vremea sovieticilor. Ucrainenii au nevoie disperată de mai multe astfel de sisteme și de avioanele MiG-29 pe care guvernul polonez era dispus să le furnizeze, precum și alte avioane de luptă. Însă Biden – personal – i-a împiedicat pe polonezi să trimită acele avioane.

Citește și Opinie | Împiedicați-l pe Putin să câștige războiul

Brutalitatea armatei rusești și crimele de război pe care le comite continuă. În clipa de față, rușii ar putea inspira mai multă rezistență din partea ucrainenilor. Dar ei ar putea, în cele din urmă, să reușească să înfrângă opoziția ucraineană și să cucerească orașe importante precum Kiev și Mariupol.

Războaiele pot fi câștigate prin brutalitate, prin uciderea intenționată a civililor și prin capacitatea de a rezista mai mult decât adversarul. Președintele rus Vladimir Putin nu are nicio reținere în a folosi crimele de război pe post de element de strategie.

Se pare că Putin i-a concediat pe câțiva dintre generalii săi și a numit un altul, generalul Aleksandr Dvornikov – cunoscut drept „măcelarul din Siria“ – care să gestioneze invazia.

Dvornikov se confruntă cu o situație grea. Va avea probleme în a furniza hrană, apă, combustibil și alte provizii de care trupele rusești au nevoie pentru a continua campania. Rezistența ucraineană nu s-a redus semnificativ, deși au existat mii de victime în rândul ambelor părți implicate în conflict.

Avantajul lui ar putea fi faptul că ucrainenii nu stau bine cu armamentul și muniția, deși această problemă e posibil să se rezolve într-o săptămână și ceva. Putin va exercita o presiune enormă asupra lui Dvornikov pentru a obține victorii majore. Dacă nu reușește să le obțină, va fi înlocuit și el în scurtă vreme.

Acesta este un alt aspect important. Generalii Rusiei, inclusiv Dvornikov, ar putea fi incapabili din motive politice să facă față problemelor logistice și morale cu care se confruntă ei înșiși și trupele lor. Se pare că ei încă își duc războaiele în același fel în care au făcut-o în al Doilea Război Mondial. În Ucraina, ei se confruntă cu o situație asemănătoare cu ceea ce au experimentat, atât ei, cât și noi, americanii, în Afganistan.

Putin a investit atât de mult în acțiunea din Ucraina, inclusiv propria sa reputație și cea a forțelor sale armate, încât nu poate permite o retragere sau o pace de compromis. Amenințările sale implicite de utilizare a armelor nucleare trebuie luate în serios, dar, în afară că și-ar fi ieșit cu adevărat din minți, lucru de care mă îndoiesc, nu le va folosi în Ucraina.

Acest război va continua luni sau ani de zile. Dacă ar vrea, Biden ar putea transforma Ucraina în Afganistanul lui Putin. Dar nu o va face. Este prea intimidat de președintele rus pentru a lua măsurile necesare pentru atingerea respectivului obiectiv.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0