HomeȘtiri Externe

Documente: Partidul Comunist Chinez a ascuns date relevante despre pandemie

Documente: Partidul Comunist Chinez a ascuns date relevante despre pandemie

Documente interne obținute de către The Epoch Times arată că regimul comunist chinez deține o mare cantitate de date despre gripă și alte boli care pr

Documente interne obținute de către The Epoch Times arată că regimul comunist chinez deține o mare cantitate de date despre gripă și alte boli care prezintă simptome similare COVID-19, dar nu le-a dezvăluit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și celorlalte țări ale lumii. 

După finalizarea unei investigații cu privire la originile pandemiei globale a virusului PCC (Partidul Comunist Chinez), experții din echipa desemnată de OMS s-au plâns de refuzul regimului chinez de a furniza datele aferente.

Wall Street Journal informa recent că Dominic Dwyer, membru al echipei de experți a OMS, un australian specializat în boli infecțioase, a declarat că atunci când echipa OMS a efectuat investigația asupra sursei epidemiei din Wuhan, PCC a refuzat să furnizeze datele a 174 de pacienți COVID-19 din stadiile incipiente ale focarului, precum și date despre pacienții cu pneumonie care ar fi putut fi infectați de virus mai devreme de decembrie 2019.

Potrivit raportului, PCC a furnizat doar date de monitorizare a gripei de la un spital pentru copii și de la un spital general. Raportul citează afirmația experților OMS că unul dintre motivele pentru care regimul refuză să furnizeze date de urmărire a originii COVID-19 este lipsa informațiilor despre gripă de la începutul perioadei.

Date despre gripă

Cu toate acestea, The Epoch Times a obținut recent o serie de documente interne emise de Centrul pentru Controlul Bolilor și Departamentele de Sănătate ale regimului chinez, din 2019 și 2020, care nu au fost dezvăluite publicului. Având în vedere declarațiile anterioare ale echipei OMS către mass-media, probabil că nici ei nu au avut acces la respectivele date.

The Epoch Times a contactat OMS pentru comentarii.

Documentele au revelat creșteri accentuate ale numărului cazurilor de gripă și focare grupate de febră produsă de un agent patogen neidentificat, precum și un stoc mare de date de monitorizare a gripei, colectate de regim.

Unul dintre documente este cel de-al 12-lea număr din 2019 al „Informațiilor privind epidemiile bolilor infecțioase“ al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din orașul Meihekou, provincia Jilin. Acesta menționează: „[ Gripa ] luna aceasta [decembrie], au fost raportate 234 de cazuri, cu o rată de incidență de 40,70 / 100.000, o creștere de 11600,00% comparativ cu luna precedentă. O creștere de 46,25% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.“

Un alt document este un raport al recomandărilor recente pentru prevenirea și controlul epidemiei de gripă, publicat de Consiliul de administrare a serviciilor de sănătate publică din districtul Chaoyang al Beijingului, din 6 decembrie 2019. Acesta a arătat o creștere a numărului de infectări cu gripă în districtul Chaoyang, în perioada 1 septembrie 2019 – 5 decembrie 2019.

În aceste trei luni, au existat patru focare grupate de febră, dintre care unul a fost un focar de adenovirus, unul a fost cauzat de parainfluenza, iar la celelalte două nu s-au „detectat agenți patogeni respiratori clasici“.

În februarie 2020, liderul PCC, Xi Jinping, a inspectat acțiunile de prevenire a epidemiei în districtul Chaoyang, unde au apărut focare multiple de COVID-19 anul trecut.

Citește și OMS oferă Partidului Comunist Chinez o mare victorie propagandistică

Anchete anterioare

În 26 februarie 2020, Comisia provincială de servicii de sănătate din Hebei a transmis „Notificarea privind solicitarea cooperării în urmărirea provenienței [virusului] de la animalele sălbatice“, emisă de Comisia Națională de Sănătate departamentelor de sănătate din diferite orașe din provincie. Documentul solicita departamentelor forestiere și agricole să efectueze investigații epidemiologice asupra animalelor sălbatice, precum și prelevarea de probe și testarea probelor de mediu și provenite de la animale.

De asemenea, obliga ca toate probele de sânge recoltate de la contactele apropiate să fie trimise către CDC-ul provincial local pentru păstrare, în așteptarea testării anticorpilor. Se specifica că după ce alte probe de mediu și de la animale trec de testarea acidului nucleic COVID-19, rezultatele trebuie raportate departamentului local de siguranță publică.

Atât avizul de atenționare, cât și scrisoarea oficială privind urmărirea originii virusului COVID-19 de la Comisia Națională de Sănătate sunt marcate cu „A nu fi divulgate publicului“.

În decembrie 2019, guvernul municipal din Wuhan și Comisia Națională de Sănătate din China au efectuat mai multe investigații și au prelevat probe de pe piața de fructe de mare Huanan din Wuhan, despre care regimul chinez a susținut inițial că este „punctul zero“ al focarului COVID-19.

Ulterior, guvernul chinez a anunțat doar că probele de mediu din piața fructelor de mare Huanan au ieșit pozitive și nu au dezvăluit alte informații care să ajute la trasarea originii virusului, inclusiv documentele interne obținute de The Epoch Times.

Câteva alte documente interne obținute de The Epoch Times arată că regimul deține o cantitate mare de date despre gripă și a emis o notificare secretă la sfârșitul anului 2019 pentru a nu fi dezvăluite publicului, inclusiv un document din „Procesul-verbal al întâlnirii zilnice de informare“ al Centrului Național de Control și Prevenire a Bolilor din China și rapoartele de monitorizare a gripei, emise de centrul regional pentru controlul bolilor și departamentelor de sănătate.

Citește și Administrația Biden autorizează finanțarea americană pentru Institutul de Virusologie din Wuhan

Aceste documente arată că în 2019, cel puțin patru spitale santinelă din Wuhan au monitorizat epidemia de gripă și au colectat probe biologice ale pacienților cu gripă, care au simptome similare cu cei cu COVID-19, și au trimis probele la laboratoarele care colaborau cu spitalele din Wuhan pentru a fi testate și conservate.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0