HomeActualități Americane

Impeachment: Senatul refuză să audieze noi martori

Impeachment: Senatul refuză să audieze noi martori

Senatul Statelor Unite a votat vineri împotriva audierii unor martori şi strângerii de noi dovezi în procesul privind demiterea preşedintelui Donald T

Senatul Statelor Unite a votat vineri împotriva audierii unor martori şi strângerii de noi dovezi în procesul privind demiterea preşedintelui Donald Trump, deschizând calea pentru achitarea rapidă a acestuia în următoarele zile, transmite Reuters.

Cu 51 de voturi la 49, Senatul aflat sub controlul republicanilor a pus capăt tentativei democraţilor de a audia martori cum ar fi fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională John Bolton. În legătură cu acesta, se presupune că ştie direct despre eforturile liderului de la Casa Albă de a face presiuni asupra Ucrainei pentru a ancheta asupra unui rival politic, fostul vicepreşedinte Joe Biden.

Aceste acţiuni au determinat Camera Reprezentanţilor, sub conducerea democraţilor să îl pună oficial sub acuzare pe Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, în decembrie.

Senatul este mai mult sigur că îl va achita pe Trump, pentru că sunt necesare două treimi din voturi pentru a-l demite pe preşedinte şi niciunul dintre cei 53 de republicani din Camera superioară a Congresului nu a anunţat că va vota pentru.

Verdictul în procesul preşedintelui Donald Trump va fi pronunţat “în următoarele zile”, potrivit unui lider republican din Senat.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0