HomeActualități Americane

Deciziile politice au consecințe: Un cartier din Chicago s-a săturat de violența imigranților ilegali

Deciziile politice au consecințe: Un cartier din Chicago s-a săturat de violența imigranților ilegali

Primarul orașului New York, Eric Adams, a lansat o campanie publică menită a le transmite imigranților ilegali să nu vină în orașul sanctuar cunoscut

Primarul orașului New York, Eric Adams, a lansat o campanie publică menită a le transmite imigranților ilegali să nu vină în orașul sanctuar cunoscut anterior sub denumirea de Big Apple. El a ajuns chiar să distribuie pliante imigranților nou sosiți, sugerându-le să se stabilească în altă parte.

Straniu, având în vedere că atât de mulți dintre locuitorii originari ai New York-ului au ales să se mute în statele republicane. Ar trebui să fie suficient loc acolo pentru oricine este suficient de obtuz încât să vrea să se mute în New York, analizează Lincoln Brown pentru PJ Media.

În timp ce New York-ul afișează semnul „interzis“, Chicago a decis să găzduiască o parte dintre imigranții ilegali sosiți aici într-o fostă clădire a unei școli din cartierul Woodlawn. Și se pare că asimilarea nu merge prea bine.

Fox 32 Chicago relatează că locuitorii din acest cartier au filmat cum imigranții îi atacă pe localnici, se bat cu ei și sparg geamurile mașinilor. Unul dintre aceștia a declarat:

„Solicit judecătorului federal să accelereze procesul de azil. Sub nicio formă nu ar trebui ca acești oameni să poată ține Woodlawn, comunitatea aceasta, în arest la domiciliu și să îi facă pe locuitori să se teamă să iasă din casă pentru a se bucura de soare și de aerul curat, așa cum facem de obicei“.

Vecinii se opuneau deja utilizării fostei clădiri a școlii pentru a găzdui imigranți ilegali încă din ianuarie, imediat după lansarea acestei idei. Potrivit The Post Millennial, consilierul Jeannette Taylor, reprezentantul Woodlawn, a declarat că măsura a fost luată fără acordul comunității și că ea a cerut suspendarea impozitelor pentru a-i ajuta pe rezidenți să-și păstreze locuințele.

Solicitările ei au fost ignorate de administrația orașului. Ea a făcut o vizită la adăpostul respectiv pentru a-i ajuta pe cei cazați acolo să înțeleagă că trebuie să se comporte ca membri ai comunității:

„Am vrut să mă asigur că înțeleg că nu sunt un dușman al comunității noastre pentru că la coborârea din autobuz au dat direct peste oameni care dorm afară, oameni care protestează“.

În articol se precizează că municipalitatea a declarat pentru WGN că poliția și o companie de securitate monitorizează adăpostul. De asemenea, s-a mai menționat că relocarea imigranților ilegali va necesita timp.

Citește și Imigrația ilegală, o altă calamitate pentru Chicago. Criza e abia la început

În calitate de fost democrat care a fost crescut ca atare încă din leagăn, am câteva sfaturi înțelepte pe care aș vrea să vi le transmit vouă, tinerilor de stânga.

Dacă aveți de gând să fiți un progresist înflăcărat, asigurați-vă că sunteți unul bogat. În acest fel, atunci când autobuze pline cu imigranți ilegali vor sosi în orașul dumneavoastră de lux, cum ar fi, să zicem, Martha’s Vineyard, veți ști ce să faceți.

Mai exact, îi cazați pentru o noapte și le serviți un jalnic mic dejun continental a doua zi, înainte de a-i urca în autobuze și a-i expedia în altă parte.

Și odată ce au dispărut din peisaj și reveniți la stilul de viață obișnuit, cu petreceri și NPR, puteți organiza o slujbă religioasă pentru a reflecta asupra experienței trăite și a vorbi despre generozitatea fără limite de care ați dat dovadă.

În caz contrar, s-ar putea să sfârșiți la fel ca restul țării, care trebuie să facă față la ceea ce dumneavoastră numiți altruism.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0