HomeActualități Americane

Evanston, Illinois devine primul oraș din SUA care plătește despăgubiri rezidenților de culoare

Evanston, Illinois devine primul oraș din SUA care plătește despăgubiri rezidenților de culoare

Consiliul Municipal din Evanston, Illinois, a aprobat recent fonduri pentru despăgubirile care trebuie acordate rezidenților de culoare ai orașului pe

Consiliul Municipal din Evanston, Illinois, a aprobat recent fonduri pentru despăgubirile care trebuie acordate rezidenților de culoare ai orașului pe baza discriminării față de strămoșii lor, informează TheFederalist.

Planul a fost aprobat cu 8-1 și va distribui 400.000 de dolari către rezidenții de culoare eligibili. Pentru a se califica, rezidenții trebuie să aducă dovezi că au un strămoș care a trăit în Evanston între anii 1919 și 1969, și care a fost discriminat datorită ordonanțelor, politicilor sau practicilor orașului.

Familiile care se califică vor primi până la 25.000 de dolari ce pot fi alocați pentru reparații ale locuinței actuale sau ca avans la cumpărarea uneia.

Programul din Evanston a fost propus inițial de consilierul Rue Simmons, arhitectul Evanston Local Reparations Restorative Housing Program and Program Budget. Simmons a menționat că orașul este pregătit pentru orice provocări juridice care ar putea apărea.

„Dispunem de apărare juridică pro bono în cazul în care apare vreo situație în instanță“, a spus Simmons după ședință, conștient de precedentul controversat pe care orașul său îl stabilește pentru restul țării.

Primarul Steve Hagerty spune că familiile vor primi despăgubirile în această vară, existând posibilitatea să se adauge noi fonduri în anii ce vin.

Consilierul Cicely Fleming, singurul membru al consiliului care a votat împotriva planului, susține că sprijină noțiunea de compensație, dar afirmă că nu lucrul acesta a fost adoptat de Consiliul Municipal.

Fleming consideră că este un plan pentru locuințe paternalist, etichetat drept despăgubiri, și care pornește de la premisa că locuitorii de culoare nu sunt capabili să-și gestioneze propriile finanțe.

După moartea lui George Floyd de vara trecută și revoltele și jafurile Black Lives Matter care au urmat, compensațiile au devenit o politică care a luat amploare între cei de stânga.

Potrivit unui consilier principal al lui Biden, Casa Albă „va începe să acționeze acum“ pentru a stabili strategii prin care să acorde despăgubiri persoanelor care nu au fost discriminate în mod direct în prezent, dar au rude de acum sute de ani care au avut parte de așa ceva.

„Trebuie să începem să dărâmăm rasismul sistemic și barierele care au împiedicat progresul oamenilor de culoare și mai ales al afro-americanilor“, a declarat consilierul Cedric Richmond pentru Axios. „Trebuie să facem ceva acum.“

În februarie, secretarul de presă Jen Psaki a declarat că Biden „va susține cu siguranță un studiu privind compensațiile“, după ce un grup al Camerei a audiat mărturii cu privire la o legislație care să înființeze o comisie strategică privind sclavia și să sugereze despăgubiri pentru descendenții sclavilor.

Legislația, HR 40, propusă inițial de Rep. Sheila Jackson Lee, D-Texas, are 173 de susținători democrați.

„Cu siguranță ar susține un studiu privind compensațiile“, a menționat Psaki într-o conferință de presă de la Casa Albă. „Înțelege că nu avem nevoie de un studiu pentru a acționa chiar acum în privința rasismului sistemic, așa că vrea să facă practic ceva în timpul propriului său mandat între timp“.

Citește și Cum ajută Stânga la a face America rasistă din nou

În dezbaterea din Septembrie 2019 pentru alegerile prezidențiale 2020, Biden a spus că „există o segregare instituțională în această țară. Și încă de când m-am implicat, am început să mă ocup de asta.“

Comentariul lui Biden a avut loc la doar un an după ce a pus la îndoială „responsabilitatea“ pe care trebuie să și-o asume americanii „pentru a repara moștenirea sclaviei“.

Evanston este primul oraș care va implementa politici compensatorii radicale, dar s-ar putea să nu fie ultimul. Amherst, Massachusetts a luat în calcul ideea despăgubirilor începând cu luna martie, pe lângă Providence, Rhode Island; Asheville, Carolina de Nord; și Iowa City, Iowa.

„Nu există nicio îndoială că sclavia este o pată în istoria Americii“, a declarat în iunie 2019 senatorul Tim Scott, R-S.C., singurul senator GOP afro-american.

„Întrebarea este, sunt compensațiile o cale realistă de viitor? Răspunsul este nu. Problema este că încercăm să facem la loc oul spart privind înapoi și încercând să aflăm pe cine compensăm, cine plătește de fapt pentru asta și cine a fost aici în 1865?“

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0