Genocidul Armean – cel mai mare măcel al Islamului asupra creștinilor

Genocidul Armean – cel mai mare măcel al Islamului asupra creștinilor

Marea Crimă, cum este numit genocidul creștinilor, majoritatea armeni, dar și asirieni și greci, a avut loc sub Imperiul Islamic Otoman în timpul Primului Război Mondial. Apoi, în încercarea de a elimina cât mai mulți creștini, turcii au masacrat aproximativ 1.5 milioane de armeni, 300.000 de asirieni și 750.000 de greci.

Cei mai mulți istorici americani care au studiat obiectiv acest sângeros moment istoric, afirmă, fără echivoc, că a fost un genocid deliberat, calculat:

„Peste 1 milion de armeni au pierit ca urmare a executării, înfometării, bolilor, mediului sever și abuzurilor fizice. Un popor care a trăit în estul Turciei de aproape 3000 de ani (dublu decât timpul pe care invadatorii islamici turci l-au petrecut ocupând Anatolia, cunoscută azi ca Turcia), și-u pierdut patria și a fost profund decimat în primul genocid pe scară largă al secolului XX”.

La începutul anului 1915, erau în jur de 2 milioane de armeni în Turcia; astăzi sunt mai puțini de 60.000… În ciuda numărului mare de dovezi care indică realitatea istorică a Genocidului Armean, relatările martorilor oculari, arhivele oficiale, dovezile fotografice, rapoartele diplomaților și mărturiile supraviețuitorilor, negarea Genocidului Armean de către regimurile succesive din Turcia a continuat din 1915 până în prezent”.

În mod similar, Rezoluția 359 a Senatului Statelor Unite din 1920, conținea mărturii care includeau dovezi despre „mutilare, viol, tortură și moarte care și-au impregnat amintirile în sute de frumoase văi armenești, iar călătorul din acea regiune este arareori ferit de probele acestei crime colosale a tuturor secolelor”.

În memoriile sale Ravished Armenia, autoarea Aurora Mardiganian a descris cum a fost violată și aruncată într-un harem, în concordanță cu regulile de război ale Islamului. Spre deosebire de alte mii de fete armene care au fost ucise după pângărire, ea a reușit să scape. În orașul Malatia a văzut 16 fete creștine răstignite. „Fiecare fată fusese pironită de cruce fiind în viață, având cuie ieșite prin picioarele și mâinile lor, iar trupul le era acoperit doar de părul care era suflat de vânt”, scrie Aurora Mardiganian.

În timp ce genocidul este recunoscut în mare parte de Occident, una dintre principalele cauze, dacă nu fundamentale, este obișnuit trecută cu vederea: religia.

Genocidul este de obicei articulat printr-o paradigmă laică, care are în vedere doar lucruri inteligibile din punct de vedere secular, occidental – cum ar fi politica de identitate și de gen, naționalismul și disputele teritoriale. O asemenea abordare nu face mai demult decât să proiecteze perspective moderne occidentale asupra civilizațiilor și erelor diferite.

Războiul, bineînțeles, este un alt factor care întunecă adevărata față a genocidului. Deoarece aceste atrocități au avut loc, în mare parte, în timpul Primului Război Mondial, așa cum se argumentează, ele sunt în cele din urmă doar o reflectare a războiului, în tot haosul și distrugerea lui și nimic mai mult.

Dar cum a observat  Winston Churchill, care a descris masacrele ca fiind un „holocaust administrativ”, „Oportunitatea Primului Război Mondial a fost folosită pentru eradicarea rasei creștine de pe pământul turcesc”. Chiar și Adolf Hitler a arătat că „Turcia profită de război pentru a-și lichida definitiv inamicii interni, creștinii indigeni, fără a fi perturbați astfel de intervenția străină”.

Merită menționat că nu s-au schimbat multe în contextul războiului din Irak, Siria și Libia, unde primii vizați de genocid au fost creștinii și alte minorități.

Dar chiar și cel mai citat factor al Genocidului Armean, „conflictul de identitate etnică”, deși legitim, trebuie înțeles prin prisma faptului că, istoric, religia a reprezentat mai mult identitatea unei persoane decât limba sau moștenirea.

Acest lucru este demonstrat zilnic în întreaga lume islamică astăzi, unde guvernele musulmane și bandele musulmane persecută minoritățile creștine care împărtășesc aceeași rasă, etnie, limbă și cultură; minorități care nu sunt imperceptibile față de majoritate – cu excepția, desigur, pentru că nu sunt musulmani sau „infideli”.

Așa cum un profesor de studii armene întreabă, „Dacă Genocidul Armean a fost o feudă între turci și armeni, ce explică genocidul Turciei împotriva asirienilor creștini perpetuat în același timp?” Același lucru se poate spune și despre greci. Din perspectiva turcă, principalul lucru pe care armenii, asirienii și grecii îl aveau în comun a fost acela că toți erau „infideli” creștini.

Potrivit unei cărți din 2017, Year of the Sword: The Assyrian Christian Genocide (Anul sabiei: Genocidul asirienilor creștini), „politica de epurare etnică a fost stimulată de pan-Islamism și de fanatismul religios. Creștinii erau considerați infideli (kafir). Apelul la Jihad, decretat la 29 noiembrie 1914 și instigat și orchestrat pentru scopuri politice, a făcut parte din planul de a „mătura pământurile creștinilor și a-i extermina. La fel ca în cazul armenilor și grecilor, relatările martorilor oculari povestesc despre atrocitățile comise împotriva asirienilor, despre violarea copiilor lor pe altarele bisericilor. Potrivit unor documente cheie, toate acestea făceau parte din planul otoman de exterminare a creștinilor din Turcia”.

Astăzi, din Indonezia, est, și până în Maroc, vest, din Asia Centrală din nord, până în Africa sub-Sahariană – adică de-a lungul întregii lumi islamice – musulmanii persecută, ucid, dislocă și torturează creștinii; acolo unde grupurile islamice formale precum Statul Islamic (ISIS), Al Shabaab, Boko Haram și altele dețin controlul, creștinii și alți „infideli” se confruntă literalmente cu un genocid.

Pentru a înțelege modul în care genocidul istoric al armenilor și asirienilor este reprezentativ pentru situația actuală a creștinilor aflați sub Islam, trebuie doar să citiți următoarele cuvinte scrise în 1918 de președintele Theodore Roosevelt:

„Masacrarea armenilor (creștinilor) a fost cea mai mare crimă a războiului, iar eșecul de a acționa împotriva Turciei (lumii islamice) i-a condamnat… Eșecul de a trata dur ororile turcilor (islamiștilor) înseamnă că toate discuțiile despre garantarea păcii viitoare a lumii sunt un nonsens răuvoitor”.

În mod similar, dacă „nu reușim să abordăm radical” ororile care se petrec împotriva milioanelor de creștini din întreaga lume islamică, „îi condamnăm” și ar fi bine să încetăm discuțiile fără sens pentru o lume utopică de pace și toleranță.

Altfel spus, tăcerea este întotdeauna aliatul celor care i-ar lichida pe „ceilalți”. În 1915, Adolf Hitler și-a raționalizat planurile de genocid, pe care le-a pus în aplicare vreo trei decenii mai târziu, când a întrebat retoric: „Cine, până la urmă, vorbește astăzi despre anihilarea armenilor?”

Și cine dintre politicienii de top de astăzi vorbește – și să facă și ceva – despre anihilarea continuă a creștinilor de către musulmani, cea mai recentă (dar nu singura) fiind atacurile cu bombe din Duminica Paștelor în Sri Lanka, care au lăsat în urmă 300 de morți?

Raymond Ibrahim

COMMENTS

WORDPRESS: 0