Democrații care au dat tonul demonizării poliției în 2020 probabil că răsuflă ușurați la gândul că răzbunarea politică din 2022 a implicat doar pierde
Democrații care au dat tonul demonizării poliției în 2020 probabil că răsuflă ușurați la gândul că răzbunarea politică din 2022 a implicat doar pierderea majorității în Camera Reprezentanților. Însă Washington Post a publicat recent un articol sumbru care amintește că, deși alegerile s-au încheiat, americanii încă suportă consecințele tragice ale unei rate record a infracțiunilor violente.
Ar fi și mai util dacă editorii publicației ar preciza clar numele oficialilor responsabili pentru suferința poporului, analizează James Freeman pentru WSJ.
Potrivit The Post:
„În ultimii trei ani, rata omuciderilor la nivel național a atins cel mai înalt nivel din ultimele decenii. Acest vârf a coincis cu debutul pandemiei de coronavirus: rata omuciderilor a crescut cu aproape 30% în 2020 și a rămas ridicată și în anul următor, potrivit unei baze de date a Washington Post creată pentru a ține evidența victimelor.
Chiar și în prezent, când valul s-a mai domolit, rata omuciderilor depășește nivelurile de dinainte de pandemie“.
The Post menționează prețul îngrozitor reprezentat de valul de crime pentru victime și familiile acestora și adaugă:
„Crimele comise cu arme de foc afectează în mod disproporționat persoanele de culoare, în special bărbații de culoare. Date privind victimele, colectate din fiecare oraș analizat, arată că persoanele de culoare au reprezentat peste 80% din totalul victimelor omuciderilor pe 2020 și 2021.
Și cu toate că datele arată că decesele cauzate de arme de foc au crescut la nivelul întregii țări, câteva orașe ocupă primele poziții.
The Post a vizitat nouă dintre aceste locuri, în care s-au înregistrat recent unele dintre cele mai crescute rate ale omuciderii din națiune“.
Este doar o coincidență faptul că primarii tuturor acestor nouă orașe sunt democrați? Articolul the Post nu face această legătură, ci menționează doar că respectivele orașe „sunt majoritatea localizate în zona de sud și Midwest“. Hmm.
Există o veche zicală care spune că o problemă bine definită este pe jumătate rezolvată. Din păcate, în acest caz, felul în care the Post prezintă știrea i-ar putea face pe unii cititori să tragă bizara concluzie că infracționalitatea violentă este în mare parte un fenomen al jurisdicțiilor conduse de republicani.
Întâmplător, mai mulți democrați, printre care și guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, au apelat în ultima vreme la rețelele de socializare pentru a promova exact această teorie dubioasă.
Din fericire pentru editorii Post, dornici să adauge pe viitor un context important la știrile pe care le relatează, aceștia îl pot consulta pe editorialistul lor Marc Thiessen, care a infirmat recent afirmațiile democraților privind „problema criminalității din statele republicane“, pe baza cifrelor privind omuciderile din mai multe state care tind să voteze republican. Thiessen scria:
„În majoritatea dintre aceste state republicane, ratele ridicate ale criminalității sunt determinate de violența letală din orașele democrate.
Să luăm exemplul statului Missouri. Da, aici s-a votat pentru Trump. Dar statul găzduiește, de asemenea, două dintre cele mai periculoase orașe din SUA – St. Louis și Kansas City – ambele conduse de democrați.
La începutul acestui an, CBS News a făcut o analiză a „orașelor americane cu cea mai ridicată rată a mortalității“ bazat pe cele mai recente date FBI și alte date privind criminalitatea.
În 2019, a constatat că în St. Louis s-a înregistrat cea mai mare rată a criminalității din întreaga națiune… marea majoritate a omuciderilor din Missouri au avut loc în orașele conduse de democrați.
Același lucru este valabil și pentru Louisiana, care include două dintre cele mai letale orașe ale țării, conduse de democrați: Baton Rouge, care, în 2019, se clasa pe locul 6 în ceea ce privește rata criminalității, cu 31,72 crime la 100.000 de locuitori, și New Orleans, care ocupa poziția a șaptea, cu 30,67 de omucideri la 100.000 de locuitori.
Fără aceste orașe, rata criminalității din stat ar scădea semnificativ.
Și asta nu e tot. Rata omuciderilor din Tennessee era influențată negativ de Memphis, oraș condus de democrați, care s-a clasat pe locul nouă în țară, cu 29,21 omucideri la 100.000 de locuitori…“
Și avem acum articolul the Post care relatează violențele din St. Louis, Baton Rouge, New Orleans, Memphis și în alte locuri conduse de primari aparținând aceluiași partid politic, care nu este specificat.
Când cetățenii caută soluții pentru a pune capăt vărsării de sânge, este esențial să examinăm cine se află la conducerea orașului și ce politici susține.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS