HomeIdeologia de gen

Dispare siguranța din sportul feminin. Urmează femeile?

Dispare siguranța din sportul feminin. Urmează femeile?

Celine Provost este profesoară de franceză și sportivă, practicând artele marțiale mixte (MMA). La începutul lunii septembrie, Provost a concurat într

Celine Provost este profesoară de franceză și sportivă, practicând artele marțiale mixte (MMA). La începutul lunii septembrie, Provost a concurat într-un meci MMA împotriva Alanei McLaughlin – fost membru al Forțelor Speciale ale Armatei SUA, debutant în MMA și un bărbat care pretinde că este femeie.    

Pe măsură ce tot mai mulți bărbați apar în sportul feminin, începe să se pună problema corectitudinii și avantajelor atletice naturale pe care le posedă bărbații față de femei. McLaughlin a declarat că a fost un adevărat „coșmar“ să-și găsească un adversar, dar în cele din urmă Provost a fost de acord să concureze împotriva lui. Ea a afirmat că nu era îngrijorată de pericolul la care se expunea, analizează Christiana Holcomb într-un articol CNS News.  

„Mă antrenez tot timpul cu bărbați care sunt mai puternici decât mine. Nu mă deranjează deloc“, a spus Provost. „Trebuie să arătăm că MMA este un sport incluziv.“

Provost se antrenează pentru MMA de 10 ani – McLaughlin, de doar câteva luni. Luptele MMA cuprind de obicei trei runde de câte cinci minute, cu o pauză de un minut între ele. În prima rundă, datorită anilor de experiență, Provost părea să fie în avantaj.

La jumătatea celei de-a doua runde, McLaughlin l-a învins.

Din fericire, Provost nu a fost grav rănită, spre deosebire de o altă luptătoare MMA, Tamikka Brents, al cărei craniu a fost fracturat într-un meci împotriva lui Fallon Fox, un alt luptător de gen masculin care se identifică a fi femeie. Fox (care l-a inspirat pe McLaughlin să concureze în competiția MMA pentru femei) s-a retras între timp, dar a fost prezent la meci, aplaudându-l pe McLaughlin în timp ce triumfa asupra adversarei sale de gen feminin.

Rezultatul nu este surprinzător. Sportivii de sex masculin au constant o performanță cu 10 până la 50% mai bună decât sportivele de sex feminin din aceeași categorie și la fel antrenate. Cercetătorii au descoperit că acest avantaj rămâne valabil chiar și după doi ani de suprimare a hormonilor; în sporturile de liceu sau colegiu, acești doi ani includ adesea cea mai mare parte a carierei unui sportiv. Acesta este motivul pentru care avem competiții sportive separate pentru bărbați și femei.

Începând din 1972, grație legislației Titlul IX, femeile și fetele au concurat în siguranță în probele sportive din liceu și facultate. Însă activiștii pentru identitatea de gen distrug mediul concurențial echitabil de care fetele au avut parte până acum, în defavoarea sportivelor de sex feminin.

Citește și Interviu cu Selina Soule: O tânără curajoasă care apără sportul feminin de extremismul transgender

În Connecticut, doi băieți de liceu au câștigat recent 15 campionate de stat la proba de atletism feminin, titluri care aparțineau cândva la nouă fete diferite. Tot ce a fost nevoie să facă era să pretindă că sunt femei, iar Connecticut le-a permis să concureze împotriva colegelor lor de sex feminin.

Alte state, văzând că oportunitățile sportivelor de sex feminin  sunt distruse, adoptă legi care le vor permite să se dezvolte într-un mediu sigur și competitiv. Aceiași activiști care fac tot posibilul să normalizeze prezența bărbaților în sportul feminin au contestat respectivele legi de nenumărate ori.

Lainey Armistead este în anul 3 la West Virginia State University, căpitan al echipei de fotbal feminin. Este responsabilitatea ei să-și reprezinte colegele de sex feminin în fața antrenorilor sau a oficialilor de pe teren. Când statul West Virginia a adoptat o lege menită să protejeze sportul feminin, Lainey s-a simțit ușurată, știind că ea și colegele ei vor putea concura din nou în mod echitabil.

Apoi ACLU a contestat legea și Lainey a știut că este timpul să vorbească din nou în numele colegelor ei de echipă – de data aceasta, în fața unui judecător. Organizația mea, Alliance Defending Freedom, a cerut acelui judecător să permită ca Lainey să intervină în proces și am privilegiul de a fi unul dintre avocații ei.

Lainey dorește să studieze Dreptul, iar realizarea acestui obiectiv ar fi fost mult mai dificilă fără bursa pe care a primit-o ca jucătoare de fotbal la WVSU. Ea este una dintre milioanele de fete care au beneficiat de egalitatea și echitatea conferite de legislația Titlul IX. De fapt, 94% dintre femeile CEO sunt foste sportive. Dar cum vor sta lucrurile pe viitor, dacă bărbaților li se va permite să ocupe în echipă locul femeilor care au muncit din greu pentru a câștiga aceste poziții?

La fel ca luptătoarea MMA Celine Provost, și Lainey a jucat împotriva băieților. Tatăl ei a fost un jucător de fotbal de elită înainte de a deveni antrenorul lui Lainey și al fraților ei – împotriva cărora a jucat frecvent, în copilărie. Știe că băieții sunt mai puternici și mai rapizi – și că siguranța ei depinde de disponibilitatea lor de a-și ține sub control pe teren forța superioară de care dispun.

Se poate baza ea și colegele sale pe asta din partea sportivilor de sex masculin cu care ar concura acum?

Fetele merită să fie asigurate că atunci când aleg să practice un sport – oricare ar fi acesta – au dreptul să se aștepte la niște condiții rezonabile de siguranță. În caz contrar, la fel ca potențialele adversare care au ales să nu lupte cu McLaughlin, ele vor dispărea în curând din competițiile sportive create specific pentru ele, deoarece siguranța lor și corectitudinea meciului sunt tot mai compromise.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0