HomeActualități Americane

FBI retractează un raport în care-i etichetează pe catolicii tradiționali drept „suprematiști albi violenți“

FBI retractează un raport în care-i etichetează pe catolicii tradiționali drept „suprematiști albi violenți“

Un raport secret al FBI arată că filiala din Richmond, Virginia, investighează pericolul reprezentat de „supremația albilor“ în rândul catolicilor car

Un raport secret al FBI arată că filiala din Richmond, Virginia, investighează pericolul reprezentat de „supremația albilor“ în rândul catolicilor care preferă liturghia în limba latină, scrie Evita Duffy-Alfonso pentru The Federalist.

După ce informația a ajuns pe prima pagină a ziarelor, sediul central al FBI a retractat raportul, susținând că nu „inițiază o investigație bazată exclusiv pe o activitate protejată de Primul Amendament“.

Acest lucru pare să contrazică conținutul documentului, în care se precizează că rezultatele sale se bazează parțial pe „rapoarte ale unor persoane de legătură“.

Potrivit celui care a făcut public documentul, fostul agent special Kyle Seraphin, aceste persoane de legătură „sunt contacte directe cu membri de încredere din cadrul unei comunități sau domeniu de activitate“.

Ceea ce dovedește că FBI a investigat deja cetățeni americani pe baza „unei activități protejate de Primul Amendament“.

Documentul din 23 ianuarie 2023 afirmă: „catolicii radicali-tradiționaliști (RTC) ‘resping de obicei Conciliul Vatican II’ (care a permis ca Sfânta Liturghie să fie oficiată în limba vorbită de oameni) și ‘sunt adepți ai unei ideologii antisemite, anti-imigranți, anti-LGBTQ și de supremație a albilor’“.

Potrivit FBI, pericolul constă în faptul că RTC fraternizează din ce în ce mai mult cu „extremiști violenți motivați rasial sau etnic“ (RMVE).

Pentru a monitoriza mai îndeaproape „catolicii radicali-tradiționaliști“, se specifică în document, Biroul ar putea recurge la o infiltrare mai amplă în comunitățile catolice, folosind diverse tipuri de informatori, pentru a minimaliza „pericolul“ pe care aceasta îl reprezintă.

De asemenea, raportul sugerează că FBI va începe să monitorizeze postările de pe rețelele de socializare pentru a depista ideologia „catolicilor radicali-tradiționaliști“.

Citește și Adepții Stângii domină lista Top 10 FBI a teroriștilor interni, în ciuda avertismentelor privind extrema dreaptă

Surse de doi bani

Sursele care au stat la baza recomandării Biroului de a extinde monitorizarea creștinilor conservatori includ două articole din Salon, infamul articol din Atlantic despre „extremismul rozariului“ și un raport al Southern Poverty Law Center – toate de stânga, dintre care trei sunt articole de opinie.

FBI nu explică nicăieri în document în ce fel reprezintă catolicii tradiționali o amenințare cu caracter „violent“. Materialul oferă doar două argumente privind o „anumită asemănare“ între „extremiștii violenți cu motivație rasială și etnică“ și „catolicii radicali-tradiționaliști“.

Unul dintre acestea este că ambele grupuri sunt „ostile față de susținătorii dreptului la avort“.

În ceea ce privește cel de-al doilea, FBI invocă o presupusă colaborare între „American First/groyper Movement“ a lui Nick Fuentes și Church Militant, o organizație media catolică care a criticat vehement modul în care Biserica Catolică a gestionat cazurile de abuzuri sexuale și ideologia woke în rândul episcopilor americani.

Printre dovezile pe care le oferă sursele cu privire la „asemănarea“ dintre catolicii radicali-tradiționali și „extremiștii violenți cu motivație rasială sau etnică“ se numără faptul că susținătorii lui Fuentes și activiștii Church Militant au participat la același miting pro-viață, iar Michelle Malkin a luat cuvântul la mitingul Church Militant.

Unul dintre articolele din Salon conține chiar un citat aparținând fondatorului Church Militant, Michael Voris, care afirmă în mod explicit că nu există nicio asociere între Church Militant și America First:

„Church Militant nu este asociată în mod oficial cu nicio grupare – nici măcar cu cele care se declară în mod expres catolice“, a declarat Voris la momentul respectiv.

„E posibil ca Church Militant să se asocieze cu alții în anumite demersuri pentru a atinge un obiectiv limitat și comun“, a adăugat Voris. „În cazul de față (Roe), da. Church Militant va face front comun cu aproape oricine dispus să dezaprobe hidoșenia uciderii pruncilor în pântecele mamelor lor. Nu la fel fac și Antifa, BLM și democrații – front comun?

Întrebat dacă au existat asocieri între Fuentes sau America First și Church Militant, Voris a răspuns: „Niciuna. Nu au existat niciodată“.

FBI nu înțelege catolicismul

Documentul îi definește pe „catolicii radicali-tradiționaliști“ drept persoane care „resping de obicei decizia Conciliului Vatican II“ și include în această listă mai multe grupuri catolice care s-au rupt oficial de Biserica Catolică.

Însă Church Militant, singura organizație desemnată de FBI că ar cocheta cu extremiștii rasiști, susține cu ardoare validitatea Vatican II și a Liturghiei în limba vorbită. Un videoclip recent postat pe canalul său de YouTube îndeamnă publicul spectator să evite cu orice preț segregarea.

Asocierea inventată de FBI între catolicii tradiționali și supremația albilor este și mai bizară, având în vedere structura demografică a Bisericii Catolice. Cuvântul „catolic“ provine din limba greacă și înseamnă „universal“.

Biserica Catolică este o comunitate extrem de diversă, nord-americanii și europenii reprezentând o minoritate din totalul catolicilor la nivel global. În Statele Unite, hispanicii reprezintă 40% din populația catolică.

Potrivit lui Voris, FBI ar trebui să se limiteze la „cartelurile de droguri și traficul de persoane“, întrucât „analiza sa teologică“ este „eronată“. El a explicat că ideea unei coexistențe a catolicismului cu supremația albilor este ridicolă, având în vedere că religia creștină ne învață că „fiecare persoană a fost creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, prin urmare, conține în mod inerent o scânteie a divinității, așa că nu poți urî pe nimeni“.

Citește și Activistul pro-viață arestat de FBI a fost declarat nevinovat de instanță

Un pretext pentru persecutarea dușmanilor politici

„Guvernul pe care îl avem acum este cel de care se temeau fondatorii noștri“, a declarat Voris. Practic, raportul FBI justifică monitorizarea conturilor de social media ale cetățenilor și infiltrarea în comunitățile religioase ale acestora, fără a furniza nicio dovadă reală sau solidă care să demonstreze că aceștia reprezintă o amenințare cu caracter „violent“.

Singurele infracțiuni pe care FBI le-a putut identifica erau infracțiuni ce țin de convingeri.

Departamentul din Richmond menționează monitorizarea reacției catolicilor față de „imigrație, discriminare pozitivă și protecția LGBTQ“, lucruri față de care, conform Primului Amendament, catolicii au dreptul să protesteze și să le respingă.

Catolicii tradiționali nu sunt adepți ai supremației albilor. Chiar dacă ar fi așa, opiniile rasiste sunt protejate de Primul Amendament. Grupul de „extremiști violenți cu motivație rasială sau etnică“ pe care își concentrează atât de mult atenția FBI-ul, au, de asemenea, dreptul, conform Constituției, de a gândi și de a spune orice doresc – atâta timp cât nu acționează violent.

Întregul raport reprezintă un afront adus drepturilor constituționale și un nou semnal de alarmă că FBI se transformă tot mai mult într-un instrument de intimidare și implementare a politicilor extremiste ale Partidului Democrat.

FBI-ul vrea ca americanii să creadă că aceasta a fost o greșeală nevinovată. În realitate, merge exact pe linia corupției și a acțiunilor politice țintite care au devenit obișnuință în cadrul Biroului.

Din câte știm, nu au existat anchete ample ale FBI privind Black Lives Matter și Antifa, două grupuri care au incendiat orașele americane în vara anului 2020 și au provocat cel puțin 18 morți și pagube materiale de peste 1 miliard de dolari.

De asemenea, au fost efectuate doar câteva arestări și investigații restrânse în legătură cu cele aproape 100 de atacuri asupra organizațiilor și bisericilor pro-viață comise de teroriști domestici pro-avort în 2022.

În schimb, însă, activiștii pro-viață pașnici au avut parte de percheziții la domiciliu și se confruntă cu acțiuni în justiție, amenzi și pedepse cu închisoarea.

FBI a declanșat farsa privind coluziunea președintelui Donald Trump cu Rusia, mințind o instanță secretă cu privire la credibilitatea lui Christopher Steele, autorul dosarului demontat privind dezinformarea rusă.

Agenția a interferat în alegerile din 2020 prin etichetarea preventivă a știrii despre laptopul lui Hunter Biden drept dezinformare rusă pentru ca Facebook (și probabil și alte platforme) să o cenzureze.

De asemenea, timp de ani de zile, FBI a exercitat în secret presiuni asupra americanilor pentru ca aceștia să semneze formulare prin care renunță la dreptul lor constituțional de a deține, achiziționa sau chiar folosi arme de foc și chiar a demarat investigații asupra părinților „teroriști“ care își exprimă îngrijorarea în cadrul ședințelor consiliilor școlare locale.

Raportul FBI care îi demonizează pe catolicii devotați nu are de-a face cu nicio „amenințare“, așa cum se pretinde, ci cu politica. De data aceasta, ținta au fost catolicii tradiționali, dar puteți fi siguri că nu se vor opri la catolici.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0