Impactul deciziei Guvernatorului New York-ului de a ataca decizia SCOTUS de apărare a Libertății Religioase

În timpul epidemiei COVID-19, guvernatorul Cuomo din New York și alți guvernatori au încercat să închidă sau să limiteze prezența enoriașilor în bisericile americane.

Recent, Curtea Supremă a decis că răspunsul COVID al lui Cuomo, care a limitat participarea la serviciile religioase la doar zece persoane sau mai puțin, încalcă dreptul constituțional la libertate religioasă.

Este posibil ca hotărârea să aibă o largă aplicabilitate pentru serviciile religioase din New York, precum și pentru cele din California și toate celelalte state, informează American Thinker.

Reacția guvernatorului Cuomo la hotărârea Curții a fost grăitoare: el a respins avizul judiciar deoarece situația de pe teren s-a schimbat de la deschiderea cazului, în 6 octombrie, și a jurat să continue restricționarea serviciilor bisericești în alte locuri decât cele menționate în hotărârea Curții.

Citește și Curtea Supremă a desfiinţat restricţiile care vizau slujbele religioase în New York

„Cred că aceasta a fost de fapt doar o oportunitate pentru instanță de a-și exprima filosofia și politica“, a afirmat Cuomo.

Libertatea religioasă se află în centrul identității noastre naționale. Faptul că un formator de opinii liberal de top spune că apărarea ei este doar „politică“ este îngrozitor.

Din păcate, într-o altă manifestare de impotență judiciară, judecătorul-șef John Roberts nu a fost de acord cu hotărârea votată cu 5-4. El a scris că, din moment ce condițiile s-au schimbat, Curtea ar trebui să evite abordarea „unei probleme serioase și dificile“.

În mod bizar, el a justificat lipsa de acțiune pe baza faptului că este „o chestiune semnificativă să anulăm determinările făcute de oficialitățile din domeniul sănătății publice“.

Curtea Supremă nu este concepută special pentru a decide în privința problemelor „serioase și dificile“? Nu are Curtea Supremă a Statelor Unite autoritatea să anuleze hotărârile oficialităților sanitare din statul New York? Dacă îi lipsește această autoritate, înseamnă că nu are nicio autoritate.

Apărându-l pe Cuomo și pe judecătorul-șef Roberts, New York Times a scris că disputa a implicat „tensiuni … cu privire la ceea ce oficialitățile laice consideră a fi un serviciu important într-un moment de criză“.

Acest limbaj ce sugerează „jos mâinile de pe ei“ reflectă motivația invocată de Cuomo pentru acțiunile sale în timp ce refuză să subscrie la hotărârea Curții.

Ziarul Times părea să afirme că poate totul în Constituție este doar politică și poate că ar trebui să stăm liniștiți doar și să le permitem „funcționarilor de stat din domeniul sănătății“ să ne calce în picioare libertățile.      

Este semnificativ faptul că atât de mulți din presa liberală nu au dezvăluit numele oficial al recentei hotărâri a Curții: Dioceza Romano-Catolică din Brooklyn împotriva Cuomo.

Această frază pertinentă a clarificat ce este în joc. Statul liberal este împotriva catolicilor, protestanților, evreilor și a tuturor celor care caută să-și exercite credința.

Iar titlul Episcopia Romano-Catolică a Brooklynului v. Cuomo nu arată doar că Cuomo a greșit mergând prea departe; arată că a greșit punând orice restricție asupra numărului de persoane prezent la serviciile religioase.

Ceea ce se trece cu vederea în unele știri este hotărârea lui Cuomo de a continua restricțiile în alte locații, care nu sunt menționate în mod specific în hotărârea Curții, și de a continua cu interzicerea a mai mult de zece persoane și la reședințe private – călcând astfel și al Patrulea Amendament, la fel cum l-a încălcat și pe Primul.

Al Patrulea Amendament stipulează, în parte: „Dreptul oamenilor de a fi în siguranță în … casele lor… nu va fi încălcat [.]“ Oare guvernatorii liberali chiar cred că pot aresta oameni pentru că au zece prieteni și membri ai familiei în vizită la o petrecere de Crăciun?

Lui Cuomo îi place să se dea drept „tipul cel dur“ și pare deosebit de intransigent în problema libertății religioase. Cei care îl apără, precum ACLU, sunt deosebit de dornici să condamne această anume hotărâre a Curții. De ce?

Numai înțelegând natura părtinirii liberale putem pricepe acțiunile și obiectivele liberalilor. Când liberalii vorbesc despre „separarea bisericii de stat“ – baza falsă a gândirii lor cu privire la libertatea religioasă – la ce se referă de fapt este suprimarea bisericilor.

Liberalii au dus un război împotriva creștinismului timp de peste 200 de ani – cu siguranță de pe vremea Candide-ului lui Voltaire (1759) și a raționaliștilor precum William Godwin si Jeremy Bentham – iar scopul lor nu este o „separare“ politicoasă a religiei în școli și tribunale. Este eliminarea expresiei religioase de peste tot.          

Acest obiectiv este deosebit de evident pe măsură ce intrăm în sezonul Sărbătorilor și ne apropiem de sărbătoarea nașterii lui Hristos. Nu este surprinzător ca într-una dintre cele mai sfinte perioade ale anului liberalii să fie deosebit de activi în încercările lor de suprimare.

Nu este vorba doar de interzicerea simbolurilor religioase în școlile publice, oricât de îngrijorătoare sunt aceste interdicții. Este încercarea de a suprima tot idealismul și credința în viață și de a le înlocui cu cinism și raționalism. Acest etos materialist este, la urma urmei, alternativa liberală la credința religioasă.

Una dintre cheile înțelegerii minții liberale este să recunoaștem că liberalii, adesea atei, dar și cei care frecventează bisericile universaliste, presupun că alte credințe sunt inferioare propriilor lor încredințări. Nici o religie adevărată nu poate venera Statul în felul în care o fac liberalii. Ceea ce oferă liberalii este o credință falsă care concurează cu creștinismul și cu alte religii adevărate.

Mintea liberală caută finalitatea, deoarece nu poate face față incertitudinii supărătoare a vieții în sine. Mai bine să fii egal indiferent de merit decât ca unii să iasă în evidență; mai bine ca Statul să conducă în mod suprem decât ca indivizii să fie nevoiți să concureze pe o piață capitalistă dezordonată.

Și mai ales, mai bine să se rezolve lucrurile – să se treacă peste nesiguranța agonizantă a vieții, chiar dacă aceasta înseamnă să trăim într-o lume cenușie și fără speranță.      

Viața este tulburătoare și pentru creștini la fel ca și pentru ateii liberali, dar creștinii recurg la dragostea și iertarea lui Dumnezeu și la promisiunea vieții veșnice. Credința religioasă transformă viața în bucurie și scop și ne permite să vedem bunătatea vieții dincolo de dezbaterea materialistă asupra egalității și dreptății sociale.

Liberalii nu cred că fiecare copil se naște cu speranță și promisiune, sau că duminica ar trebui să fie o zi de odihnă sau că valorile biblice sunt importante. În schimb, ei cred în control, planificare și eficiență – toate acestea fiind expuse în răspunsul liberalilor la amenințarea virusului.

Aceste valori liberale, codificate în Anchetă privind justiția politică (1793) a lui William Godwin, constituie o „credință“ liberală care concurează cu credințele religioase tradiționale.

Parafrazându-l pe Godwin, (1) scopul vieții este fericirea umană maximă; (2) ar trebui să ne dedicăm „beneficiului general“ al tuturor, nu doar al nostru propriu sau al propriei țări; (3) sentimentele trebuie să fie controlate de rațiune; (4) rațiunea este îmbunătățită prin educație, și este afectată de instituțiile tradiționale precum Biserica; și (5) omul trebuie să evite prejudecățile moștenite și să caute egalitatea universală.

Liberalismul a evoluat de pe vremea lui Godwin, devenind mai instituționalizat, mai restrictiv și mai omni-prezent. Reacția lui Cuomo și a altor liberali la COVID-19, mai ales în ceea ce afectează libertatea religioasă, este un bun exemplu al modului în care principiile lui Godwin au fost codificate și aplicate.

Liberalismul a devenit din ce în ce mai dogmatic și autoritar, până la a considera că garanțiile noastre constituționale sunt doar „politică“.

Este înspăimântător să auzi politicieni precum Cuomo obiectând la apărarea libertății de către Curte, deoarece etapa următoare este o minunată lume nouă a cenzurii, suprimării și puterii de stat care ne duce dincolo de văicărelile guvernatorilor liberali. Pentru cei care refuză să renunțe la libertățile lor, sancțiuni mai dure ar putea fi aplicate pe viitor.

Tribuna.US