Se pare că FBI a finalizat percheziția la casa de vacanță a lui Biden din Rehoboth Beach, Delaware, în contextul în care ancheta privind modul în care
Se pare că FBI a finalizat percheziția la casa de vacanță a lui Biden din Rehoboth Beach, Delaware, în contextul în care ancheta privind modul în care președintele a gestionat documentele confidențiale ia amploare, informează Ryan Saavedra, Daily Wire.
„Percheziția planificată de DOJ la reședința președintelui din Rehoboth, efectuată în coordonare și cooperare cu avocații președintelui, s-a încheiat“, a declarat Bob Bauer, avocatul personal al lui Biden.
„Percheziția a durat de la 8:30 dimineața până la prânz“.
Bauer a susținut că nu au fost găsite documente marcate drept confidențiale.
„La fel ca în cazul documentelor din Wilmington, Departamentul de Justiție a luat pentru o analiză suplimentară anumite acte și notițe scrise de mână care par să aibă legătură cu perioada în care Biden a fost vicepreședinte“, a adăugat el.
Percheziția FBI la casa de vacanță a lui Biden a survenit după ce, în ianuarie, s-a efectuat o percheziție la locuința acestuia, iar în noiembrie, la biroul său de la Biden Penn Center.
Documente secrete având legătură cu Biden au fost inițial descoperite în biroul său privat de la Penn Biden Center, un centru de reflecție din Washington, pe 2 noiembrie, cu mai puțin de o săptămână înainte de alegerile din 2022.
De atunci, avocații lui Biden au identificat mai multe documente confidențiale la domiciliul lui Biden din Wilmington, Delaware, în mai multe ocazii separate: un număr nespecificat de materiale a fost găsit în garajul acestuia, pe 20 decembrie, un document în birou, pe 11 ianuarie, plus încă cinci, tot în birou, pe 12 ianuarie.
Citește și Adevăratul scandal al documentelor clasificate descoperite în posesia lui Joe Biden
Autoritățile federale au confirmat, în urmă cu două săptămâni, că au descoperit și alte documente confidențiale în timpul unei percheziții de 13 ore efectuată de FBI la domiciliul lui Biden, în data de 20 ianuarie.
CNN a relatat săptămâna trecută că, deși echipa lui Biden a susținut că a fost cooperantă în relația cu Departamentul de Justiție, anchetatorii federali erau pregătiți să obțină un mandat de percheziție dacă Biden nu și-ar fi dat acordul pentru a fi percheziționat.
Procurorul general al SUA, Merrick Garland, l-a numit pe fostul procuror Robert Hur – care a servit în timpul administrației Trump – ca procuror special în cadrul anchetei, după ce procurorul general al Districtului de Nord din Illinois, John Lausch, ce fusese desemnat să analizeze inițial cazul, i-a recomandat lui Garland numirea unui procuror special.
CNN a descris investigația lui Hur drept o „anchetă penală în toată regula“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS