Pe 28 iunie 2022, în Illinois vor avea loc alegerile primare. 133 de zile mai târziu urmează cele generale, pe 8 noiembrie 2022. Prin intermediul I
Pe 28 iunie 2022, în Illinois vor avea loc alegerile primare. 133 de zile mai târziu urmează cele generale, pe 8 noiembrie 2022.
Prin intermediul Illinois Family Action, am avut plăcerea de a cunoaște multe persoane extraordinare care candidează pentru funcții la nivel de stat și federal. Cu voia Domnului, unii dintre acești candidați minunați vor câștiga și vor prelua conducerea, își exprimă speranța Pastorul Calvin Lindstrom într-un articol Illinois Family Action.
Cele mai importante curse electorale sunt cea pentru poziția de guvernator și cea pentru Senatul SUA. Au candidații conservatori și cu frică de Dumnezeu vreo șansă să-i învingă pe cei doi susținători ai avortului – JB Pritzker și Tammy Duckworth?
Urmărind ce postează Pritzker pe Twitter, am observat că foarte des face referire la uciderea copiilor nenăscuți. De Ziua Mamei, Tammy Duckworth a subliniat, fără nicio ironie, cât de important este pentru o mamă să aibă dreptul să-și ucidă copilul nenăscut.
Ambii candidați au vaste resurse financiare și, în calitate de titulari ai posturilor disputate, vor fi foarte greu de învins în tristul nostru stat.
Conform ultimului recensământ, Illinois are o populație de 12.812.508 locuitori. Națiunea a crescut cu 7 procente față de 2010, dar Illinois a scăzut cu 0,1 procente. De vină trebuie să fie doar vremea urâtă ce predomină în stat.
Știm asta, pentru că Wisconsin a crescut cu 3,6% și se bucură de vreme frumoasă tot timpul anului. Din fericire, Illinois încă are o mulțime de oameni în cimitire care nu se pot muta, dar care pot vota.
Așadar, de ce ar fi nevoie pentru a-i învinge pe Pritzker și Duckworth? Cred că este o sarcină foarte dificilă, dar nu imposibilă, având în vedere că 2022 nu este un an de alegeri prezidențiale. (Nu iau în considerare fraudele care, din păcate, știm că au loc).
În 2018, an în care, la fel, nu au avut loc alegeri prezidențiale, Pritzker l-a învins pe incompetentul Bruce Rauner cu 713.995 de voturi (54,5% la 38,8%).
Acest procent de voturi seamănă destul de bine cu alegerile din 2020 pentru Senatul SUA (Dick Durbin alias Eddie Haskell vs. Mark Curran) și cu alegerile din 2016 pentru Senatul SUA (Tammy Duckworth vs. RINO Mark Kirk).
La alegerile din 2014 pentru Senat, între Eddie Haskell și Jim Oberweis, scorul a fost puțin mai strâns – 53,5% la 42,7%.
Ideea este că, în ultimii 10 ani, democrații au câștigat mult. Republicanii din Illinois au fost foarte slabi și probabil că am pierdut mulți conservatori, care s-au mutat în state sănătoase și iubitoare de libertate, precum Florida și Tennessee.
Dar să revenim la acea cursă electorală din 2018, în care Pritzker a primit 2.479.746 de voturi. În alegerile din 2020, președintele Donald J. Trump a obținut aproape același număr ca și Pritzker – 2.446.891 de voturi.
Acest lucru se datorează faptului că la alegerile prezidențiale se prezintă la vot mai mulți cetățeni. Într-adevăr, în 2020, Biden l-a depășit pe Trump cu 1 milion de voturi în statul nostru democrat.
Dar să ne ocupăm de cei ce l-au votat pe Trump, presupunând că nu au părăsit toți statul. Doar 50.000 de voturi în plus și un candidat pro-viață și pro-familie convins ar putea să-l învingă pe Pritzker în noiembrie 2022.
Asta ar însemna 2,55 milioane de voturi. Se poate face? Va fi foarte dificil, deoarece Pritzker are o grămadă de bani pe care să-i utilizeze pentru a minți și a defăima candidatul advers.
Și Duckworth are resurse de campanie mult mai vaste decât oricare dintre candidații republicani. Dar dacă cetățenii cu adevărat îngrijorați din Illinois se vor prezenta în masă la vot, așa cum au făcut-o în 2020, victoria devine foarte posibilă, mai ales că președintele Biden și agenda democrată au avut efecte dezastruoase pentru majoritatea americanilor.
Va fi cu siguranță o luptă dificilă, totuși. La urma urmei, vorbim de Illinois. Dar haideți să stăruim cu adevărat în rugăciune, în dărnicie și să facem tot ce putem, ca cel puțin să vedem că avem o șansă. Doamne, ai milă de statul nostru!
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS