HomeActualități Americane

În scandalul Trump-Rusia, toate drumurile duc la Hillary Clinton și Barack Obama

În scandalul Trump-Rusia, toate drumurile duc la Hillary Clinton și Barack Obama

Foto: White House Vorbeam recent despre relatarea fostului procuror american Brett Tolman, care afirma că Obama, Biden, Hillary Clinton, Brennan, C

Foto: White House

Vorbeam recent despre relatarea fostului procuror american Brett Tolman, care afirma că Obama, Biden, Hillary Clinton, Brennan, Comey, Clapper și prietenii săi au colaborat pentru a-l compromite pe Donald Trump „chiar sub ochii noștri“. Acum, o știre de ultimă oră completează în mod șocant acest scenariu, analizează Mike Huckabee.

Îi mulțumim lui Dan Bongino pentru că, deși nu a enunțat concluzia punerii cap la cap a câtorva noi detalii – noi o formulasem deja, măcar a trasat cu îndrăzneală un fir care le leagă în mod indubitabil.

Știm de multă vreme că președintele Obama a fost informat de directorul CIA, John Brennan, în iulie 2016, cu privire la Înșelătoria Rusia (acest lucru se poate citi acum la pagina 81 a Raportului Durham) și că știa foarte bine că Hillary a creat povestea falsă a „coluziunii“ Trump-Rusia pentru a distrage atenția de la propriul scandal cu e-mailurile înainte de alegerile din noiembrie.

Am știut, de asemenea, că Obama era implicat în scandalul lui Hillary, deoarece aceasta și-a folosit contul personal, nesecurizat de e-mail – pe care se pare că l-a utilizat pentru a-și desfășura toate treburile de la Departamentul de Stat, indiferent de nivelul de confidențialitate – pentru a comunica cu el. Era deci și în interesul lui Obama să distragă atenția de la scandalul cu Hillary. Așa că a ajutat-o să promoveze înșelătoria cu Rusia, știind că era o minciună fabricată.

Reamintim că orice cont folosit pentru a comunica cu Obama pe Blackberry trebuia să fie ceea ce se numește „whitelisted“ – pus în mod deliberat pe lista persoanelor care îl puteau contacta. Acest lucru îl face White House Communications Agency la solicitarea președintelui.

Obama sigur știa că ea nu comunica cu el prin intermediul unui canal oficial și că a configurat acest sistem pentru a se sustrage oricărui control, în special prin intermediul solicitărilor FOIA și al unor potențiale procese. Dacă Hillary cea șireată s-ar fi dus la fund din cauza acestui scandal grav privind e-mailurile, același lucru pățea și el.

Citește și Ancheta FBI privind presupusele legături dintre Donald Trump şi Rusia, desființată de un procuror special

Bongino nu a menționat acest lucru, dar este evident că cineva care pur și simplu trebuie să fi știut tot timpul despre aranjamentul „special“ al lui Hillary era Jake Sullivan. Iată cele mai relevante aspecte din biografia sa profesională:

  • Director de politici în timpul președintelui Obama
  • Consilier pe probleme de securitate națională al lui Biden, pe atunci vicepreședinte
  • Adjunctul șefului de cabinet al secretarului de stat Hillary Clinton (de reținut!)
  • Consilier politic principal al campaniei Hillary Clinton în 2016
  • Consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Biden (funcție pe care încă o deține.

La începutul carierei, a lucrat și pentru Strobe Talbott, prietenul lui Clinton, pe atunci la Centrul Yale pentru Studiul Globalizării). Se pare că Sullivan a fost alături de Obama, Hillary și Biden pe parcursul relației lor întortocheate în DC.

Acest lucru ar explica de ce Hillary a trebuit să fie exonerată de răspunderea pentru scandalul e-mailurilor sale. Scopul nu era de a o proteja doar pe ea, ci și pe Obama. Iar la vremea respectivă, Obama îl avea și pe camaradul său Eric Holder la conducerea Departamentului de „Justiție“, precum și pe James Comey la conducerea FBI. Un adevărat zid de securitate.

Potrivit raportului Durham, chiar și după ce Brennan a informat FBI-ul referitor la manevra lui Hillary, aceștia au demarat totuși investigația privind campania Trump, care mai târziu, după ce Trump a fost ales, s-a transformat în investigația procurorului special Mueller, despre care acum știm că a fost o mascaradă totală. Abia în octombrie 2017, Devin Nunes, pe atunci reprezentant al statului California și director al House Intelligence Committee, a dezvăluit implicarea lui Hillary în elaborarea „dosarului“ Steele.

(Potrivit relatărilor Breitbart News, Comey și Clapper au continuat să perpetueze minciuna până în 2019, iar apoi au ajutat să pună la cale planul de discreditare a știrii despre laptopul lui Hunter Biden publicat de New York Post, susținând că este vorba de „dezinformare rusă“).

Bongino crede, de asemenea, că se pregăteau să o introducă pe Michelle în cursa prezidențială și că nu își permiteau ca imaginea lui Barack să fie afectată de scandalul lui Hillary. Acesta este un alt motiv pentru a continua să îl țină sub preș.

Citește și Singura campanie din 2016 care a complotat cu rușii a fost cea a lui Hillary Clinton

Recenta apariție a lui Nunes în emisiunea Mariei Bartiromo este revelatoare. (Este, de asemenea, revelator să urmăriți un clip din 2020 în care Valerie Jarrett se eschivează cu măiestrie de la întrebările privind scandalul e-mailurilor). Nunes declară că raportul Durham „pare a fi piatra funerară a sistemului de justiție“. Reamintim că datorită unei cereri FOIA din partea organizației Judicial Watch privind rolul lui Hillary în scandalul Benghazi am aflat despre serverul privat de e-mail al acesteia. Dacă nu ar fi obținut e-mailuri care aveau adresa ei personală de e-mail în loc de adresa oficială a Departamentului de Stat, probabil că nu am fi aflat niciodată de planul pus la cale.

Faptul că avea propriul server de e-mail privat a fost modul în care a evitat monitorizarea traficului de influență desfășurat sub acoperirea Fundației Clinton, iar președintele Obama cu siguranță știa. Judecătorul Royce Lamberth a caracterizat utilizarea de către aceasta a unui server privat ca fiind „una dintre cele mai grave infracțiuni recente privind transparența guvernamentală“. Dar FBI a renunțat brusc la ancheta asupra Fundației Clinton în august 2021, iar Departamentul de Justiție a clasat-o apoi în mod oficial.

Noutatea în acest caz este că, odată ce ancheta a fost sistată în mod oficial, toate dovezile au fost, potrivit The New York Times, „returnate sau distruse în alt mod“. Cât de convenient pentru Hillary, despre care se știe că a distrus o mulțime de dovezi de-a lungul timpului și probabil că i-a prins bine ajutorul.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0