HomeIdeologia de gen

Districtele școlare din Illinois resping standardele de educație sexuală impuse de Democrați

Districtele școlare din Illinois resping standardele de educație sexuală impuse de Democrați

Pe 10 august, Center Square a raportat că 96% dintre districtele școlare din Illinois (534 din 554) au optat să nu utilizeze standardele propuse de st

Pe 10 august, Center Square a raportat că 96% dintre districtele școlare din Illinois (534 din 554) au optat să nu utilizeze standardele propuse de stat pentru educația sexuală din școlile publice, incluse într-un proiect de lege elaborat, adoptat și promulgat de democrați, în ciuda faptului că Illinois este considerat unul dintre cele mai liberale state din țară, informează Dan Hart, Washington Stand.

În mai 2021, legislatorii democrați din Illinois au adoptat un proiect de lege care alinia standardele de stat la „Standardele naționale de educație sexuală“ (NSES).

NSES au fost redactate în parte de către Consiliul pentru Informare și Educație Sexuală din SUA (SIECUS), care se autointitulează „Educație Socială pentru Schimbare Socială“ și „este determinat să demonteze sistemele de putere și opresiune care perpetuează rezultatele disparate în materie de sănătate sexuală și reproductivă…“.

Printre colaboratorii și revizorii NSES se numără persoane din grupuri de interese speciale de extremă stânga, precum Planned Parenthood (principalul furnizor de servicii de avort din țară) și Southern Poverty Law Center, și este susținut de grupuri care promovează idei extrem de controversate despre transsexualitate, precum Gender Spectrum, Gay, Lesbian & Straight Education Network (GLSEN) și Human Rights Campaign, printre altele.

Potrivit NSES, elevii de grădiniță, clasa I și clasa a II-a ar trebui să fie capabili să „definească identitatea de gen“ și modul în care „stereotipurile rolurilor de gen pot limita comportamentul“, printre alte obiective controversate.

Standardele mai prevăd că elevii din clasele a treia, a patra și a cincea ar trebui să fie capabili să descrie „rolul potențial al blocantelor hormonale asupra tinerilor care se identifică drept transsexuali“, „să facă distincția între sexul atribuit la naștere și identitatea de gen și să explice în ce fel pot sau nu să difere“, „să definească și să explice diferențele dintre cisgender, transsexualitate, identitate non-binară, expansiune de gen și identitate de gen“, „să explice că expresia de gen și identitatea de gen există în cadrul unui spectru“, „să definească orientarea sexuală“ și altele.

În continuare, NSES precizează că elevii din clasele a șasea, a șaptea și a opta ar trebui să fie capabili să „definească identitatea sexuală și să explice o serie de identități legate de orientarea sexuală (de exemplu, heterosexual, bisexual, lesbiană, homosexual, queer, two-spirit, asexual, pansexual)“ și altele.

Adam Niemerg (R), reprezentant al statului Illinois, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la standardele propuse.

„Așa ceva depășește cu mult … ceea ce ar trebui să audă copiii noștri în școli cu privire la acest aspect, în loc să se concentreze pe lectură, studiu și plăcerea de a face sport“, a declarat el.

Citește și Sondaj: Încrederea americanilor în sistemul de educație publică scade la minime istorice

Subliniind faptul că marea majoritate a districtelor școlare și a părinților resping standardele propuse pentru educația sexuală, el a menționat că „democrații din Illinois tocmai s-au aruncat de pe stânca liberalismului și au lăsat pe toți ceilalți în urmă“.

Meg Kilgannon, profesor de studii educaționale la Family Research Council, a fost la fel de alarmată de grupurile din spatele NSES.

„Problema cu standardele de educație sexuală ale unor grupuri precum SIECUS este că acestea au în principal scopuri politice și de simplă gratificare fizică, nu dragostea“, a declarat ea pentru The Washington Stand.

„Motto-ul lor este ‘educație sexuală pentru schimbare socială’. Astfel de standarde fură copiilor dreptul de a învăța despre cât de minunat sunt create corpurile noastre și care este cu adevărat planul lui Dumnezeu pentru sexualitatea umană.

Sexul nu poate fi coborât la nivelul de instrument al revoluției – deși Stânga progresistă acționează constant în acest scop. Asociația Consiliilor Școlare din Illinois ar trebui să se distanțeze de grupurile radicale precum SIECUS și să folosească standarde mai sănătoase, precum cele ale Institutului Medical pentru Sănătate Sexuală“.

„Felicitări districtelor școlare care refuză acest program“, a conchis Kilgannon. „Să sperăm că folosesc o opțiune mai bună, nu doar una diferită, dar mai proastă“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0