HomePulsul Comunității

IN MEMORIAM: Dumitru “Dima” Braga (26 dec. 1986 – 5 ian. 2020) APEL COMUNITAR

IN MEMORIAM: Dumitru “Dima” Braga (26 dec. 1986 – 5 ian. 2020) APEL COMUNITAR

Cu adâncă durere în sufletele noastre pricinuită de trecerea din viață mult prea prematură a colegului și prietenului nostru drag Dumitru Braga, în ur

Cu adâncă durere în sufletele noastre pricinuită de trecerea din viață mult prea prematură a colegului și prietenului nostru drag Dumitru Braga, în urma unui atac de cord, la numai 33 de ani, transmitem informațiile ce urmează tuturor celor ce l-au cunoscut și au dorința de a-și arăta respectul pentru ultima oară.

Deoarece părinții și soția, sfâșiați de durerea decesului prematur al lui Dima, au hotărât ca trupul neînsuflețit să-i fie transportat la vatra părintească pentru a fi înmormântat acolo, apelăm la căldura voastră sufletească a fiecăruia și vă rugăm să întindeți o mână de ajutor, alături de noi, și să facem împreună posibilă împlinirea dorinței familiei îndoliate. Vă îndemnăm să folosiți fără ezitare linkul de mai jos prin platforma GoFundMe, unde puteți posta și un mesaj de condoleanțe.

Noi, colegii de la Compass Holding, l-am cunoscut mai îndeaproape pe Dima în ultimele aproximativ 3 luni, de când s-a alăturat cu mult entuziasm echipei noastre. De la bun început ne-a inspirat încredere și a dovedit seriozitate și profesionalism. A muncit alături de noi cu multă sârguință și s-a integrat foarte rapid în echipa noastră. Deși nu am avut o relație de coechipieri longevivă, ne-am atașat de el și ne-am construit speranțe și idealuri împreună, realizându-i capacitatea și potențialul. Mărețele lui vise – și ale noastre, au fost frânte pe neașteptat în ziua de 5 ianuarie când un atac de cord i-a întrerupt pulsul curmându-i viața. Cuvintele ne sunt de prisos și nici nu reușesc să exprime tristețea ce o trăim realizând faptul că numai cu câteva zile în urmă i-am celebrat împreună frageda-i vârstă de 33 de ani, și că în Ajun de Crăciun – după ritul vechi, de-acasă în Moldova, părinții lui au primit cea mai groaznică veste ca părinți. Dumnezeu să mângâie durerea lor și a colegei noastre Cristina, soția lui Dima.

Cei ce doresc și au posibilitatea să își ia rămas bun de la cel ce a fost Dumitru (Dima) Braga, și să ofere un mesaj de condoleanțe în persoană soției și prietenilor apropiați, pot face acest lucru în seara zilei de JOI 9 ianuarie, între orele 4pm – 8pm, la casa de funerarii “Overman Jones Funeral Home & Cremation Services” de la adresa 15219 Joliet Rd, Plainfield IL 60544, unde va avea loc comemorarea lui Dima.

Colegii de la Compass Holding
Burr Ridge, Illinois

 Ajutor pentru Repatrierea lui Dumitru Braga! 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0