„Don’t Look Up“ creează confuzie pe terenul războiului nostru cultural. A fost criticat de unii și lăudat de alții – lucru neobișnuit pentru o operă d
„Don’t Look Up“ creează confuzie pe terenul războiului nostru cultural. A fost criticat de unii și lăudat de alții – lucru neobișnuit pentru o operă de propagandă progresistă. (De obicei, acestea primesc doar laude.)
Filmul ilustrează credința și familia drept refugiul suprem în momentele de criză existențială. S-a dovedit popular, în ciuda faptului că afișează ambiții ideologice explicite, analizează Emily Jashinsky într-un articol The Federalist.
Să începem cu ultima idee expusă. Opera politică a lui Adam McKay este plină de sarcasm și semnificații, o parodie involuntară a elitelor insulare. Dar dacă nu citiți recenzii de film sau nu urmăriți actorii pe rețelele de socializare, „Don’t Look Up“ s-ar putea să vi se pară un comentariu despre COVID sau orice altă problemă geopolitică gravă – cel puțin până la sfârșitul filmului, moment în care scriitorii David Sirota (pe care-l admir foarte mult) și McKay renunță în mare măsură la încercarea lor surprinzător de subtilă de a folosi o cometă apocaliptică pe post de substitut pentru apocalipsa schimbărilor climatice.
Cred că asta ar putea explica popularitatea filmului, care încă se menține la același nivel conform cifrelor auto-raportate de Netflix. Într-o perioadă în care națiunea e cuprinsă de spaimă existențială, „Don’t Look Up“ are un fir narativ suficient de general pentru a fi ușor interpretat. Fiecare își poate alege propria apocalipsă și filmul pare un comentariu asupra ei. (A mea este TikTok)
În cele mai proaste momente ale sale, personajul lui Leonardo DiCaprio amintește în mod straniu de Anthony Fauci. „The Daily Rip“ e o satiră a emisiunii „Morning Joe“. Președintele Orlean și Peter Isherwell sunt corporatiști preocupați de propriile interese, fără o înclinație partizană clară. Întregul complot este, în esență, o analiză a comportamentului uman în fața unei catastrofe sigure și are dreptate în multe privințe.
Dar, desigur, și greșește în multe aspecte. Însă McKay și Sirota critică puternic birocrația și percep clar nebunia umanismului anti-uman al Big Tech. A fost cu adevărat șocant să văd cum ultimele momente ale filmului îi prezintă pe protagoniști în rugăciune și alături de familie, în timp ce adversarii lor folosesc sexul, băutura și bârfa pentru a face față situației. Cred că respectiva alegere dezvăluie ceva profund, faptul că o încercare progresistă de a prezice comportamentul uman în contextul apocalipsei a ajuns să utilizeze o dihotomie atât de strictă.
În mod similar, eșecul planului high-tech al lui Isherwell de a pune în pericol umanitatea cu o inovație sigură care ar aduce bogăție materială reprezintă de fapt o critică destul de inteligentă și de actualitate la adresa Silicon Valley. La fel și eșecul planului său de rezervă, care implică criogenia și se termină foarte prost pentru elitele care aleg să se înghețe pentru a fi readuse la viață pe viitor.
Ca și comentariu privind schimbările climatice, filmul are mai multe erori fatale. Cea mai evidentă, desigur, este că schimbările climatice nu reprezintă același pericol de extincție precum cometa Dibiasky din film. L-am ascultat suficient pe Michael Shellenberger la „The Federalist Radio Hour“ pentru a înțelege explicațiile științifice ce stau la baza cărții „Apocalypse Never“, ce nu pot fi contestate.
Acesta este unul dintre motivele pentru care „Don’t look up“ folosește o cometă în locul schimbărilor climatice. Pur și simplu, pericolul climatic nu este la fel de vădit ca amenințarea reprezentată de cometă. Acest lucru pare evident, însă face ca întreaga narațiune a filmului legat de eșecul umanității de a se proteja de apocalipsa climatică să fie condescendentă și inutilă.
Citește și De ce nu mai putem avea încredere în (mai) nimic din ce spune „știința”
Chiar și Nathan J. Robinson a subliniat această idee când a luat apărarea filmului, scriind pentru Current Affairs: „Primul meu gând cu privire la cometă ca substitut al schimbărilor climatice a fost că va rata un aspect esențial al crizei climatice, mai precis că aceasta nu se compară cu un asteroid care distruge planeta, pentru că unii oameni vor suferi mult mai mult decât alții. Mulți oameni o vor duce destul de bine, cel puțin pe termen scurt, în timp ce nenumărați alții vor experimenta efectele oribile.“ Asta e o problemă destul de serioasă.
Și aici este punctul în care filmul își aruncă în aer propria premisă. Tensiunea fundamentală din „Don’t look up“ nu este între experți și restul lumii, ci între experți și alți experți. Într-o lume în care Isherwell, președintele, mass-media și instituția politică insistă că știința lor va salva lumea, de unde să știe publicul că ar trebui să aibă încredere în Dr. Mindy al lui DiCaprio? „Don’t Look Up“ realmente satirizează până și interesele speciale ale falsei științe, inventate pentru a le susține concluziile finale și o azvârle pe Dr. Mindy într-o gaură neagră a faimei și prestigiului în stil Fauci.
Asta nu ar fi o problemă dacă filmul ar cruța publicul, dar nu o face. Mulțimi naive sunt păcălite de Orlean și Isherwell să scandeze în stil MAGA „Don’t Look Up!“ ca slogan politic. Majoritatea oamenilor își vede de treabă ca de obicei. Și de ce nu ar face-o? Chiar dacă am fi de acord cu exagerata premisă climatică a filmului „Don’t look up“, ar trebui să aibă publicul încredere în Dr. Mindy? În „The Daily Rip“? În președintele Orlean? În Isherwell? Toți cei aflați la putere revendică mantaua autorității științifice.
Înțeleg de ce activiștii climatici sunt toți supărați, este adevărat că mass-media noastră este mai mult corporatistă decât de stânga, deși în problemele culturale aceste două categorii seamănă tot mai mult. Recenzia lui Robinson din Current Affairs reiterează lucrurile de care s-au plâns colegii săi progresiști, că recenziile proaste despre „Don’t look up“ pierd din vedere esențialul.
„A da notă unui astfel de film și a evalua calitatea umorului folosit arată că cel ce o face nu a priceput exact esențialul“, a susținut Robinson. Asta nu constituie o critică validă la adresa oamenilor a căror slujbă este exact aceea de a acorda un rating filmelor. Poți să mergi și să mesteci gumă în același timp, la fel cum mulți dintre criticii ce aderă la ideologie au reușit să fie de acord cu premisa din „Don’t Look Up“, punându-i în același timp la îndoială calitatea. (Filmul a primit și o mulțime de recenzii bune, dacă are vreo importanță.)
Conține și unele scene foarte tulburătoare, tipice lui McKay. Dar este și surprinzător de amuzant, așa cum reușește să fie una din 20 de emisiuni „Saturday Night Live“, care chiar te face să râzi. Nu mă așteptam la asta de la McKay, mai ales pe un subiect atât de potrivit pentru a induce fumurile de la Hollywood.
Dar deși îngâmfarea lipsește oarecum din glume, este încorporată în premisa filmului. „Ai încredere în știință!“ nu este o mantra serioasă când nici una dintre instituțiile care o invocă nu merită să i se acorde încredere. „Don’t Look Up“ are dreptate la acest aspect, dar nu se poate abține să nu târască publicul prin noroi. Și acesta este un instinct care face să fie și mai invizibile cometele noastre.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS