În ce cred conservatorii? Tu ești conservator?

Conservatorii cred că viața privată a fiecăruia trebuie să rămână privată și că ea trebuie apărată cu toate instrumentele pe care democrația ni le pune la dispoziție, mai ales cu garantarea dreptului la liberă exprimare a tuturor ideilor. Ei mai cred că societatea trebuie să evolueze păstrând ce e bun și ameliorând ce e imperfect, analizează Daniel Funeriu, Doctor în chimie și fost Ministru al Educației în România.

Conservatorii apără meritul: indiferent de orice caracteristică personală pe care nu ai ales-o, locul tău în societate trebuie să fie cel pe care l-ai dobândit prin munca și talentul de care ai dat dovadă, nu de categoria socială în care te-ai născut.

Conservatorii apără libertatea fiecăruia de se a simți ce vrea el (sau ea) în forul său interior, dar că ceea ce fiecare crede despre el nu este opozabil întregii societăți: da, conservatorii îmi apără dreptul să mă simt fluture dacă am eu chef, dar nu acceptă ca, în virtutea acestui fapt, școala sau locul meu de muncă să fie obligate să-mi aducă zilnic nectar.

Dacă eu sunt vegan, foarte bine, dreptul meu, dar nu avem a obliga cantina școlară să ofere – fiindcă sunt eu agresat de priveliștea oalelor cu carne – meniuri vegane.

Conservatorii cred că bunul mers al lucrurilor rezidă în echilibrul dintre năzuințele fiecăruia, care țin de viața privată, și regulile societății. Conservatorii apără ceea ce, „pe vremea mea” se numea „decența”: nu e treaba mea ce faci tu în viața ta privată, simte-te liber să faci ce ai tu chef atât timp cât e legal, nu am eu dreptul să îți invadez intimitatea. Pe cale de consecință conservatorii ar prefera ca nici intimitatea lor să nu fie invadată.

„Progresiștii” cred că orice aspect al vieții lor private și orice dorință personală sunt izvor de norme care trebuie impuse societății în ansamblul său. Ei cred că orice neîmplinire personală este vina societăți rele, care trebuie schimbată astfel încât societatea, în ansamblul ei, să răspundă (evident pe banii tuturor!) celor mai ciudate mofturi pe care o persoană le poate avea.

Altfel spus, dacă eu azi mă simt fluture, angajatorul să fie obligat să-mi aducă un kil de nectar. Dacă copiii mei sunt vegani, stresați de ideea că oamenii mănâncă carne, cantina școlii, pentru a le produce „starea de bine”, are obligația să interzică carnea.

Spus pe scurt, ei vor ca societatea, prin efortul ei, să suplinească lenea lor în a-și atinge obiectivele, indiferent de cât de ciudate și lipsite de rațiune ar fi acestea.