Camera Reprezentanților din Florida a adoptat recent un proiect de lege care restricționează folosirea de către elevi și profesori a pronumelor prefer
Camera Reprezentanților din Florida a adoptat recent un proiect de lege care restricționează folosirea de către elevi și profesori a pronumelor preferate ce „nu corespund“ cu sexul lor biologic, informează Ari Blaff, National Review.
„Politica fiecărei instituții publice de învățământ K-12 prevăzută sau autorizată de Constituția și legile din Florida va fi că sexul unei persoane este o trăsătură biologică imuabilă și că este greșit să se atribuie unei persoane un pronume care nu corespunde cu sexul acelei persoane“, prevede proiectul de lege (cunoscut sub numele de HB 1069).
Votul a fost divizat în mare parte pe linie de partid, cu doar două disensiuni din partea republicană, și anume a reprezentanților Demi Busatta Cabrera și Will Robinson.
„Pentru cei care consideră că școlile noastre ar trebui să fie un fel de experiment de justiție socială, vă propun următorul lucru: Nu sunt de acord cu nimic din toate acestea, dar atunci când 100% dintre copiii noștri vor avea rezultate bune la citire și 100% dintre copiii noștri vor avea rezultate bune la matematică, atunci va fi loc pentru toate aceste prostii“, a declarat pentru Politico reprezentantul republican Randy Fine.
„Vreți să știți ce este dăunător pentru copii? Faptul că nu știu să citească și să socotească“.
În schimb, reprezentantul democrat Ashley Gantt din Miami, a condamnat proiectul de lege, pe care îl consideră o măsură discriminatorie.
„Datoria pe care o avem față de alegătorii noștri este să ne asigurăm că vocea fiecăruia este auzită în legislația adoptată. Iar acest proiect de lege nu face altceva decât să transmită anumitor categorii din comunitatea noastră că nu există“, a declarat Gantt pentru Politico.
Citește și Alexandria Ocasio-Cortez numește drepturile părintești „fascism”
HB 1069 are ca bază Legea privind drepturile părinților în educație, adoptată de guvernatorul republican Ron DeSantis în martie 2022, al cărei scop este interzicerea predării unor subiecte precum identitatea de gen și orientarea sexuală elevilor de nivel K-3.
O nouă propunere de revizuire a legislației de la sfârșitul lunii martie urmărește să extindă politica la elevii de nivelul 4-12, cu excepția cazului în care acest lucru este „cerut în mod expres de standardele academice de stat“, se precizează în amendament.
„Părinții au dreptul și responsabilitatea dată de Dumnezeu de a decide educația pe care o primesc copiii lor“, a declarat în cadrul unei audieri în comisie republicanul Clay Yarborough, inițiatorul proiectului de lege în Senat.
„Nu ar trebui să le fie teamă că elevilor le sunt predate la clasă teme și materiale pe care părinții le consideră inadecvate vârstei lor“, a adăugat Yarborough.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a criticat amendamentul în timpul unei conferințe de presă din martie, numindu-l „complet greșit“ și declarând că face „parte dintr-o tendință îngrijorătoare și periculoasă pe care o observăm în întreaga națiune“.
Recentul proiect de lege al Camerei simplifică, de asemenea, procedurile de eliminare a conținutului marcat ca fiind de natură pornografică sau sexuală.
„Problema cu acest proiect de lege este că nu conține măsuri de protecție logice. În primul rând, oricine poate retrage o carte. Nici măcar nu trebuie să locuiască în statul Florida. Nu trebuie să fie părinte. Este suficient să spună: ‘Nu-mi place această carte’ și va fi retrasă“, a criticat reprezentantul democrat de stat Robin Bartleman pentru Orlando Weekly.
Pe de altă parte, reprezentantul republican Chase Tramont a insistat că legislația este „pro-familie… pro-profesori… și pro-educație“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS