HomeActualități Americane

Illinois: Guvernatorul anunță obligativitatea vaccinării pentru profesori și cadrele medicale, cu opțiunea alternativă de testare periodică

Illinois: Guvernatorul anunță obligativitatea vaccinării pentru profesori și cadrele medicale, cu opțiunea alternativă de testare periodică

Guvernatorul din Illinois, J.B. Pritzker, a anunțat recent că toți profesorii și personalul din școlile publice PreK-12, tot personalul și studenții d

Guvernatorul din Illinois, J.B. Pritzker, a anunțat recent că toți profesorii și personalul din școlile publice PreK-12, tot personalul și studenții din învățământul superior, precum și angajații din domeniul sănătății trebuie să se vaccineze împotriva Covid-19 până pe 5 septembrie, sau li se va impune testarea regulată, informează Eric Levenson într-un articol CNN.

Illinois instituie, de asemenea, la nivelul întregului stat, obligativitatea purtării măștii în spațiile interioare, indiferent de statutul de vaccinare, începând de luni, a anunțat el.

Pritzker a declarat că dispozițiile vizează protejarea celor mai vulnerabili rezidenți – copiii care nu pot fi vaccinați și persoanele în vârstă cu sistem imunitar slăbit – precum și spitalele care au personal și locuri limitate.

„În prezent, preocuparea mea numărul unu este să mențin disponibilitatea sistemului medical, nu doar pentru persoanele care se vor infecta cu Covid, ci și pentru cei care au alte probleme și sunt aduse la spital“, a spus el.

Din ianuarie până în iulie, 98% din cazurile Covid-19, 96% din spitalizări și 95% din decese au fost în rândul celor nevaccinați, a spus Pritzker. Guvernatorul a declarat că regiunile cu cel mai mic număr de persoane vaccinate sunt aceleași regiuni care au „mai puține spitale și o capacitate de locuri în spitale mai redusă“, iar acele comunități sunt cele mai afectate.

Noile reglementări coincid cu revenirea la școală și s-au dat pe fondul unei creșteri recente a numărului de cazuri Covid-19 și de spitalizări în Illinois, deși rata infectării și a internărilor rămân cu mult sub nivelurile de vârf din iarnă. US Food and Drug Administration a autorizat pe deplin vaccinul Pfizer/BioNTech Covid-19, o acțiune care a deschis ușa mandatelor de vaccinare.

Citește și Illinois: Este ilegal să discriminezi împotriva celor care au obiecții de conștiință – lege

Aproximativ 59% dintre locuitorii statului Illinois cu vârsta peste 12 ani sunt complet vaccinați, puțin sub media națională, potrivit Centrelor SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Orașul Chicago a reintrodus săptămâna trecută obligativitatea purtării măștii în spațiile interioare și a solicitat angajaților primăriei să fie vaccinați complet până pe 15 octombrie.

Alte orașe și state au început în mod similar să impună vaccinarea anumitor angajați, crescând astfel costul financiar pentru cei nevaccinați. New York City a anunțat de curând că tot personalul didactic din școlile publice trebuie să fie vaccinat împotriva Covid-19.

Se insistă pe obligativitatea vaccinării profesorilor deoarece copiii sub 12 ani nu pot fi încă vaccinați. Vaccinarea tuturor profesorilor ar contribui la crearea unui scut imun pentru acești elevi nevaccinați și ar asigura menținerea școlilor deschise și sigure în acest an școlar.

Ideea unui mandat de vaccinare este de a avea un toiag metaforic cu care oficialii speră că îi vor impulsiona pe profesori să se vaccineze, în caz contrar urmând să suporte consecințele financiare.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0