În Linie Dreaptă: Universităţile îndoctrinării

În cadrul şedinţelor cu Asistenţii Rezidenţi, studenţii universităţii X erau întrebaţi: „Cînd ţi-ai descoperit identitatea sexuală?”. La întîlnirile o

În cadrul şedinţelor cu Asistenţii Rezidenţi, studenţii universităţii X erau întrebaţi: „Cînd ţi-ai descoperit identitatea sexuală?”. La întîlnirile organizate în dormitoarele din căminul studenţesc, studenţii erau constrînşi să îşi declare loialitatea faţă de vederile aprobate de universitate referitoare la rasă, sexualitate şi ecologism. Cînd Y a evidenţiat această îndoctrinare, un purtător de cuvînt al universităţii a apărat „schimbul liber de idei”. Programul a fost anulat cîteva zile mai tîrziu.

Cum pot să vorbească cadrele universitare despre „gîndire critică” în timp ce transformă sălile căminelor studenţeşti în lagăre de re-educare? Desigur, intenţiile au fost cît se poate de bune. Toată lumea este de acord că personalul academic a fost mînat de intenţii bune. Însă n-ar strica dacă profesorii ar fi capabili de gîndire critică şi faţă de propriile supoziţii.

În urma publicării de către Y a materialelor folosite de Asistenţii Rezidenţi, ştim că scopul a fost de a-i educa pe studenţi despre „competenţe” pentru „cetăţenie”, cum ar fi: „Studenţii vor recunoaşte faptul că în societatea noastră există oprimare sistematică”, „Studenţii vor recunoaşte avantajele aduse de înlăturarea sistemelor de oprimare” şi „Studenţii vor fi în stare să utilizeze cunoştintele lor de sustenanţă pentru a-şi schimba obiceiurile zilnice şi mentalitatea de consumator”.

Învăţămîntul a fost definit drept „schimbări specifice de atitudine şi comportament”. Programul se numea un tratament.

Studenţii care au acceptat vederile Asistenţilor Rezidenţi despre diversitate, drepturile homosexualilor (şi, mai subtil, politicile lor) au fost la rîndul lor angajaţi ca Asistenţi Rezidenţi şi pregătiţi în tehnici de convingere a colegilor, astfel încît să accepte dogma de necombătut a programului. Bunăoară termenul de „rasist”, aplicabil oricărui alb — bărbat sau femeie, indiferent de clasă, religie, cultură sau orientare sexuală. În timp, programul a fost perfecţionat şi a devenit mai agresiv. Studenţii din anii superiori evitau participarea la şedinţele de îndoctrinare din dormitor, dar noii sosiţi erau convinşi că prezenţa la astfel de sesiuni era obligatorie.

Cel mai recent supraveghetor al Asistenţilor Rezidenţi este Z, director executiv al firmei Servicii Educaţionale Mondiale. Specialitatea dînsei este, conform paginii web a firmei, „dezvoltarea de conversaţii constructive despre oprimare, printr-o prismă rasială”. Dînsa susţine că munca ei „se adresează interconecţiilor dintre rasism, decalaje de clasă, sexism şi homofobie”.

O descriere a felului în care erau adresate aceste interconecţii este oferită de un student din anul I: „Studenţii erau întrebaţi dacă aprobă iniţiative ca acţiunea afirmativă, sau căsătoriile între homosexuali. Dacă răspunsul era afirmativ, erau încolonaţi de o parte a camerei. Cei care răspundeau negativ erau încolonaţi pe partea opusă a camerei. Celor din urmă nu li se permitea să explice sau să răspundă cu nu ştiu”. Și mai departe: „Chiar dacă studenţii vroiau să discute opţiunile lor, li se spunea că acest exerciţiu era specific gîndit pentru a nu permite dezbaterile, deoarece de multe ori în viaţă nu există ocazia de a-ţi exprima opinia”.

Cazul este real şi contemporan. Am substituit intenţionat cîteva detalii de nume şi geografice. Mai întîi, un mic exerciţiu de imaginaţie. Povestea de mai sus este identică cu genul de îndoctrinare comunistă practicată în România ante ’89. Substanţa diferă puţin, dar intenţiile, metodele şi substratul ideologic sînt aceleaşi. Înlocuieşte „rasă, orientare sexuală, diversitate” cu „origine socială sănătoasă, elemente retrograde şi elemente revoluţionare, formarea omului nou”. „Clasa” şi „oprimarea” sînt concepte perene, nu se schimbă. Între maşina de tocat marxistă prin care a fost trecută România timp de decenii şi maşina de tocat prin care sînt trecute minţile studenţilor din ţara X, diferenţa este minimală. În ţara X, marxismul este adaptat de corpul profesoral la realităţile capitaliste şi democratice ale societăţii gazdă. Studenţii nu sînt pregătiţi să devină revoluţionari, sînt îndoctrinaţi să distrugă matricea culturală a lumii lor, pe care învaţă să o dispreţuiască. Este tot îndoctrinare marxistă, dar mai subtilă. Nu i se spune pe nume şi are loc în numele „liberalismului” şi „progresului”.

Ţara X este SUA, universitatea este cea din Delaware şi acesta e cazul real din care am citat: Indoctrination U: Thought Police At the University of Delaware

Fenomenul nu este restrîns la Universitatea Delaware sau la SUA. Prea multe instituţii de învăţămînt superior din Occident sînt contaminate, mai mult sau mai puţin, de virusul marxismului cultural. Nu de ieri, de azi. De decenii. Intrarea în mainstream a avut loc către sfîrşitul deceniului şase al secolului trecut. Revoltele sociale şi culturale ale generaţiei şaizeciste au fost solul fertil care a permis teoreticienilor obscuri (pînă la acea vreme) ai unei şcoli marxiste germane cu un pedigriu vechi şi tumultuos — este vorba despre Şcoala de la Frankfurt — să găsească acceptare, celebritate şi influenţă pe o scară inimaginabilă anterior. Marx şi Freud fuzionaseră anterior în tratate academice pentru circuitul închis şi restrîns al teoreticienilor radicali, dar acest cocktail a devenit cu adevărat exploziv abia odată cu asimilarea nihilistică de către o întreagă generaţie. Muzica şi drogurile psihedelice şi-au găsit un corespondent filozofic pe măsură. Cele mai influente vedete ale culturii pop inaugurate în acea perioadă nu au fost muzicienii intraţi în panteonul legendelor după glorioase supradoze de heroină sau sufocări în propria vomă. Adevăratele vedete populare au fost o serie de bătrînei al căror geniu a constat în transformarea unei filozofii greoaie şi invalidate de istorie, într-un set de idei simple, modulare şi sexy.

Relativismul cultural şi multiculturalismul, încurajarea comportamentului deviant, segregarea culturală, rasială, etnică a minorităţilor, încurajarea autovictimizării si a cultului victimei la mîna unei majorităţi malefice invariabil identificată cu rasa caucaziană şi cultura de extracţie creştino-iudaică, instituirea principiului discriminării drept criteriu major de critică socială, istorică, literară şi postularea toleranţei nediferenţiate drept panaceu obligatoriu al maladiilor create de discriminarea reală sau imaginară, anti-capitalismul şi exaltarea soluţiilor statiste, ecologismul înţeles drept pîrghie de control economică şi socială, transnaţionalismul progresivist scurt-circuitînd statul naţiune şi mecanismele democratice prin favorizarea organismelor transnaţionale de decizie, îngrădirea libertăţilor în numele protejării sensibilităţilor de orice fel, pacifismul calp şi impotent furnizînd o excelentă sursă de legitimitate pentru orice regim autocrat… Acest sumar cuprinde doar cîteva elemente cheie ale ideologiei în vogă în Occident, o ideologie predată în numeroase instituţii de învăţămînt superior.

Despre acest aspect este vorba în filmul documentar care urmează. Indoctrinate U este un documentar realizat în 2007, prezentînd absurdităţile care abundă în numeroase şcoli americane şi felul în care mediul academic s-a transformat dintr-o piaţă liberă a ideilor într-o cămaşă de forţă ideologică.

În cuvintele unui profesor, sumarizînd starea de fapt actuală:

Cred că atitudinea dominantă a fost, de-a lungul timpului, mimează aprobarea de dragul non-confruntării. Nimeni nu a vrut să confrunte acest grup, se temeau de urmări, se temeau de represalii… și astfel au fost puse la punct câteva modalități ridicole de a le da satisfacție.

Acesta este un formular de curs, pe care fiecare profesor trebuie să-l completeze înainte de a propune o nouă oră de curs.

„Includeți o descriere a modului în care sunt tratate subiectele cursului, pentru a dezvolta o cunoaștere și înțelegere a problemelor legate de rasă, clasă și gen”.

E vorba despre toate cursurile, nu doar despre sociologie, sau științe politice. E vorba și despre fizică, sau matematică… Am o prietenă aici, care predă horticultură ornamentală, și care a trebuit să explice cum va dezvolta o cunoaștere a rasei, de clasă și a problemelor de gen în cadrul cursului ei despre grădinărit.

Mie mi s-a părut un afront la orice fel de noțiune referitoare la libertatea academică. Am fost, desigur, denunțat ca rasist, sexist, homofob, etc.

Dacă studenții pot fi convinși în legătură cu câteva idei de bază despre natura realității, atunci devine posibil ca acest proiect de inginerie socială să reușească.

Documentarul Universitățile Îndoctrinării face parte din bibliografia necesară pentru înțelegerea spălării pe creier instituționalizate. În cazul tinerilor e mai degrabă vorba despre o formare timpurie care deformează. Apoi acești tineri intră în viața adultă ca agenți de nădejde ai schimbării și progresului, iar unii dintre ei devin cadre profesioniste nonguvernamentale… așadar obiective și echidistante.

Surse de informare: