HomeActualități Americane

Hillary Clinton o ia pe calea rebeliunii

Hillary Clinton o ia pe calea rebeliunii

Dacă ești în căutarea unui respect din partea Partidului Democrat, Hillary Clinton spune că ai greșit adresa. Într-o discuție controversată cu CNN, fo

Dacă ești în căutarea unui respect din partea Partidului Democrat, Hillary Clinton spune că ai greșit adresa. Într-o discuție controversată cu CNN, fosta Prima Doamnă nu a făcut niciun favor Stângii când a spus că liberalii ar trebui să acționeze decent doar atunci când câștigă.

„Nu poți fi manierat cu un partid politic care dorește să distrugă tot ce susții, toate lucrurile de care îți pasă”, a spus Clinton despre gâfâielile din propriul partid. „Tocmai de-aceea cred că dacă avem șansa de a câștiga Camera și/sau Senatul, abia atunci civilitatea poate începe din nou”.

Dar având în vedere la ce am asistat în ultimii doi ani, nu cred că Stânga este capabilă de vreo urmă de politețe în acest moment! Am văzut liberali care au cerut asasinarea președintelui, a lui Brett Kavanaugh și lansând amenințări cu moartea republicanilor din Senat. Și în loc să condamne agresiunea, una dintre imaginile Partidului Democrat o încurajează și mai mult.

„Pe bune, Hillary?”, a scris pe Twitter Steve Scalise (R-La.), care abia a supraviețuit unei împușcături inspirată de tipul de ostilitate pe care o susține Hillary. Nu există absolut niciun loc „pentru violență sau amenințări în discursul nostru politic”, a continuat Scalise. Dar, în ceea ce o privește pe Clinton, aceste împușcături, proteste spontane, arestări și amenințări reprezintă prețul controlului Congresului.

Pentru Kelley Paul și pentru alte soții de lideri republicani, este un preț pe care nici o familie americană nu ar trebui să-l plătească. Într-o scrisoare deschisă către Senatorul Cory Booker (D-N.J.) – cel care i-a îndemnat pe liberali să „ia atitudine față de congresmani” – ea explică că trebuie să țină o armă încărcată lângă pat din cauza unora din partidul lui Booker, care au făcut mult mai mult decât să-l critice pe soțul ei. Aceste persoane au făcut publică adresa ei personală unor persoane care nu aveau intenții bune.

„Este ora nouă seara și în timp ce privesc pe fereastră, mașina unui șerif trece încet pe lângă casa mea. Sunt recunoscătoare că s-au oferit să facă patrule suplimentare, odată ce o persoană tocmai ce a postat pe internet adresa de domiciliu și numărul de mobil al lui Rand – toate acestea parte dintr-un efort mai larg de a intimida și amenința membrii republicani ai Congresului și familiile lor. Acum țin un pistol încărcat lângă pat. Am fost nevoiți să extindem sistemele de securitate. N-am simțit niciodată în viața mea așa ceva. În ultimile 18 luni, familia noastră a experimentat violență și amenințări cu violența la un nivel îngrozitor”.

Kelley Paul își încheie scrisoarea cerându-i senatorului Booker să-și retragă afirmația, „să condamne violența, publicarea adreselor persoanele ale oficialilor aleși (adresa noastră fiind scursă dintr-o sursă senatorială), intimidarea și amenințările care le sunt adresate personal și familiilor lor”. Senatorul Booker nu a răspuns acestor solicitări.

În schimb, Kelley a auzit – ca toți ceilalți americani – cum un alt democrat a lansat propria autorizație pentru violență. „Când ai de-a face cu un partid ideologic care este condus de setea de putere, care este finanțat de interesele corporatiste care doresc un guvern care să execute ordinele lor… nu te poți împotrivi intențiilor lor decât dacă vei câștiga alegerile”, a spus Clinton. O declarație incredibilă, din moment ce tot ceea ce a spus se aplică exclusiv democraților.

Nu a fost vorba de setea de putere care i-a făcut pe liberalii din Senat să publice o scrisoare veche de o lună către presă – împotriva dorințelor dr. Christine Ford – pentru a încerca să distrugă confirmarea lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă? Nu a fost America cea corporatistă care a făcut oferta stângii privind politicile social-liberale precum băile comune, granițele deschise, cenzura religioasă și imnul național? Nu este Silicon Valley cel care lucreză în culise pentru a suprima vocile conservatoare, în timp ce locuri ca Google jură să „folosim forța și resurse considerabile pentru a continua avansarea” valorilor progresiste?

Hillary Clinton a avut dreptate în privința unui lucru: trebuie să câștigi alegeri. Dar în vremuri ca acestea, mesajul de „mai multă necivilitate” este cu greu calea de a le câștiga. „Clinton a spus CNN exact cum vedea ea milioanele de americani care au opinii politice diferite decât ale ei”, a declarat liderul majorității din Senat, Mitch McConnell. „Nicio pace până când nu vor face cum vor ei? Vom vedea mai multe din aceste tactici nebune? Aparent, acestea sunt urletele mitingurilor de stânga”.

Tony Perkins
Sursa: FRC.org

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0