Încrederea americanilor în economia Statelor Unite a consemnat în septembrie cea mai mare creștere din ultimii 17 ani, pe fondul îmbunătățirii condiți
Încrederea americanilor în economia Statelor Unite a consemnat în septembrie cea mai mare creștere din ultimii 17 ani, pe fondul îmbunătățirii condițiilor de pe piața muncii, dar se află înca sub nivelul anterior pandemiei de coronavirus, care s-a declanșat la începutul acestui an, transmite Reuters, preluat de Ziare.com
Avansul încrederii raportat marți de Conference Board a avut loc în pofida revenirii la creșterea cazurilor de coronavirus în unele regiuni ale țării și a scăderii sprijinului guvernului pentru companii și pentru șomeri.
„În timp ce datele de astăzi par să fie la prima vedere un rezultat fantastic, trebuie să rămânem precauți, având în vedere dovezile mixte din alte surse”, a declarat James Knightley, economist șef pe probleme internaționale la ING în New York.
Indicele privind încrederea consumatorilor calculat de Conference Board a urcat în septembrie cu 15,5 puncte, la 101,8 puncte, înregistrând cea mai mare creștere după aprilie 2003.
Economiștii intervievați de Reuters au anticipat că indicele va urca la 89,5 puncte. În februarie, indicele a fost de 132,6 puncte.
„Nivelul ridicat al încrederii reflectă reluarea activităților economice, dar și succesul politicilor de protecție față de impactul activităților pierdute. Nu este momentul să deschidem porțile. Scoate în evidență impactul mai mic al recesiunii”, a explicat Steve Blitz, economist șef la TS Lombard in New York.
Un raport separat publicat marți de Departamentul pentru Comerț a arătat că deficitul comerțului cu bunuri a crescut în august, importurile crescând pentru că firmele și-au refăcut stocurile epuizate la începutul pandemiei.
Acest lucru nu a modificat așteptările privind un avans record al PIB-ului în trimestrul al treilea, după ce producția economică s-a prăbușit în perioada aprilie-iunie, cel mai mult după 1947.
Tribuna.US
COMMENTS