HomeActualități Americane

În 2014, Barack Obama avertiza familiile migrante: „Nu vă trimiteți copiii la graniță” (video)

În 2014, Barack Obama avertiza familiile migrante: „Nu vă trimiteți copiii la graniță” (video)

Nu cu mulți ani în urmă, un politician faimos trimitea un mesaj familiilor din America Centrală: „Nu vă trimiteți copiii la graniță… Dacă vor ajunge a

Nu cu mulți ani în urmă, un politician faimos trimitea un mesaj familiilor din America Centrală: „Nu vă trimiteți copiii la graniță… Dacă vor ajunge aici, vor fi trimiși înapoi”.

Nu a fost Mitch McConnell. Nu a fost Donald Trump.

Președintele Barack Obama a spus asta, în 2014. Avertizarea a fost una dintre numeroasele declarații dure pe care președintele Democrat le-a făcut în perioadă în care încerca să oprească fluxul de imigrație ilegală peste granița SUA-Mexic.

Dar acest mesaj este la o lume depărtare de modul în care Democrații abordează tema migrației în 2019, ilustrând cât de la stânga a alunecat Partidul Democrat într-o perioadă atât de scurtă. Dezbaterile Democrate primare au purtat o discuție aprinsă cu privire la apelul unui candidat – întâmplător un fost oficial al cabinetului Obama – de a nu mai incrimina trecerile ilegale la frontieră.

Obama, cu doar cinci ani în urmă, a avut o atitudine foarte diferită. Sfatul său privind copiii care încercau să se strecoare peste graniță? Stați departe.

„Acesta este mesajul nostru direct adresat familiilor din America Centrală: Nu vă trimiteți copiii la granițe”, a spus Obama în 2014, într-un interviu pentru ABC News. „Dacă reușesc să ajungă aici, îi vom trimite înapoi. Mai important de atât, s-ar putea să nu reușească”.

Obama a avertizat în legătură cu pericolele traficului de ființe umane și alte pericole pe care copiii le-ar înfrunta venind ilegal în Statele Unite și nu a fost timid când a spus că îi va trimite înapoi pe cei reținuți.

În 2011, Obama a promulgat un proiect de lege care impunea 1500 de noi agenți de frontieră.

În același an cu interviul pentru ABC News, Obama a spus că personalul de frontieră ar trebui să fie în măsură să „oprească fluxul de treceri ilegale și să accelereze repatrierea celor care traversează în SUA”. De asemenea, a mai spus că „Muncitorii ilegali au încălcat legile noastre privind imigrația și cred că ar trebui trași la răspundere”.

Dezbaterile Democrate recente au avut o filozofie diferită.

În timp ce Julian Castro a promovat ideea de a nu mai incrimina trecerile ilegale peste frontieră, l-a criticat pe Beto O’Rourke pentru că susține doar dezincriminarea a celor care fug de violență căutând azil.

Senatorul Elizabeth Warren, D-Mass., a cerut, de asemenea, abrogarea legii care pedepsește imigrația neautorizată. „Nu ar trebui să acuzăm mamele și copiii care încearcă să fugă de violența de acasă sau care încearcă să construiască un viitor mai bun”.

În 2010, Obama a spus: „Prezența atâtor imigranți ilegali este o batjocură la adresa celor care trec prin procesul de emigrare legală”.

Democrații au eliminat de mult expresia imigrant ilegal din vocabularul lor.

Ronn Blitzer
Fox News

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0