HomeActualități Românești

Eugen Tomac: DECLARAȚIE DE PRESĂ – România să se retragă de la EUROVISION!

Eugen Tomac: DECLARAȚIE DE PRESĂ – România să se retragă de la EUROVISION!

Ca urmare a nedreptății comise în finala concursului Eurovision pentru delegarea reprezentantului României de către doi LGBT-iști străini ce nu au de-

Ca urmare a nedreptății comise în finala concursului Eurovision pentru delegarea reprezentantului României de către doi LGBT-iști străini ce nu au de-a face nici în clin nici în mânecă cu România sau meritele și calitățile românilor, fie ele artistice sau de orice alt fel, SINGURUL LIDER POLITIC (din păcate – și la propriu dar și la figurat) care a luat atitudine este EUGEN TOMAC, președinte PMP, cel care și în timpul campaniei pro-Referendumul pentru Familie a luat atitudine pro-Referendum! SE LIMPEZESC APELE și vedem și noi care ne sunt oamenii conservatori și iubitori de Dumnezeu, care nu se rușinează de credință. Redăm aici declarația sa de presă.

* * *

DECLARAȚIE DE PRESĂ
România să se retragă de la EUROVISION!

Cer retragerea României de la ediția din acest an a EUROVISION ca urmare a probelor și suspiciunilor rezonabile care conduc la concluzia că desemnarea candidatului României s-a produs ca urmare a discriminării pe motive religioase și de orientare sexuală.

Mă număr printre cei 3.531.732 de români care au votat DA la Referendumul pentru familie. Am înțeles perfect mesajul celorlalți români care au ales să nu gireze încercarea lui Dragnea de pervertire politică a referendumului, la fel cum înțeleg și respect opțiunea tuturor celor care cred în căsătoria dintre persoane de același sex. Nu mi-aș permite niciodată să desconsider sau să discriminez pe cineva pentru felul în care a înțeles să își susțină principiile și valorile cu privire la această temă.

Tocmai de aceea, mi se pare de neacceptat modul în care progresiștii au ales să o atace și să o denigreze pe Laura Bretan, o tânără extrem de talentată care, din punctul meu de vedere, nu a greșit cu nimic în momentul în care a ales să-și exprime opțiunea. Această tehnică de a pune pumnul în gură, culmea, pretextând respectarea principiului corectitudinii politice, este o manifestare nedemocratică.

Înțeleg foarte bine că EUROVISION este un concurs care impune modele. Dar, așa cum Conchita Wurst, cunoscută drept femeia cu barbă, a reușit să câștige ediția din 2014, mi se pare firesc ca și o tânără care promovează valorile creștine să aibă măcar dreptul să ne reprezinte la Tel Aviv, așa cum au ales românii prin intermediul televotingului.

Directorul TVR, Doina Gradea, are obligația legală și morală să vină în Parlament și să explice modalitatea de selecție a juriului internațional și dacă a existat sau nu vreo directivă ideologică de natură să o împiedice pe Laura Bretan, câștigătoarea votului românilor, să fie desemnată reprezentantul României pentru ediția din acest an a EUROVISION. De asemenea, Doina Gradea trebuie să ne spună ce măsuri a luat pentru a asigura accesul și tratamentul egal al tuturor concurenților, indiferent de gen, orientare religioasă sau sexuală.

Poate și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar trebui să se ocupe mai mult de astfel de derapaje, în detrimentul amendării unui jurnalist care descria un „pavian cu mantie” sau a Președintelui României care vorbea despre „penali”.

Europa este definită ca un spațiu al diversității și acceptării, nu un spațiu al răzbunărilor meschine și al uniformității.

SURSA: Pagina personală EUGEN TOMAC

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0