Potrivit ABC News, „nimeni nu știe” cum un copil de 6 ani din Newport News, Virginia, a intrat în posesia armei mamei sale și și-a împușcat învățătoar
Potrivit ABC News, „nimeni nu știe” cum un copil de 6 ani din Newport News, Virginia, a intrat în posesia armei mamei sale și și-a împușcat învățătoarea de clasa întâi. Acest lucru s-a întâmplat în ianuarie, dar documentele judiciare publicate în august au readus acest caz la suprafață. Potrivit relatărilor, copilul „avea de ceva timp probleme emoționale extreme” care au fost trecute cu vederea de școală până la împușcături, potrivit The Washington Stand.
Incidentele de acest fel au crescut din 2020. Datele federale publicate recent au arătat că „rata crimelor comise de adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, a sărit tragic cu 22%”.
Raportul a continuat: „Milioane de copii trăiesc în sărăcie. Cei mai mulți dintre ei nu beneficiază de supraveghere parentală cu normă întreagă la domiciliu, care să le ghideze dezvoltarea. Acești copii nu vor rămâne tineri și impresionabili pentru mult timp. Ca urmare, ne vom confrunta probabil cu un viitor val de violență în rândul tinerilor care va fi chiar mai rău decât cel din ultimii zece ani”.
Printre cele mai șocante exemple se numără cel al unui copil de 11 ani din Apopka, Florida, care ar fi împușcat doi dintre colegii săi de echipă de 13 ani în timpul unei dispute legate de o pungă de chipsuri. Într-un alt caz, un elev de 15 ani din Flint, Michigan, a aruncat un scaun în profesoara sa, lăsând-o inconștientă.
Pentru fostul șef al poliției din Detroit, James Craig, o mare parte din această creștere a comportamentului infracțional al tinerilor poate fi atribuită unei „schimbări societale care se îndepărtează de familie, de comunitate și de eliminarea măsurilor de descurajare folosite în mod tradițional pentru a limita comportamentul rău”, a declarat el pentru The Epoch Times.
El a explicat cum o mare parte din violența în rândul tinerilor provine de la copiii expuși ei înșiși la violență din partea membrilor familiei care fac parte din bande sau la acțiuni ilegale întreprinse de părinți, inclusiv diverse legături cu casele monoparentale.
Craig a subliniat modul în care tendința de relaxare a urmăririlor penale în marile orașe „a contribuit la criză”, deoarece mulți copii „văd mulți dintre acești tineri care se angajează în furturi cu amănuntul la scară largă… și știu că, în situația puțin probabilă în care vor fi prinși, va fi doar o palmă peste mână”.
Deși există mulți factori, experții au început să evidențieze legăturile cu spiritualitatea și destrămarea familiei. Meg Kilgannon, senior fellow pentru studii în domeniul educației la Family Research Council, a comentat pentru The Washington Stand:
„Dezintegrarea societății sub forma violenței asupra copiilor are loc din cauza dezintegrării familiei”. Ea a explicat cum ratele ridicate ale divorțurilor și cuplurile care au copii fără să se căsătorească sunt exemple ale acestei deteriorări.
„Acesta este jalea jalnică a unei culturi care strigă după Dumnezeu”, a adăugat ea, chiar dacă cultura pare să aibă o „determinare încăpățânată de a-L respinge pe Dumnezeu și realitatea adevărului obiectiv”. Cu toate acestea, pentru Kilgannon, respingerea lui Dumnezeu și a adevărului obiectiv reflectă schimbarea pe care am văzut-o în „prioritățile adulților”, iar această schimbare îi determină pe copii să comită „acte de depravare”. Dar ea a subliniat: „În căutarea justiției pentru aceste tipuri de crime, nu trebuie să pierdem din vedere copilăria lor”.
Potrivit lui Owen Strachan, membru senior la Centrul pentru viziune biblică din cadrul FRC, la destrămarea familiei se adaugă destrămarea masculinității și lipsa taților.
„Absența taților în multe case este un factor major în acest haos social”, a declarat el pentru TWS. Bărbații tineri sunt deosebit de vulnerabili la comportamente rele atunci când nu există un tată în casă, a adăugat el. Acești băieți au adesea o furie care „explodează fără control și se răzbună pe lumea din jurul lor”.
Strachan a subliniat că nu există nicio scuză pentru acest comportament: „Dar este o realitate în lumea noastră”. Să navighezi între copiii agresori și copiii victime nu este o sarcină simplă, a precizat Kilgannon.
„O parte a recuperării din această situație este încercarea de a reabilita copilul agresor în speranța că viața sa de adult va fi una morală și dreaptă. Acest lucru nu înseamnă că nu reușim să îi protejăm pe ceilalți de a fi victime – trebuie să le facem pe amândouă în același timp”.
Tribuna.US
Foto: Milad Fakurian/Unsplash
COMMENTS