HomeActualități Americane

Idaho: Despăgubiri de 300.000 de dolari acordate unor creștini arestați pentru o slujbă religioasă în aer liber, fără mască

Idaho: Despăgubiri de 300.000 de dolari acordate unor creștini arestați pentru o slujbă religioasă în aer liber, fără mască

Un oraș universitar liberal a anunțat că va plăti 300.000 de dolari unui grup de creștini din Idaho care au fost arestați pentru că în timpul pandemie

Un oraș universitar liberal a anunțat că va plăti 300.000 de dolari unui grup de creștini din Idaho care au fost arestați pentru că în timpul pandemiei au organizat o slujbă religioasă în aer liber la care masca nu era obligatorie, informează Mairead Elordi, Daily Wire.

Orașul Moscow, Idaho – care găzduiește University of Idaho – a anunțat săptămâna trecută acordul la care s-a ajuns în procesul civil intentat de persoanele participante la acel serviciu religios.

Trei enoriași ai Bisericii Christ Church au dat în judecată municipalitatea după ce au fost arestați în septembrie 2020 în timpul unei „recitări de psalmi“ în aer liber cu biserica lor, în fața Primăriei din Moscow.

Protestul muzical a durat aproximativ 20 de minute. Gabriel Rench și Sean și Rachel Bohnet au intentat procesul în martie 2021, susținând că le-au fost încălcate drepturile conferite de Primul și cel de-al Patrulea Amendament.

Imaginile cu momentul arestării lor au devenit virale pe rețelele de socializare și arată cum polițiștii i-au luat lui Rench cartea de imnuri înainte de a-i pune cătușele și de a-l duce pe el și pe celelalte două persoane la închisoarea districtuală. Cei trei au fost reținuți timp de câteva ore.

Președintele de atunci, Donald Trump, a condamnat arestările, scriind pe Twitter că democrații vor să închidă bisericile „permanent“.

Cei trei au fost acuzați de încălcarea ordonanței de urgență a municipalității privind sănătatea publică, însă un judecător a respins plângerea formulată de primărie împotriva lor.

Ulterior, un judecător federal a respins solicitarea municipalității de renunțare la procesul intentat de cele trei persoane arestate, menționând că ordonanța emisă în contextul pandemiei includea o derogare în cazul activităților protejate de constituția statului Idaho și de cea a SUA, cum ar fi slujbele religioase.

Judecătorul a precizat că cele trei persoane nu ar fi trebuit să fi fost arestate, în primul rând.

Citește și Libertatea Religioasă este sacră și NU se suspendă pe timpul pandemiei

„Cumva, fiecare oficial al orașului implicat a trecut cu vederea precizările legate de excepțiile prevăzute [a comportamentului protejat de constituție] în ordonanță“, a scris judecătorul.

Rench candida pentru o poziție în Comisia Districtului Latah când a fost arestat.

„Practic, primăria Moscow este cea care a încălcat legea“, a declarat Rench, potrivit Fox News.

„Acțiunile mele erau conform legii. Sistemul politic nu vrea să piardă puterea și consideră că, dacă recunosc că au greșit, exact asta se va întâmpla“.

El a afirmat că, în opinia sa, guvernul a început să îi ia mai frecvent în vizor pe creștini.

„Cred că nu este un secret că anumite ramuri ale guvernului nostru și grupuri politice încep acum să vizeze creștinii într-un mod cum nu s-a mai întâmplat vreodată în America sau Canada“, a declarat Rench pentru Fox News.

„Locuiesc într-un stat conservator, dar într-un oraș liberal, iar liberalii nu au avut nicio problemă să mă aresteze pentru că mi-am exercitat drepturile religioase și constituționale“, a mai spus el.

Christ Church este o congregație de aproximativ 1.000 de persoane și face parte din Communion of Reformed Evangelical Churches.

Municipalitatea a declarat că furnizorul său de asigurări de răspundere civilă „a tras concluzia că un acord financiar era cea mai potrivită cale de acțiune în cazul de față, pentru a se renunța la proces și a se evita o bătălie juridică de durată“.

Conform termenilor acordului, asiguratorul de răspundere civilă „va plăti o sumă totală de 300.000 de dolari și se va renunța la toate plângerile împotriva municipalității și a angajaților săi, aceștia fiind exonerați de orice răspundere pe viitor“, a anunțat primăria într-un comunicat de presă.

De asemenea, municipalitatea a mai precizat că acordul „închide un subiect asociat pandemiei fără precedent COVID-19 și demersurilor municipalității de a proteja populația într-o perioadă extrem de dificilă“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0