HomeȘtiri Externe

După 10 ani de susținere a Israelului, Canada sprijină o rezoluție ONU pro-palestiniană

După 10 ani de susținere a Israelului, Canada sprijină o rezoluție ONU pro-palestiniană

Recent, guvernul Trudeau a susținut o rezoluție în favoarea dreptului de auto-determinare a poporului palestinian, rezoluție adoptată de Adunarea Gene

Recent, guvernul Trudeau a susținut o rezoluție în favoarea dreptului de auto-determinare a poporului palestinian, rezoluție adoptată de Adunarea Generală ONU în sesiunea celui de-al Treilea Comitet, relatează Middle East Monitor.

Rezoluția a fost înaintată de către palestinieni, Coreea de Nord, Zimbabwe și alții și solicită o „soluție de pace justă și de durată” în conflictul dintre Israel și palestinieni și face referire în mod explicit la zonele contestate dintre cele popoare ca „teritorii palestiniene ocupate”.

Votul survine după anunțul Statelor Unite că nu mai consideră așezările evreiești din West Bank și estul Ierusalimului ilegale, inversând decenii de politică externă a Statelor Unite.

Rezoluției intitulate „Dreptul la auto-determinare a poporului palestinian” i s-a opus SUA și alte națiuni insulare din Pacific: Insulele Marshall, Nauru și Statele Federale ale Microneziei.

Un total de 164 de țări au votat în favoarea rezoluției, inclusiv Marea Britanie și Germania.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe canadian a declarat: Canada este angajată scopului unei păci cuprinzătoare, juste și de durată în Orientul Mijlociu, inclusiv al creării unui stat palestinian care să trăiască în vecinătatea Israelului în pace și siguranță”.

Canada a votat sau s-a abținut în mod regulat de la rezoluțiile care sprijineau palestinienii, inclusiv rezoluții privind auto-determinarea palestinienilor, suveranitatea asupra resurselor naturale și ilegalitatea așezărilor israeliene.

În noiembrie 2018, Canada s-a alăturat unei minorități de state, din care făcea parte Israelul, Statele Unite, Australia și Insulele Marshall pentru a vota „nu” împotriva unei rezoluții ONU intitulată „Reglementări Pașnice ale Palestinei”.

Grupurile pro-israeliene și-au exprimat dezamăgirea față de noua manevră a Canadei, susținând că este o trădare după zece ani de sprijin susținut.

Hillel Neuer, președintele Geneva Summit for Human Rights and Democracy, a declarat că Trudeau „tranzacționează principiile fundamentale de dreptate și egalitate ale Canadei pentru un loc în Consiliul de Securitate ONU”, afirmând că „statul canadian s-a alăturat șacalilor”.

Tribuna Românească

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0