Ioan Andone dă cărțile pe față după 30 de ani (I)

Ioan Andone dă cărțile pe față după 30 de ani (I)

Handbal: Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare all-time la Campionatele Europene
Irina Begu și Monica Niculescu, campioane la Hua-Hin
Simona Halep, reacție după scandalul făcut de Serena Williams la US Open: Regulile sunt reguli
Bogdan Stelea vorbește despre România ‘94 și eliminarea cu Suedia
Mihaela Buzărnescu a câştigat primul său titlu WTA din carieră, la San Jose

Ioan Andone a șocat în 1989: de nervi că Dinamo pierdea un derby, l-a jignit pe fiul dictatorului. A fost suspendat trei luni, după care Ceaușescu l-a invitat „să trădeze“, să treacă din Ștefan cel Mare în Ghencea.

În martie 1989, când nimeni din România nu anticipa Revoluția, Ioan Andone a îndrăznit să-l sfideze pe Valentin, fiul lui Nicolae Ceaușescu și patron al Stelei. Ando marcase într-un derby în care „câinii“ rămăseseră în 9. Au rezistat în inferioritate până în minutul 88, când Balint a marcat golul victoriei „militarilor“.

De nervi, Andone a făcut gesturi obscene către tribuna oficială în care se afla Valentin. „Ioan Andone a fost exclus din viața sportivă“, s-a anunțat a doua zi. Până la urmă, familia Ceaușescu a înmuiat pedeapsa, dinamovistul a stat doar trei luni. El povestește amănunțit episodul acela și rivalitatea fantastică la care ajunsese duelul Dinamo-Steaua.

Domnule Andone, credeți că Dinamo din 1989 avea potențialul să egaleze performanța Stelei ‘86, să câștige Cupa Campionilor Europeni?
Eu zic că da. Erau foarte mulți tineri. Care eram bătrânii? Klein avea 31 de ani, eu aveam 30, Rednic avea 28. Vaișcovici, 26 sau 27. Sabău, Lupescu, Mateuț și Lupu la mijloc, cu Timofte rezervă. Răducioiu cu Vaișcovici în atac, iar în apărare, eu cu Rednic în centru, Mihăescu pe dreapta și Klein în stânga. Și Stelea în poartă. Am jucat „sfert“ cu Sampdoria în Cupa Cupelor în ‘89, pe urmă semifinală cu Anderlecht în ‘90. Și erau mulți tineri, echipa ar fi crescut mult.

Sampdoria, care avea să devină campioana Italiei și să joace finală de Cupa Campionilor, v-a scos fără să pierdeți, 1-1 și 0-0 au fost rezultatele.
Și cum ne-au eliminat! Am avut 1-0 la București, ne-a egalat Vialli pe final. A greșit Alexandru Nicolae, a vrut să degajeze în lung de linie și a băgat-o în centru, le-a dat-o italienilor. În retur, care s-a jucat la Cremona, a fost 0-0, a ratat Răducioiu o ocazie mare de tot. Eu n-am jucat în retur, eram suspendat.

Cum se construise acea formulă?
Lucescu a creat echipa în patru ani, între 1986 și 1990. În timpul ăsta a schimbat aproape tot lotul, am mai rămas doar eu și Rednic. El a preluat echipa cu: Orac, Babi Stănescu, Nicușor Vlad, Țălnar, Movilă, Dragnea, Augustin, Alexandru Nicolae. Custov plecase exact când a venit Lucescu. A schimbat aproape toți jucătorii până a creat formula din ‘90. Federația îi impusese lui Mircea în ‘86: ori rămânea la națională, ori la Dinamo, nu în ambele locuri. Și el a ales să fie la Dinamo.

Avea vreo rețetă Lucescu?
Avea niște principii de joc de la care nu se abătea, programa un anumit fel de construcție. Îi trebuia timp lui Lucescu pentru a impune ideile lui, nu întâmplător la Dinamo a muncit patru ani ca să facă echipa aia bună, iar Șahtior ajunsese să joace foarte bine tot datorită muncii pe termen lung a lui Mircea.

„Bun și Hagi, dar eu l-am iubit pe Belo!“

Care a fost atacantul care v-a creat cele mai multe probleme?
Din România, Cămătaru. Din străinătate, Caniggia! Mamă, ce fotbalist! Iute!

Dar cel mai bun jucător alături de care ați evoluat?
Hagi, deși feblețea mea a fost Belodedici. Cel mai bun fundaș central din istoria fotbalului românesc! Îmi pare rău că n-am jucat mai mult cu el, ne înțelegeam din priviri. Și băiat simțit, nu-i auzeai vocea. Mai avea glume cu Hagi și cu Balint, asta era gașca. Erau necăsătoriți, râdeau între ei… Mare fotbalist Belodedici! Și mi s-a mai părut foarte bun Sameș. Pe Dinu l-am prins doar spre finalul carierei și numai ca adversar, i-am mai dat peste picioare când jucam la Corvinul.

Dacă tot îl apreciați pe Belodedici, v-ați bucurat când a câștigat Steaua Cupa Campionilor? Sau ați suferit?
Eu m-am bucurat fiindcă știam că se vor face eforturi și la Dinamo să ne apropiem de ei. Că noi aveam cele mai mici prime din campionat în momentul ăla! Eu câștigam mai mult la Hunedoara! Tata și ceilalți de acasă nu mă credeau când le spuneam cât de puțini bani luam la Dinamo! Aveam prime de 650 de lei la victorie, iar la Corvinul aveam 4.000 de lei!

Cum de era posibil așa ceva?
Combinatul din Hunedoara dădea bani la echipă, Ministerul de Interne nu dădea la fel de mulți.

Și s-a întâmplat ce sperați? S-au îmbunătățit condițiile la Dinamo după performanța Stelei?
Da, a urcat și la noi nivelul. Deși noi avuseserăm rezultate în Europa înaintea Stelei! A fost Craiova prima, pe urmă Dinamo ‘84 și apoi Steaua ‘86. Eu am prins și semifinala cu Liverpool din 1984. Nu aveam complexe, jucam cu oricine din Europa și credeam că puteam câștiga. Țin minte c-am fost într-un turneu cu Atletico Madrid și cu Tottenham. Ne-a dat Lucescu și prime, 500 de dolari. Mamă, ce le-am făcut! Era Hoddle la Tottenham. I-am bătut, am câștigat vreo două turnee în vara aia.

„Colcăiau impresarii în hotelul nostru“

La națională ați jucat mult timp cu un selecționer stelist, Ienei. El cum era?
Avea un fel de a conduce cu vorba bună. Eu n-am fost titular indiscutabil cu Lucescu selecționer, cu nea Imi am fost titular mereu. Au fost și meciuri în care eram singurul de la Dinamo din echipă. Avea un fel de a vorbi de te făcea să-ți fie rușine, lăsai capul în jos. Fără ca el să ridice vocea vreodată.

Cu un alt selecționer ar fi putut naționala să realizeze mai mult decât „optimi“ la Coppa del Mondo?
Nu știu ce putea nea Imi… Era forfotă în cantonament, o grămadă de impresari cu oferte… Poate a fost cam libertin Ienei că a permis asta, să fi fost mână forte, să nu fi tolerat negocierile în hotel. Bine, și cât ne mai calificam? Eliminam Irlanda, da? Urma Italia. Treceam noi de Italia, pe care o mai și împingea toată lumea de la spate?

Chiar așa era, cu agenții în hotel, printre jucători, cu oferte?
Daaa! Noi, ăștia mai bătrâni, ne ofticam, că Real Madrid cu Leverkusen nu veneau la noi, se duceau la cei tineri. Eu, Lung, Klein, Rednic n-am avut oferte de la cluburi mari. Numele tari trăgeau de tineri: Hagi, Răducioiu, Lupescu, Popescu, Lăcătuș. Bine, Lăcă știa dinaintea Mondialului că urma să se ducă la Fiorentina. Avusese oferte și mai bune, dar el voia în Italia.

N-ați avut nicio ofertă de la vreun club mare?
Aston Villa, dar la probe. Cum să mă duc la 30 de ani să dau probe? I-am și zis impresarului: „Mă, tu nu ești sănătos la minte?“. Lasă-mă, omule, că joc cu Camerun și d-aia dau cu capul pe lângă minge și dă gol Milla! Ha-ha-ha! Am fost mulțumit pe urmă, m-am dus un an la Elche și apoi la Heerenveen, unde am început și școala de antrenori. M-au impresionat olandezii cu 4-3-3-ul lor, de la copii toți stăteau în 4-3-3, n-ai văzut așa ceva de când ești! Când venea un jucător nou într-o echipă, știa deja totul, cunoștea postul, sistemul.
După Mondialul din Italia am jucat acasă cu Bulgaria în preliminariile următoare și am pierdut cu 0-3. Fundași centrali, eu cu Gică Popescu. Zob ne-au făcut bulgarii pe amândoi! Era Gică Constantin selecționer. I-am spus după meci: «Te rog să nu mă mai chemi, că nu mai vin!»

Steaua nu v-a ofertat niciodată?
Niciodată! Ca antrenor, niciodată. Ca jucător am avut ofertă de la Steaua.

Serios? Când?
În ‘89.

În ‘89? Adică după ce ați făcut gesturi obscene către Valentin?
Da, da! După! Chiar Valentin mi-a zis „tu trebuie să vii la Steaua!“. I-am spus că nu pot. A fost un dialog, nu a sunat ca un ordin „treci la Steaua!“.

De ce nu ați luat în calcule transferul?
Aveam șapte ani la Dinamo, cum să mai fi plecat eu la Steaua atunci? Nu prea se făceau asemenea transferuri. A fost Bumbescu, care a luat titlul cu Dinamo și apoi a plecat la Steaua. Puțini jucători au parcurs calea asta.

Episodul cu semnele obscene cum a fost?
Ne-a dat Crăciunescu doi oameni afară, i-a eliminat pe Cămătaru și pe Vaișcovici, pe amândoi nemeritat. Mai ales pe Cămătaru, care a împins mingea cinci metri și pentru asta a luat al doilea galben. Îl aștepta demult pe Cami să-l elimine.

De ce aștepta să-l elimine?
Jucaseră împreună Crăciunescu și Cămătaru la tineretul Craiovei și Cami ajunsese fotbalistul cunoscut, Ion n-a ajuns. Am jucat opt contra zece în câmp până în minutul 90, când a dat Balint golul de 2-1. A intrat între noi și n-am mai intervenit, ca să nu fac penalty. Gabi a plecat și ne-a dat gol.

Și în momentul ăla v-ați enervat.
Da, și atunci am făcut gesturile spre tribuna oficială. Dar fără chiloți dați jos și ce s-a mai zvonit! Am făcut niște gesturi obscene, atât.

La ce v-ați gândit după, când v-ați mai liniștit?
Când am auzit că mă scoteau din viața sportivă… A doua sau a treia zi am realizat, „bă, dar ce tâmpenie am făcut!“. Am scăpat numai cu trei luni de suspendare, am pierdut două meciuri la națională, cu Grecia și cu Bulgaria. Norocul meu a fost că eram jucător de națională și eram la Dinamo. De la alt club, sigur m-ar fi pensionat pe loc!

Cu Valentin Ceaușescu când ați vorbit?
M-am întâlnit cu el în casă la Lăcătuș. A înțeles că un fotbalist, la nervii acumulați pe teren, mai face gesturi necugetate. I-a zis și Lăcă lui Valentin: „N-a avut nimic Ando cu tine, e nebuneala aia de pe teren“. Dacă Steaua ne-ar fi egalat cu golul lui Balint n-aș mai fi făcut nimic, dar așa, la 2-1 pierdeam campionatul. Cu egal am fi fost noi aproape de titlu.

Ceaușescu, Miliția și Securitatea

Era mai influentă Steaua decât Dinamo?
Au fost perioade și perioade. Ei erau cu familia Ceaușescu, noi eram cu Ministerul de Interne și cu Securitatea. Controlam diferite cluburi: Victoria și Moreni erau cu noi, Târgu Mureș, Scornicești și Oradea erau cu Steaua. „Sateliții“ ăștia aveau prime când jucau cu rivala, adică ASA avea prime ca să ne încurce pe noi, Flacăra primea bani ca să joace tare cu Steaua. Noi le mai cedam „sateliților“ și jucători, și turnee de pregătire în străinătate. Când nu voiau să plece Steaua și Dinamo, se duceau Târgu Mureș cu Victoria.

Ați antrenat și Rapidul pentru o scurtă vreme. Nu v-ați gândit să vă mai implicați în Giulești?
Am încercat să-i ajut înainte de intrarea în insolvență, am intermediat discuții între Copos și Gruia Stoica, eu fiind prieten cu Gruia. Erau datorii de 21 de milioane de euro și el și-ar fi permis să le achite, că avea bani, doar că l-a sfătuit cineva pe Gruia să nu mai ia clubul. Nu știu cine a intervenit. Ar fi fost interesant Rapidul: bazin de suporteri, tradiție. Stoica le-a dat niște bani anul trecut, ca sponsor, în Divizia D. El are afaceri de transport feroviar și era interesat de club. Am ezitat înainte să devin antrenor al Rapidului, nu eram convins să mă duc.

Din cauza suporterilor?
Da, mi-a fost un pic teamă de reacția lor. M-a sunat Copos și i-am spus “George, să vedem, mă mai gândesc”. El insista că mă vor și suporterii. “Nu cred eu așa ceva!”. Și apoi m-a sunat Gigi Corsicanu, mi-a confirmat că mă voiau și ei. Aveam echipă bună: Marius Constantin, Spadacio, Bozovici, Cesinha, Ioniță, Săpunaru, Bornescu. Păcat! A rămas o amintire frumoasă.

„Neluțu lua banii de la Securitate, unde era plătit mai bine decât noi“

Fotbaliștii de la Dinamo lucrau, teoretic, la Miliție, de unde încasau salariile. Andone dezvăluie o excepție surprinzătoare

Aveți vreo pasiune, în afara fotbalului?
Tenis de câmp. Și am prieteni mulți, ne tot întâlnim. De Sfântul Ion am fost într-o emisiune de o oră și jumătate și la final aveam 32 de apeluri pe WhatsApp, 22 de apeluri normale și vreo 40 de mesaje. Și se supără că nu le răspund! Păi, l-am pus pe silent și am intrat în studio! A trebuit să-i sun pe toți până seara ca să-i împac, că mă certau „ce, bă, te sunăm de ziua ta și tu nu ne răspunzi?“.

Cât ați fost fotbalist, vă comportați exemplar în afara terenului sau mai făceați excese?
Am mai făcut și greșeli, dar nu mari. Nu aveam cluburi pe vremea noastră, mai mergeam la Melody, la d-astea, de două-trei ori pe an. Ne mai duceam la Intercontinental să auzim o formație, la Cina, la Ambasador, la Lido. Nu petreceri ca azi, cu stat până la 6 dimineața. Nici nu beam whisky, deși aveam cât voiam, puteam să ne turnăm și-n cap whisky! Bine, m-am și căsătorit devreme și unde puteam să mă duc cu nevasta? Doar nu la club până la 6 dimineața! Că nu mi-am luat nevastă d-aia de club! La unu, două, acasă!

Spuneți că nu consumați whisky, deși aveați la discreție. Ce alte avantaje mai aveați față de oamenii obișnuiți?
Beam doar bere și vin, da. Aveam video acasă, aveam televizor color. Erau alte bucurii. Iarna ne duceam la Poiana Brașov și vara la Neptun și la Olimp. În străinătate nu se putea merge cu familiile, abia în ‘89 ne-au permis să plecăm în Cipru cu soțiile și ne-a prins Revoluția acolo. Când să ne întoarcem, nu mai zbura avionul! Ce teroare! Ne-am întors după câteva zile.

A încercat Securitatea să vă racoleze la un moment dat?
Nu, pe jucători nu-i abordau…

Au mai fost fotbaliști care au colaborat…
Au mai fost și dintre colegii mei angajați ai Securității! Eu eram la Miliție, la Securitate erau salarii mai bune.

Lupescu a povestit recent în Gazetă că el lucra la Securitate.
Vă spun eu cine era angajat al Securității: Neluțu Sabău. Noi, ceilalți, mergeam la o secție de Miliție să ne luăm salariile. Le mai duceam câte un bilet, un tricou. La meciurile din cupele europene era petrecere în secția de Miliție când le dădeam câte o invitație! Mamă, ce era acolo!

Și nu vă fereați de Sabău sau de alți coechipieri despre care știați că încasau salariile de la Securitate?
Păi, noi aveam un om care stătea permanent după noi când plecam în străinătate. Nea Ilie îi ziceam. El ne urmărea când ieșeam din țară. Bine, nouă nu ne făceau nimic, eram fotbaliști la Dinamo. Am avut și propuneri să rămân afară, dar mi-a fost frică. Să fi fost singur, m-ar fi tentat să fug din România. Așa, aveam acasă tată, mamă, soră.

„Îi văd p-ăla care pariază!“

Ar fi suferit toate rudele, nu?
Sameș n-a mai jucat la echipa națională fiindcă i-a rămas sora sau nu știu care rudă în străinătate! Bineînțeles, sufereau toate rudele. Nu se mai punea problema să ocupe careva vreo funcție de conducere dacă tu fugeai din țară, purtau toți ștampila asta. Cine a fugit? Marcel Răducanu, Viscreanu… Bine, ăsta a fugit de două ori! De Viscreanu zic. A fugit o dată din Australia, s-a întors în România și pe urmă a mai fugit o dată și la Madrid! Ha-ha-ha! A rămas nebunu’ și în Spania, cu Marcel Sabou. Am înțeles că acum sunt amândoi în Spania.

Sabou parcă a și jucat în prima ligă din Spania.
Da, a jucat la Tenerife. S-a stabilit în Spania, dar nu știu dacă în Tenerife.

Se întâmplă să vă uitați la meciuri și să bănuiți că ar fi ceva necurat, trucat pentru pariuri?
Eu cred că sunt și meciuri aranjate pentru pariuri. Dacă te uiți atent, vezi jucători care greșesc. Cred că în Divizia B e groaznic ce se întâmplă cu pariurile, e un flagel nasol! Ar trebui să dispară pariurile sportive, să fie interzise. Eu sunt convins că unii joacă, nu e doar suspiciune! Și nu numai în România! Și prin Cipru, și prin Vest. Dacă tu nu-i plătești salariul jucătorului, toată lumea are nevoie de bani… Nu face blat să piardă echipa, dar face penalty, ia un roșu.

Vă sar în ochi asemenea gesturi, nu?
Dacă te uiți atent, îi vezi, da. Se observă când un jucător greșește cu intenție, se vede clar! Degeaba spune regulamentul să nu parieze fotbaliștii și familiile lor, pariază pe numele altora. E un flagel incontrolabil, n-ai ce să-i faci!

(continuarea în numărul următor)
SURSA: www.gsp.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0