HomeFamilieFamilia în Societate

Gânduri de Început de An

Gânduri de Început de An

Dragi cititori ai revistei Tribuna Românească, doresc să vă urez un An Nou Fericit în 2018, plin de sănătate, fericire și împliniri în toate domeniile

Dragi cititori ai revistei Tribuna Românească, doresc să vă urez un An Nou Fericit în 2018, plin de sănătate, fericire și împliniri în toate domeniile vieții: spiritual, emoțional-relațional, financiar și profesional!

Viața, în general, este ca o cărare care duce prin urcușuri și coborâșuri, are meandre și uneori obstacole, trece prin bucurii și împliniri, dar uneori întâmpinăm întristări și necazuri. Aceste metafore sunt valide și pentru viața de căsnicie și de familie.

În acest prim articol al anului 2018, doresc să vă încurajez să începeți acest an cu o încărcătură proaspătă de optimism, și eliberați de încărcătura, povara și negativismul anului sau anilor trecuți. Însuși Creatorul ne amintește prin cuvintele Sale, “Ajunge zilei necazul ei“ (Matei 6:34), că nu am fost creați pentru a purta necazurile de ieri și nici pentru a ne încărca cu îngrijorările de mâine!

Probabil că unele din căsniciilor noastre au experimentat în 2017 situații sau circumstanțe care au produs întristare și răni emoționale, care în mod implicit au condus la un bagaj de gânduri negative față de soțul sau soția – partenerul nostru de viață. Toate acestea sunt reale, palpabile și dureroase, și nu pot fi negate, diminuate sau făcute să dispară cu ajutorul unei baghete magice!

Însă ceea ce doresc să ofer prin acest articol este o speranță proaspătă, o nădejde vie care să ne propulseze înainte, privind la potențialul final al vieții noastre de căsnicie, fără a ne lăsa doborâți de întristare, deznădejde și pesimism. Și doresc să fac acest lucru apelând la încurajările oferite de Sfânta Scriptură!

Proorocul Ieremia privea plângând la dărâmăturile Ierusalimului după invazia Babiloniană condusă de Împăratul Nebucadnețar: “Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea. Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3:17-18). Însă Duhul lui Dumnezeu l-a încurajat și inspirat cu următoarele cuvinte: “Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută“ (Plângeri 3:21-25).

Aș dori ca fiecare dintre noi să ne punem credința și nădejdea în Dumnezeu, fiind asigurați că bunătatea și îndurarea Sa sunt înnoite zilnic, sunt împrospătate în fiecare dimineață față de noi și familiile noastre! Această speranță l-a propulsat și pe Sfântul Apostol Pavel care a trecut prin circumstanțe extrem de dificile, dar a fost biruitor tocmai pentru că și-a ancorat sufletul în bunătatea, dragostea și harul Domnului Christos!

În Epistola sa către creștinii Filipeni, apostolul Pavel îi avertizează pe aceștia – și totodată și pe noi – împotriva deznădejdii care poate paraliza sufletele noastre în urma experimentării unor situații sau circumstanțe negative, a unor căderi care au potențialul de a ne încărca cu pesimism: “Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi…” (Filipeni 3:12-15).

Observați atitudinea lui Pavel: El nu neagă absența situațiilor imperfecte și neașteptate, a căderilor și eșecurilor din viață, dar ceea ce el ne îndeamnă este de a ne ridica, de a scutura – metaforic – praful de pe noi, și de a ne continua alergarea spre țintă!

Căsniciile noastre nu sunt perfecte; relațiile noastre maritale sunt “în procesul de construcție / under construction“ – dar cheia succesului final este de a continua să ne iubim și să ne iertăm reciproc și necondiționat, să “nu lăsăm să apună soarele peste mânia noastră“ (Efeseni 4:26), și astfel să începem fiecare dimineață proaspăt, “tabula rasa“ – cum zic Latinii!

Cu atât mai mult acum la început de an să nu permitem trecutului să influențeze negativ prezentul sau să ne distrugă viitorul! Vă doresc un An Nou plin de fericire, de nădejdi proaspete și împliniri în viața Dumneavoastră de căsnicie și familie, având inimile și speranța noastră ancorate în Dumnezeu și promisiunile Sale! “La Mulți Ani!“

Rev. Romeo PELLE
Minister of Education and Family Counseling
Realizator al paginilor: Gânduri pentru Întărirea Căsniciei și a Familiei
E-mail: romeop3286@aol.com

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0