Observ de oarece vreme, în spațiul public, o încrâncenare a războiului cultural-ideologic și o (tot mai nepermis de) mare înamorare a creștinilor (ind
Observ de oarece vreme, în spațiul public, o încrâncenare a războiului cultural-ideologic și o (tot mai nepermis de) mare înamorare a creștinilor (indiferent de culoarea confesională) de căile violente ale lumii, de ideea de „a fi o forță”… Desigur, „violența” poate îmbrăca uneori, narcisist și meschin, haina pretenției că opinenții sunt, de fapt, niște „profeți” mesianici și, ca atare, trebuie acceptat – ba chiar, apreciat – tonul lor „profetic”, conducător la așa-zisă „trezire spirituală”…
Fiindcă și unii dintre amicii mei au semnalat și scris într-un fel sau altul, recent, despre această stare a lucrurilor, am decis să (fac) „public” ceea ce cred despre deosebirea dintre „profeți” și „provocatori”. Desigur, nu mă refer la “darul spiritual” al profeției, ci la pretenția de a fi “un glas profetic” în lume…
1. A folosi cuvinte șocante, a face scandal, a fi „Gică-Contra”, a te lua de toți și de orișicine, a (re)acționa în stil de „can-can”, a vorbi „dur” în public sau a fi agasant pe rețelele de socializare … nu înseamnă să fii „profet”, ci provocator! Mesajele adevăraților profeți nu doar sancționează nedreptatea și păcatul (individual și colectiv), ci vorbesc și despre speranță, bucurie, compasiune și „șalom”-ul Împărăției ai cărei zori mijesc odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu. Adevărații profeți spun păcatului pe nume, dar deplâng propria complicitate și duplicitate, îndreptând privirile oamenilor nu spre ei înșiși (sau spre „tribul” lor), ci spre Hristos.
2. A învrăjbi, a furniza „muniție” religioasă conflictelor culturale, a perpetua disprețul (de orice fel) dintre oameni, nu înseamnă să fii profet, ci provocator! Profeții biblici erau cu adevărat „contra-culturali”; provocatorii de pe rețelele de socializare sunt doar antagonici. Mesajele adevăraților profeți critică ceea ce e de criticat, dar urmăresc, prin rostirea dreaptă a adevărului, construirea „punților” dintre oameni și împăcarea. Hristos îi fericește pe împăciuitori („ziditori de punți”), nu pe demolatori. Și încă ceva: doar a vorbi despre reconciliere, fără a o practica, nu te face nici măcar „provocator”, ci… demagog.
3. A vrea să fii o „forță” – eventual chiar una (cvasi-)politică – care să impună, orbește, tuturor oamenilor, gândirea ta, fără să înțelegi că „Împărăția” nu IZBEȘTE privirile, că Biserica nu este chemată să vâre cu „forța” Evanghelia pe gâtul cuiva sau al unei societăți, că Hristos zice „cine vrea…”, nu înseamnă să fii profet, ci provocator! Mesajul adevăraților profeți presupune „dreapta judecare” a lucrurilor, „rațiunea” binelui întregii Creații, logica (și retorica) iubirii aproapelui – până la acceptarea, fără resentiment, a răstignirii din partea Celuilalt. Cu alte cuvinte, nu „forța” te face cu adevărat „profetic”, ci DIALOGUL cordial, curajos, realmente căutător de bine comun. Iar asta înseamnă nu doar să știi să vorbești (dar nu de unul singur!), ci să ai răbdare să asculți și să accepți să primești feedback.
4. A-i critica doar pe cei din „afară”, care au păreri diferite de tine despre ce e bine, frumos și drept, fără a te „risca” să fii la fel de critic cu oamenii din „grupul” tău sau cu „sistemul” care îți plătește leafa, nu însemnă să fii profet, ci provocator! Mesajul adevăraților profeți „spune adevărul (în prezența) puterii”, dar predică și începerea Judecății de la Casa Domnului!
5. A vorbi cu multă emfază despre „cât de bun(ă) ești (doar) TU” și „cât de răi sunt (toți) CEILALȚI”, fără a sesiza și deplânge propriul narcisism și „ego” (gonflate de „acțiuni” care îți pun în evidență „virtutea”), nu înseamnă să fii profet, ci provocator! Mesajul adevăraților profeți vorbește despre răutatea și strâmbătatea TUTUROR (și a fiecăruia) și evidențiază doar bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu!
6. A „jeli” continuu „epoca de aur” apusă a creștinătății, fără a „străluci ca niște lumini în lume”, fără a trăi/întrupa credința creștină (creștinismul), în ACEST „neam ticălos și stricat” (Filip. 2:15), nu înseamnă să fii „profetic”, ci provocator! Mesajul adevăraților profeți nu susține niște „eșafodaje” socio-politice, care, chipurile, „apără” credința, ci proclamă libertatea de conștiință și de (ne)credință a tuturor, afirmând (și trăind), concomitent, opțiunea morală a credinței personale („Cât despre mine, eu și casa mea, vom sluji Domnului!” (Iosua 24:15).
7. „A da cu toporul”, (doar) a dărâma ceea ce construiesc/fac/spun „ceilalți”, a spune tot timpul „nu!”, a demonstra mereu „împotriva” a ceva, (doar) a REactiona, fără a veni (primul) cu propuneri sau cu soluții clare, pertinente și reciproc avantajoase pentru toți oamenii, nu înseamnă să ai „ton” profetic, ci provocator! Adevărații profeți sunt folosiți de Dumnezeu pentru a construi fibra morală a societății, aducând o contribuție constructivă și de durată.
Ca să nu cad în „păcatul” tocmai pomenit (punctul 7), (mă) întreb: „Care ar fi alternativa?
Cum putem fi „profeți”, fără a cădea în capcana „provocatorilor”? Îndrăznesc să propun câteva chestiuni (cu siguranță, nu singurele care ar putea fi propuse!) pentru a stimula gândirea generatoare de soluții:
1. Să evităm alimentarea antagonismelor și lărgirea faliilor (deja) existente în societate.
2. Să urmărim – intenționat și activ – pacea și făurirea de punți între toți oamenii!
3. Să nu ne sfiim să fim (mai mult și mai des) autocritici, recunoscându-ne public neajunsurile, neputințele și inconsecvențele.
4. Să fim discreți, smeriți și să nu „țipăm”; să refuzăm ca (doar) problemele noastre să fie în centrul atenției.
5. Să nu urmărim coalizarea într-o „forță”, ci să umblăm smeriți cu Dumnezeul nostru, făcând dreptate și iubind mila.
6. Să fim mai puțin activi și „curajoși” pe rețelele de media sociale și mai activi (și curajoși) în viața socială reală!
7. Să evităm (doar) să criticăm, fără a oferi în schimb soluții pertinente, rezonabile nu doar pentru creștini, ci pentru TOȚI cetățenii!
COMMENTS