Gigantul teolog Tim Keller lasă o moștenire profundă demnă de laudă și critică echitabilă

Foto: GOSPEL IN LIFE/YOUTUBE

Ori de câte ori un titan al credinței trece la Domnul, există două ispite la fel de puternice și diametral opuse: să îi negăm punctele forte sau să îi negăm slăbiciunile. Trecerea în neființă a lui Tim Keller nu face excepție, analizează Bethel McGrew pentru The Federalist.

În timpul vieții, probabil că nicio figură creștină protestantă nu a inspirat reacții mai viguroase din partea susținătorilor și a adversarilor. După moartea sa, elogii călduroase au circulat pe rețelele de socializare, chiar și persoanele care i-au criticat vehement metodologia exprimându-și respectuos aprecierea față de omul care a definit o întreagă generație de evanghelizare și plantare de biserici.

Cu toate acestea, vor exista totuși cei care, discret sau fățiș, vor declara pe un ton răspicat că nu există nimic bun în moștenirea lăsată de Keller. Unii dintre aceștia sunt adepții Stângii care urăsc faptul că nu s-a îndepărtat niciodată radical de ortodoxia sexuală sau că nu a fost suficient de vocal în lupta împotriva abuzurilor comise de biserică. Alții au criticat aspru așa-numita sa abordare „a treia cale“ în ceea ce privește politica și evanghelizarea de dreapta.

În ultimii săi ani a atras critici deosebit de intense pentru diversele „momente Twitter“, în care, ca răspuns la reacțiile conservatoare, a revenit asupra unei postări sau a unei discuții. Mai exact, el a susținut că dezacordurile pe tema politicilor privind avortul, printre alte „diferențe politice discutabile“, nu ar trebui să creeze „dezbinare“ între creștini. Apoi a pus un link către un articol din New York Times în care prezenta pe scurt filozofia sa că creștinii ar trebui să se ridice deasupra sistemului bipartit.

Desigur, creștinii nu trebuie să insiste că sunt constrânși de un sistem cu două partide pentru a contesta afirmația lui Keller potrivit căreia politica privind avortul este „discutabilă“ pentru credincioșii creștini maturi. Pe această temă și multe alte aspecte legate de misiologie, teologie și analiză culturală, mulți creștini conservatori au avut, pe bună dreptate, alte păreri decât Keller.

În ciuda acestui fapt, ar fi lipsit de bun simț să negăm influența avută în mod direct de slujirea lui Keller. Este imposibil de calculat numărul de suflete care nu ar fi auzit niciodată despre Hristos dacă nu ar fi existat dorința lui de a ajunge la ei. Mai mult, este imposibil de estimat numărul sufletelor atinse prin lucrarea nenumăratelor alte biserici pe care le-a plantat și a liderilor mai tineri pe care i-a mentorat. Mulți oameni care îl cunosc azi pe Hristos au motive întemeiate să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru Tim Keller.

Am pierdut deja șirul elogiilor pe care le-am văzut descriind că anumite cărți și predici ale sale au transformat efectiv viața oamenilor. Firește, oricine ar putea atrage atenția că acest lucru nu înseamnă că predicile sau cărțile respective sunt neapărat bune. Dar, în cazul lui Keller, o mare parte din ele au fost de fapt bune, cu conținut solid și propovăduind Evanghelia.

Citește și In Memoriam | Dr. Charles Stanley: 30 principii de viață

La fel ca C.S. Lewis, despre care Keller a recunoscut că a fost o influență în viața sa, refuzând cu modestie să se considere la același nivel cu el (deși unii fani ar putea declara că este), acesta a fost binecuvântat și cu darul prieteniei. Pe lângă faptul că era un pastor celebru, a fost un om cu picioarele pe pământ, care s-a străduit frecvent să interacționeze cu oameni de rând, acordând o atenție sinceră nevoilor și întrebărilor lor.

Chiar și în timp ce se afla sub tratament pentru cancer pancreatic, a continuat să dăruiască cu generozitate din timpul și energia pe care nu le avea. Nu putem decât să aspirăm la o astfel de generozitate în viața noastră de zi cu zi, fără probleme de sănătate majore.

Aceste lucruri trebuie avute în vedere atunci când îl criticăm pe Keller, oricât de legitime ar fi criticile noastre. Creștinii conservatori mai sensibili la anumite îngrijorări în legătură cu moștenirea lui Keller ar trebui să țină cont de faptul că, pentru foarte mulți oameni, Tim Keller este primul pastor care le-a predicat Evanghelia într-un mod pe care îl pot înțelege. Aceștia au dreptul să emită propriile păreri critice, dar nu au dreptul să dicteze cu precizie cum ar trebui să gândească sau să se simtă în urma dispariției sale toți cei pe care slujirea sa i-a atins.

Mă gândesc la oameni precum un bun prieten de-al meu, un misionar local care a crescut în India făcând parte din casta inferioară, care mi-a trimis un mesaj în care îmi spunea că predicile lui Keller i-au ridicat stima de sine scăzută, ajutându-l să se vadă pe sine ca pe un păcătos pe care, totuși, Dumnezeu îl iubește.

În prezent, el încearcă să transmită același adevăr evanghelic prin intermediul propriei sale slujiri. Ce ar fi de comentat la o astfel de mărturie? Nimic altceva decât „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu“.

Cu toate acestea, există și eroarea la fel de mare de a insista că nici o critică serioasă, de orice fel, nu ar trebui să fie permisă acum că Keller a murit – și într-adevăr, având în vedere ce spun unii, nu ar trebui să le fi fost permis vreodată.

Acest lucru ignoră faptul că au existat întotdeauna persoane care și-au formulat „criticile de dreapta“ în mod direct, dar justificat. Printre cei mai grațioși critici conservatori ai lui Keller s-a numărat James Wood, care a precizat că a început în slujire sub influența lui Keller, dar că a „evoluat“ până la a considera că Keller interpretează greșit actualul moment cultural.

După cum spunea Aaron Renn, abordarea evanghelistică convingătoare a lui Keller poate că a fost eficientă într-o „lume neutră“, dar nu mai era eficientă într-o „lume negativă“.

Părerea mea despre Keller a fost ușor diferită, deși analiza lui Wood era foarte bună. În primul rând, nu eram atât de sigur că metodologia lui Keller era cu adevărat cea mai bună abordare chiar și pentru o „lume neutră“.

Unii oameni sunt cuceriți prin persuasiune convingătoare, dar alții sunt cuceriți prin confruntare îndrăzneață. Și, desigur, unii dintre cei care sunt inițial convinși de o abordare mai blândă, „atentă la cei ce caută“, ar putea privi mai târziu în urmă dorindu-și să li se fi dat mai devreme bucate mai greu de înghițit.

De asemenea, nu am considerat că Keller ar fi fost confuz sau că ar fi interpretat greșit momentul. Mai degrabă, am avut senzația că el avea propriul set de priorități în întâmpinarea acestuia, care uneori pur și simplu erau în contradicție cu prioritățile creștinilor conservatori.

Printre acestea se număra dorința sa clar declarată de a se îndepărta cât mai mult posibil de dreapta religioasă, pe care a catalogat-o în mod constant drept bigoți nesăbuiți și propagatori ai fricii, care au semănat vânt și au cules furtună.

Deși a recunoscut că multe dintre predicțiile lor s-au adeverit, părea să considere acest lucru aproape ca un fel de profeție care se împlinește de la sine. Cu siguranță, se pot găsi cazuri de retorică insensibilă în legătură cu epidemia de SIDA, un lucru pe care Keller l-ar fi simțit din plin ca unul care și-a văzut un frate murind de această boală (deși a avut grijă să nu folosească niciodată acest lucru pentru a obține puncte în lucrarea sa). Cu toate acestea, abordarea sa rămâne cel puțin discutabilă.

Citește și Gică-Contra, Profeți sau Provocatori?

În general, Keller a insistat pe eliminarea oricărei urme de influență „fundamentalistă“ din biserică, pe care o considera o piatră de poticnire pentru segmentul de populație necredincioasă pe care dorea cel mai mult să-l atingă. De pe urma acestei dorințe au apărut inițiative precum Biologos with Francis Collins, înființată cu scopul declarat de a dovedi că creștinii nu trebuie să fie „anti-știință“.

Această inițiativă eronată, care s-a dovedit a fi ostilă teoriilor designului inteligent în creație, este un exemplu nefericit al modului în care scăpările lui Keller l-au lăsat vulnerabil la influența unui personaj negativ precum Collins.

Tema „anti-știință“ a reapărut într-unul dintre ultimele sale articole – parte a unei serii despre viitorul evanghelismului american – în care susținea că creștinii moderați raționali trebuie să se unească și să respingă extremele toxice. Din nefericire, ceea ce constituia „extrema fundamentalistă“ de dreapta în opinia sa nu prea era coerentă, perspicace sau relevantă, făcând referiri frecvente la Donald Trump.

De asemenea, el a considerat că dreapta nu era suficient de interesată de justiția socială. Deși ar fi incorect să îl creionăm drept un susținător al teoriei critice al celui de-al treilea val, el a acceptat suficient de mult din modelul progresist al celui de-al doilea val pentru a lua ca atare anumite narațiuni de stânga legat de rasă și dezechilibrele de putere. Acest lucru a creat în mod inevitabil mai multe lacune și priorități greșite în analiza sa socioculturală, determinându-i pe mulți conservatori să caute în altă parte o îndrumare mai utilă.

Și ironia tristă este că, în pofida criticilor lui Keller la adresa fundamentaliștilor și a influenței lor, fundamentaliștii sunt cei care, istoric vorbind, au fost în prima linie în ceea ce privește apărarea celor săraci și evanghelizarea națiunilor.

Toate acestea ar trebui luate în considerare pentru a evalua în mod corect și echilibrat moștenirea lui Keller. A susține altceva înseamnă a-l așeza pe un piedestal greșit. El a fost uneori un om cu o gândire defectuoasă, la fel ca numeroși alți bărbați zeloși și prolifici a căror nume le omagiem încă în biserică.

Cu toate acestea, a ne aminti de el doar ca de o persoană cu o gândire eronată înseamnă să trivializăm întreaga sa valoare de om care și-a iubit sincer familia și prietenii, care nu a făcut niciodată de rușine mireasa lui Hristos și care, în ultimele sale zile de viață, a fost un model privind felul în care fiecare creștin ar trebui să înfrunte moartea – calm, curajos, cu ochii ațintiți asupra bucuriei care îi stă înainte.

Se spune că ultimele cuvinte ale lui Benedict al XVI-lea au fost: „Isuse, te iubesc“. Tim Keller, în ultimele sale ore, a spus: „Abia aștept să îl văd pe Isus“.

Fie ca toți să fim la fel de nerăbdători și pregătiți să ne întâlnim cu Creatorul nostru, atunci când ne va veni rândul.

Traducere și adaptare
Tribuna.US