Impeachmentul fără sfârșit

Eforturile de a-l elimina pe Trump nu au început cu Ucraina. Și nu se vor termina cu Ucraina.

Poate că Nancy Pelosi a întârziat atât de mult să trimită articolele de impeachement la Senat pentru că aștepta să-i ajungă stilourile. Stilourile comemorative de lux, cu nume ei gravat în aur, pe care Pelosi le-a dat colegilor la ceremonia de trimitere a documentelor la Senat, au devenit rapid un subiect de ridiculizare. Republicanii le-au văzut ca fiind emblematice ale spiritului partizan și trivial democrat.

„Nimic nu demonstrează seriozitate și sobrietate precum oferirea de suveniruri”, a spus Mitch McConnell. „De parcă ar fi fost o semnare încântătoare a unui proiect de lege și nu cel mai grav proces din Constituția noastră”.

În ochii lui Pelosi, punerea sub acuzare este ceva de sărbătorit. Este mai mult decât o realizare. Este cel mai semnificativ produs al celui de-al 116-lea Congres. Ceea ce McConnell numește „cel mai grav proces” a fost metoda preferată a democraților de a provoca daune maxime președintelui Trump și de a-l elimina din funcție înainte de expirarea mandatului. O analiză National Review.

Procesul care a început marțea trecută a fost pregătit de ani de zile. Iar impulsul de a-l demite pe Trump nu se va încheia în momentul verdictului din Senat. Poate chiar va ajunge să fie primul președinte care să fie pus sub acuzare de mai multe ori.

Maxine Waters a scandat „impeach 45” încă din primăvara anului 2017. Rep. Al Green a introdus prima rezoluție de impeachment chiar în acea vară. Tom Steyer a fondat mișcarea „Need to impeach” în același an, în octombrie. Luna următoare, în noiembrie, un grup de democrați din Cameră a introdus articole suplimentare de punere sub acuzare. Același lucru s-a întâmplat în decembrie 2017, ianuarie 2018, martie 2019, mai 2019 și iulie 2019. Democrații din Cameră îl acuză pe Trump că a încălcat clauza indemnizațiilor, obstrucționarea justiției, că s-a afiliat naționalismului alb, a separat familiile de imigranți ilegali și multe altele.

Pelosi s-a opus, în prima fază. De ce? Nu pentru că ar fi considerat că punerea sub acuzare este greșită, ci pentru că nici unul dintre articolele avansate de stânga nu ar fi putut câștiga majoritatea partidului său.

Dar apoi a apărut un denunțător. Povestea pe care a spus-o despre păcăleală cu Ucraina a fost suficientă pentru a aduce la bord și moderații din districtele oscilante. Ancheta grăbită și votul polarizat pe două articole vagi și slabe au trădat motivațiile politice din spatele procesului.

Punerea sub acuzare o protejează pe Nancy Pelosi de învinuirile aripii de stânga din propriul partid în cazul în care Trump este reales și Democrații păstrează Camera. Iar investigațiile, audierile și procesul garantează un flux constant de mediatizare negativă a lui Trump și întrebări ostile care îi fac pe unii republicani să se agite.

Pelosi este mai mult decât încântată pentru dovezi suplimentare dezvăluite și pentru citarea de martori a Senatului, chiar și după ce Camera a votat punerea sub acuzare și când rezoluția procesului e predestinată. Nu este dreptatea pe care o caută, ci victoria din noiembrie. Ne așteptăm la scurgeri de informații „murdare” înainte de voturile procedurale cheie, așa cum s-a întâmplat în timpul luptei de confirmare a lui Kavanaugh.

Atunci când Trump va fi achitat sau acuzațiilor împotriva lui respinse, democrații vor spune că verdictul este ilegal și îi vor acuza pe senatorii republicani de implicare într-o mușamalizare. Nici o acuzație nu va fi prea ciudată. Pelosi și managerul de impeachment Hakeem Jeffries au avansat deja ridicola conspirație că McConnell are propriile „conexiuni rusești”. Este un „win-win”, a declarat Chuck Schumer pentru New York Times.

Există o lecție de precauție pe care democrații o pot învăța din episodul Kavanaugh. Pe măsură ce acuzațiile împotriva lui Kavanaugh au devenit tot mai absurde și climatul din DC mai neospitalier, republicanii s-au unit mai mult. Senatorii pe care democrații speră că îi vor convinge să li se alăture în moțiunile procedurale ar putea să obiecteze. Susan Collins, de exemplu, nu este pionul nimănui. „Nu cred că Chuck Schumer este foarte interesat de părerea mea”, a spus ea într-un comentariu intens pentru Times. „Nu cred că este într-adevăr foarte interesat să facă altceva decât să încerce să mă învingă spunând minciuni oamenilor din Maine. Și mă poți cita spunând asta”.

După ce Comisia de Informații a Camerei a renunțat la o serie de documente de la Lev Parnas, fostul asociat al lui Giuliani pus sub acuzare pentru încălcarea legilor de finanțare a campaniei, cu o zi înainte ca senatorii să jure ca jurați, Collins a declarat: „Mă întreb de ce Camera nu a pus asta la dosar și aflăm abia acum”. Bună întrebare!

Republicanii din Cameră au votat la unison împotriva punerii sub acuzare nu pentru că se tem de președintele Trump, ci pentru că dosarul și cazul democraților este slab. O dinamică similară s-ar putea contura odată ce senatorii care nu au fost atenți la acest scandal vor asculta – în tăcere – managerii Camerei și avocații președintelui. Modul în care se comportă managerii Camerei, precum Adam Schiff, în Senat, i-ar putea influența pe jurați.

Testul unității republicane va fi moțiunea de citare a martorilor suplimentari. Senatorii republicani vor trebui să întrebe de ce ar dori să facă ei munca lui Schumer – câștigarea Senatului pentru democrați în 2020 – mai ușoară prin trecerea limitelor partidului.

Prelungirea acestui proces ar legitima o anchetă defectuoasă și politizată. Republicanii au înțeles deja că Pelosi și Schumer nu sunt angajați într-o misiune cinstită și de aflare a adevărului.

Ei sunt – de facto –  liderii acestui impeachment care nu se va sfârși niciodată.

Tribuna Românească