HomeCultură

În urmă cu 50 de ani, oamenii pășeau pentru ultima dată pe Lună

În urmă cu 50 de ani, oamenii pășeau pentru ultima dată pe Lună

Pe 13 decembrie se împlinesc 50 de ani de la ultima aselenizare realizată de omenire. În acea zi, astronauții de pe Apollo 17, Eugene „Gene“ Cernan și

Pe 13 decembrie se împlinesc 50 de ani de la ultima aselenizare realizată de omenire. În acea zi, astronauții de pe Apollo 17, Eugene „Gene“ Cernan și Harrison „Jack“ Schmitt au întreprins a treia și ultima lor aventură în afara modulului lunar „Challenger“.

Ronald Evans a rămas pe orbita lunară în naveta de comandă/serviciu „America“, fotografiind soarele și stelele, explică G.W. Thielman pentru The Federalist.

Dintre cei 24 de americani care au călătorit atât de departe de Pământ, 10 sunt încă în viață astăzi. Dintre aceștia, jumătate au coborât pe solul lunar și și-au lăsat acolo amprenta piciorului. Doar patru din ei mai sunt și azi printre noi, printre care Schmitt, singurul geolog rămas în viață. (Evans a decedat în 1990, iar Cernan în 2017).

Încetarea voluntară a acestor misiuni – la mai puțin de cinci ani de la marea realizare – ne amintește cu melancolie de oportunitățile ratate. Dar, pe de altă parte, poate că acea abilitate pierdută nu era atât de importantă. La urma urmei, ne-a reamintit fostul guvernator al New York-ului, Andrew Cuomo, în urmă cu câțiva ani, țara noastră „nu a fost niciodată atât de măreață“.

Unii dintre noi sunt de altă părere.

Citește și 50 de ani de la primul pas pe lună

Pe emblema Apollo 17 apare zeul grec al soarelui, Apollo din Belvedere, sub forma unui chip aurit, un vultur stilizat, luna, Saturn și o galaxie spiralată. În jurul marginii gri este brodat „APOLLO XVII“ și numele de familie ale astronauților.

Toate misiunile Apollo cu echipaj uman (cu excepția misiunii Apollo-Soyuz) au utilizat în denumire fie cifre romane, fie cifre hindus-arabe, și majoritatea și-au inclus echipajul, excepțiie făcând Apollo 11 și Apollo 13.

Dintre misiunile cu echipaj uman în care au fost utilizate navete spațiale Apollo, cinci au fost lansate cu ajutorul rachetei Saturn IB: Apollo 7, Skylab 1, Skylab 2, Skylab 3 și Apollo 18 (care a andocat cu Soyuz 19 în prima și singura misiune orbitală comună americano-sovietică).

Restul au fost lansate cu impresionanta Saturn V, cu o forță de propulsie de 4.000 de tone, între 1968 și 1972. Saturn V a lansat prima stație spațială americană „Skylab“ în 1973.

Două articole despre Apollo 11 oferă o scurtă prezentare generală a istoricului rachetei Saturn V. Șase misiuni au aterizat cu succes pe Lună, iar una (Apollo 13) a trebuit să abandoneze. Apollo 17 nu numai că a încheiat programul, dar a fost și singura lansare pe timp de noapte. Imaginea impresionantă a unei torțe aprinse ridicându-se în sus spre cerul întunecat demonstrează capacitatea de creație a oamenilor atunci când li se încredințează o sarcină herculeană.

Apollo 17 a fost al treilea și ultimul zbor spațial al fostului pilot de Marină, Cernan. Anterior, el zburase cu Gemini 9A pentru a exersa întâlnirea și andocarea și cu Apollo 10 ca repetiție generală pentru prima aselenizare.

Aceasta a fost prima și singura misiune spațială pentru Evans și Schmitt, cel din urmă reprezentând ulterior statul New Mexico ca senator, între 1977 și 1983.

După lansarea din Florida, la o jumătate de oră după miezul nopții, pe 7 decembrie, navele spațiale Apollo 17 „America“ și „Challenger“ au andocat și au intrat pe orbita lunară trei zile mai târziu.

Modulul lunar „Challenger“, avându-i la bord pe Cernan și Schmitt, a aterizat pe Lună pe 11 decembrie, în valea Taurus-Littrow, la marginea sud-estică a zonei Mare Serenitatis (adică Marea Serenității).

La scurt timp după aceea, Cernan și Schmitt au ieșit din navetă pentru a înfige steagul american și a explora. Misiunile Apollo 15, 16 și 17 au transportat un rover lunar care a extins considerabil distanța pe care s-au deplasat astronauții, cu peste patru mile și jumătate de la locul de aterizare. Aceștia au efectuat trei călătorii de explorare, fiecare dintre ele durând mai mult de șapte ore.

Cernan și Schmitt au instalat în zona de aselenizare kit-ul Apollo Lunar Surface Experiments Package (ALSEP), alcătuit din instrumente alimentate cu energie nucleară. Măsurătorile pe care acestea le făceau includeau gravimetrie pentru a cartografia distribuția materiei pe baza densității sale, spectrometrie de masă pentru a examina compoziția atmosferică și seismometrie pentru a detecta cutremurele. Alte dispozitive investigau particulele de praf și emisiile termice din nucleul corpului ceresc.

ALSEP a continuat să furnizeze date științifice până în 1977, când recepționarea transmisiunilor a fost suspendată din motive financiare. Și Roverul a participat la realizarea a diverse experimente, fiind dotat inclusiv cu instrumente pentru a studia proprietățile electrice ale rocilor.

Au fost colectate peste 240 de kilograme de roci lunare și eșantioane de sol din 22 de locații, care au fost aduse pe Pământ pentru analize amănunțite.

După lansarea unității superioare a modulului lunar de pe suprafața Lunii, în seara zilei de 14, Evans a andocat modulul de comandă pentru ca Cernan și Schmitt să se poată reuni cu el. Pe data de 17, Evans a ieșit în exteriorul modulului de comandă pentru a prelua echipamentul de măsurare (printre care camere, un spectrometru și un altimetru) din compartimentul de instrumente al modulului de serviciu.

Astronauții au detașat modulele de comandă și lunar, iar „America“ a părăsit orbita lunară pentru a se întoarce acasă, după care modulul de serviciu s-a separat. La reintrarea în atmosfera terestră, modulul de comandă s-a scufundat în Oceanul Pacific. Acesta a fost recuperat de portavionul U.S.S. Ticonderoga (CVS-14) pe 19 decembrie, același portavion pe care Evans a servit ca pilot naval înainte de a se alătura NASA.

Astfel s-a încheiat ultima misiune din cadrul programului american de aselenizare cu echipaj uman.

În scena finală a filmului „Apollo 13“, cu Tom Hanks în rolul astronautului Jim Lovell, acesta se întreabă: „Când vom merge din nou, și cine va fi cel care o va face?“. Ce planuri au Statele Unite pentru a se întoarce în sfârșit în acea „pustietate magnifică“, după cum o numește astronautul Buzz Aldrin?

Citește și NASA stabilește data de lansare a rachetei Artemis, un prim pas spre întoarcerea oamenilor pe Lună

În prezent, NASA alocă resurse pentru programul Artemis. Acesta include nava spațială Orion care va fi lansată cu ajutorul Space Launch System ce rivalizează cu venerabila Saturn V în ceea ce privește forța de propulsie la sol. Această limită de greutate ar putea fi depășită în curând de uriașa „Starship“ proiectată și construită de SpaceX.

Se așteaptă ca Artemis să readucă omul pe orbita lunară în cadrul celei de-a doua misiuni a sa, înainte de jumătatea anului 2024. Mai târziu în acel an, energia electrică și tot ce e necesar vieții vor fi susținute de Gateway, o platformă de andocare modulară care va fi introdusă pe bucăți pe o orbită eliptică polară în jurul Lunii cu ajutorul Falcon Heavy produs de SpaceX.

Presupunând că acest program ambițios va fi respectat, o aselenizare planificată a avea loc în regiunea polară sudică ar putea fi pusă în practică prin cea de-a treia misiune în anul următor. Printre modulele concepute pentru aterizarea pe Lună se numără o navă SpaceX Starship modificată și proiecte independente ale celor de la Blue Origin și Dynetics. Oamenii vor putea astfel să ajungă din nou pe suprafața celui mai apropiat corp celest.

Unii critici s-ar putea plânge că fondurile cheltuite pentru revenirea pe Lună ar trebui să fie în schimb utilizate pentru a reduce din problemele cu care ne confruntăm pe Pământ. Astfel de afirmații sună mai degrabă egoist, având în vedere prioritățile politice trecute și prezente.

Costul total al proiectului Apollo la valoarea actuală a dolarului este aproximativ același cu cel din trecut. Conflictul din Vietnam și Războiul împotriva sărăciei le-au depășit pe ambele.

Care dintre aceste acțiuni și-a atins cu succes obiectivele? Cel căruia narcisiști cu studii universitare în facultăți Ivy League nu i-a pus bețe în roate. Cu obiective clare și realizabile, cei care știu să îndoaie metalul și să calculeze momentele de inerție pot realiza opere uimitoare de inginerie și pot extinde orizonturile cunoștințelor noastre științifice.

Președintele Kennedy a implorat America să întreprindă această acțiune îndrăzneață, întrebând în mod satiric „De ce să mergem pe Lună?“ în cadrul discursului susținut la Universitatea Rice.

Exploratorul norvegian Fridtjof Nansen a încapsulat acest imperativ prin observația sa referitoare la curiozitatea antropologică: „Istoria rasei umane este o luptă continuă pentru a ajunge de la întuneric la lumină. Prin urmare, nu are niciun rost să discutăm despre rostul cunoașterii; omul vrea să știe mai multe, și când încetează să mai caute acest lucru, nu mai este om“.

Geneza 1:28 ne spune să supunem lumea în care trăim, prin explorare și tehnică, iar Luna aparține umanității. Iată de ce trebuie să continuăm cu astfel de misiuni.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0