Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluție, a murit la vârsta de 95 de ani

Ion Iliescu a murit marți, la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României a fost internat pe 9 iunie la Terapie Intensivă, iar pe 16 iunie medicii au anunțat că are cancer pulmonar.

„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați! Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare”, a anunțat Guvernul României.

Guvernul României a stabilit o zi de doliu național pe 7 august 2025.

Inculpat în dosarele Revoluției și Mineriadei

Ion Iliescu, decedat pe 5 august, era inculpat în două dintre cele mai importante – și controversate, deopotrivă – dosare instrumentate de justiția română postdecembristă. Este doar o chestiune de zile până când, procedural, va fi exonerat de acuzații.

Asociat în mentalul colectiv cu acuzațiile de crime împotriva umanității imputate de procurori în Dosarul Revoluției din 1989 și în Dosarul Mineriadei, Ion Iliescu nu a fost, de fapt, găsit niciodată vinovat din punct de vedere juridic în aceste două cauze.

În cele două dosare care l-au vizat pe Ion Iliescu, procurorii vorbesc de:

Dosarul Revoluției: 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari (e vorba doar de victimele produse de presupusele fapte ale lui Iliescu, nu de bilanțul total al Revoluției Române);

Dosarul Mineriadei: patru persoane ucise, două violate, 1.300 de persoane vătămate și peste 1.200 de persoane persecutate prin lipsirea nelegală de libertate.

Ion Iliescu – Biografie

Fost preşedinte al României şi preşedinte de onoare al PSD, Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, în Municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România. În 1956, a pus bazele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din România, organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.

Şi-a efectuat studiile universitare la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti şi la Institutul Energetic de la Moscova. Între anii 1965-1984, a fost membru al Comitetului Central al PCR. Începând cu 1955, a lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti, iar din 1979 până în 1984, când a fost demis pe motive politice, a condus Consiliul Naţional al Apelor şi a participat la elaborarea unor proiecte de anvergură privind gospodărirea şi utilizarea resurselor de apă ale ţării, potrivit lucrării ‘Protagonişti ai vieţii publice’ (Agenţia Naţională de Presă, 1995).

Ministru pentru problemele tineretului din România între anii 1967-1971, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în intervalul 1971-1974, precum şi pe cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în anii 1974-1979, notează lucrarea citată. În perioada anilor 80, a fost Preşedintele Federaţiei Române de Caiac-Canoe.

A fost director al Editurii Tehnice din Bucureşti în perioada 1984-22 decembrie 1989.

După declanşarea Revoluţiei Române, în seara zilei de 22 decembrie 1989, a fost chemat în fruntea noului organism de conducere a statului român – Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei. A dat citire la posturile de radio şi televiziune naţionale a Comunicatului către ţară, la elaborarea căruia a participat.

Trei mandate de președinte al României

La sfârşitul lunii ianuarie 1990, s-a numărat printre fondatorii formaţiunii politice – Frontul Salvării Naţionale (FSN), din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.

A fost preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, în perioada 9 februarie 1990 – 20 iunie 1990.

Pe 20 mai 1990, a fost ales preşedintele României pe perioada Adunării Constituante, cu 85,07% din voturile valabil exprimate, fiind instalat oficial în funcţia de preşedinte la 20 iunie 1990.

La alegerile prezidenţiale din 27 septembrie 1992, primele de acest fel organizate în conformitate cu prevederile noii Constituţii, Ion Iliescu a candidat din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale şi a obţinut mandatul prezidenţial după al doilea tur de scrutin, organizat la 11 octombrie 1992. A obţinut 61,5% din voturi, fiind instalat oficial în funcţie, pentru un mandat de patru ani, la 30 octombrie 1992.

La alegerile generale din noiembrie 1996, a candidat din partea Partidului Democraţiei Sociale din România, situându-se în cel de-al doilea tur de scrutin în urma candidatului Convenţiei Democrate din România, Emil Constantinescu. A candidat, în paralel, pe listele pentru Senat şi a devenit liderul grupului parlamentar al PDSR pentru această Cameră.

Câştigând alegerile prezidenţiale şi în 2000 cu 66,83% din voturi, a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului la 20 decembrie 2000.

Preşedinte al PDSR (PSD), ales la Conferinţa Extraordinară a PDSR din 17 ianuarie 1997, reales la Conferinţa Naţională din 20-21 iunie 1997 şi la cea din 9-10 octombrie 1999. În urma preluării mandatului de preşedinte al României, la 20 decembrie 2000, a renunţat la funcţia de lider al PDSR.

A fost căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu) fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor. Nu au avut copii.