Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a venit cu o reacție după ce Rusia a comentat
Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a venit cu o reacție după ce Rusia a comentat recenta decizie a Parlamentului de la Chișinău privind limba română, transmite Info Prut.
Astfel, șeful diplomației de la Chișinău s-a arătat indignat că Moscova continuă să se implice în treburile interne ale Republicii Moldova.
„Noi suntem indignați de indignarea Federației Ruse. Limba pe care o vorbim ne aparține, decizia cum numim această limbă ne aparține și absolut nicio țară din lume nu are dreptul moral, legal sau politic să comenteze aceste lucruri”, a declarat Nicu Popescu.
El a mai subliniat că Republica Moldova are o comunitate de istorie, cultură și limbă cu România.
„În Republica Moldova se vorbește limba română. Republica Moldova are o comunitate de istorie, cultură, limbă cu România. În virtutea acestei comunități, Republica Moldova face parte din familia europeană. Vom adera la UE, indiferent de comentariile sau lipsa de comentarii ale unor state terțe”, a remarcat ministrul de Externe de la Chișinău.
Menționăm că Parlamentul de la Chișinău a votat joi, 2 martie 2023, în prima lectură, proiectul de lege care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislația, inclusiv în Constituția Republicii Moldova.
Ulterior, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, s-a arătat nemulțumită de această decizie, insinuând pe pagina sa de Telegram că „sub Maia Sandu, R. Moldova își abandonează limba maternă”.
Totodată, într-o reacție oficială, reprezentanta diplomației ruse a criticat și recenta Declarație a Parlamentului Republicii Moldova prin care a fost condamnată agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, Moscova a cerut Chișinăului să pună capăt „retoricii anti-ruse”.
COMMENTS